EXCLUSIV  REVOLUȚIE 1989. Complot împotriva lui Ceaușescu. Nicolae Militaru: E un lucru pe care Iliescu nu-l recunoaște - DOCUMENT

Tudor Curtifan / 22 dec 2017 / 14:01 Salveaza PDF Comentarii

DC News vă prezintă în exclusivitate un interviu controversat pe care Nicolae Militaru l-a acordat în 1994, cu doi ani înainte să moară. În interviul despre Revoluța din 1989, Militaru nu se sfiește să vorbească deschis de un complot împotriva lui Ceaușescu, pus la cale de armată și civili, dar și de implicarea lui Ion Iliescu.

Ion Iliescu este consecvent în declarațiile pe care le face, fără mare plăcere, despre evenimentele din decembrie 1989. Nu a recunoscut niciodată implicarea într-un complot împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Dar lucrurile nu stau chiar așa, potrivit spuselor generalului Nicolae Militaru, unul dintre actorii Revoluție din 1989.

În 1994, John Simpson, celebrul jurnalist al televiziunii BBC a realizat un documentar despre Revoluţia română. A stat atunci de vorbă cu principalii protagonişti ai evenimentelor din decembrie 1989

Aceste interviuri au fost înregistrate, cu acordul protagoniștilor. Ulterior difuzării, filmul lui John Simpson a stârnit furia autorităţilor de la Bucureşti – cât şi un lung articol pe care l-a publicat în prestigiosul ziar “The Independent”. Aceasta, din pricina concluziei la care a ajuns şi care este rezumată în titlul articolului sus-menţionat: “Zece zile care au păcălit lumea”. Concluzia sa a fost fundamentată, între altele, şi de dezvăluirile făcute la vremea respectivă, de către generalul Nicolae Militaru în legătură cu complotul anticeauşist care a precedat Revoluția.

Potrivit lui Militaru, încă de la începutul anilor '80 s-a încercat o lovitură de stat împotriva lui Ceaușescu care urma să fie anihilat în 1990. Revolta populară din decembrie 1989 le-a luat-o însă înainte.

Totodată, Militaru povestește discuția pe care a avut-o cu Iliescu despre răsturnarea lui Ceaușescu, cum FSN fusese creat cu mult timp înainte de decembrie 1989, dar și întrevederea cu consulul sovietic de la București care, luând legătura cu Moscova i-a asigurat pe complotiști că URSS nu va interveni și va recunoaște imediat noua putere de la București.

DC News publică interviul următor cu largul concurs al istoricului Marius Oprea care a depus mărturisirile lui Nicolae Militaru și la Dosarul Revoluției aflat pe rol la Parchet.

Interviul dintre jurnalistul BBC și Nicolae Militaru: 

Nicolae Militaru: - Aţi stat de vorbă cu domnul Iliescu? Categoric, şi domnul Iliescu o să spună că din toamna lui 84 situaţia a devenit cu totul alta faţă de înainte. El nici acum nu recunoaşte asta. Revoluţia ne-a luat prin surprindere, acesta este purul adevăr şi nici atunci, pe timpul revoluţiei, numai de asta nu îmi ardea mie sau lui să discutăm, despre ce s-a organizat şi ce trebuia să se întîmple şi aşa mai departe. Eu cu Iliescu nu am stat de vorbă despre această perioadă. A existat o activitate subterană în România pentru înlăturarea prin forţă a lui Nicolae Ceauşescu şi a tuturor celor apropiaţi.

Rep: – Puteţi să ne spuneţi cînd a început, în opinia dumneavoastră, revoluţia?

Nicolae Militaru. – Toată această luptă împotriva dictaturii în România trebuie împărţită în două etape: prima etapă a fost de cîţiva ani buni de zile, cînd s-a dus o luptă foarte tenace de înlăturare prin forţă a dictatorului Ceauşescu şi a tuturor celor ce sînt în preajma lui şi care, cum se zice, “îl scărpinau între coarne”. A doua etapa a constat în declanşarea propriu zis a revoluţiei. Prima etapă a început prin anii 70.

(w670) foto: hist

IMPLICAREA LUI ILIESCU ÎN COMPLOT

Rep: – În ce fel aţi fost implicat dumneavoastră în efortul de a-l înlătura pe Ceauşescu?

Nicolae Militaru.: - Deci anii 70 au reprezentat perioada de acumulare, de nemulţumiri, iar la începutul anilor 80 s-a trecut deja la acţiuni mai deosebite. Tot de la începutul anilor 70, chiar şi domnul Iliescu a început opoziţia şi o opoziţie destul de vehementă. În urma unei vizite în China sau Coreea, Iliescu le-a stopat pînă şi entuziasmul care-i cuprinsese pe soţii dictatori la vederea manifestaţiilor tipice de acolo. A fost îndepărtat din funcţia pe care o avea, a trecut prin diferite funcţii. La începutul anilor 80 eu eram internat în spital. Iliescu a venit în vizită, la cineva care era lîngă camera unde mă aflam eu internat.

Acel vecin era tatăl lui Petre Roman. Cînd a ieşit Iliescu din camera lui Valter Roman, am ieşit întîmplător şi eu din cameră. Ne-am întîlnit şi am plecat amîndoi pe scări, în jos. Cu vreo cîteva zile în urmă, Ceauşescu a mai ţinut o cuvîntare, unde a zis numai prostii. Coborînd scările, am abordat direct cu Iliescu această discuţie. Aproape de sfîrşit, cînd ieşeam în curte, l-am întrebat dacă totuşi nu există forţe în România, pentru a-l înlătura pe Ceauşescu. Iliescu a reţinut, nu mi-a dat un răspuns. Eu am ieşit din spital, m-am reîntors la serviciu, la treburile mele. Iliescu m-a căutat după vreo două săptămîni, ne-am întîlnit şi mi-a dat răspuns la acea întrebare pe care eu o lansasem în spital. “Pare-se că sînt forţe şi că se pot închega”, mi-a zis. Aşa am început activitatea, eu cu el.

Au urmat apoi întîlniri cu Iliescu şi aşa a început să se închege treaba: erau cele două grupe, militară şi politică. Eu m-am întîlnit cu Iliescu, care mi-a făcut cunoştinţă cu încă doi oameni. Unul era civil, profesor, Măgureanu, iar celălalt militar, căpitan de rangul I, Radu Nicolae. El ştie multe lucruri, pe care nu le ştiu nici eu. Am început în această formaţie să ne pregătim în scopul de a organiza o adevărată lovitură de stat, pentru toamna lui 1984, în timp ce soţii Ceauşescu erau plecaţi în Republica Federală Germania. Trebuie să vă spun cu mult regret că acţiunea noastră a eşuat.

COMPLOTIȘTII PREGĂTEAU O LOVITURĂ DE STAT NU O LUPTĂ ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI

Poate că nici nu era organizată aşa cum se cuvine, dar am mai şi rămas cu impresia că cineva a trădat. După acest eşec, ne-am întîlnit tot grupul, într-o “casă conspirativă”, în care, în cele din urmă, am înţeles că am fost înregistraţi şi ne-am pus întrebarea dacă ne oprim sau mergem mai departe. Am hotărît că mergem mai departe. Modalitatea de organizare şi acţiune era împărţită între părerea militarilor şi a civililor.

Civilii ziceau că e nevoie de un puci militar, cîteva grupe, pîr! pîr! (chiar aşa se pronunţa cineva), îi răsturnăm şi gata. Noi ne-am abţinut să confirmăm o asemenea posibilitate și după aceea, noi, militarii, am hotărît ceva diferit. Mai întîi, că armata nu trebuie să fie implicată într-un asemenea act. A doua chestiune, să facem în aşa fel încît să nu curgă sînge. Ca să realizezi şi una şi alta, înseamnă să te poţi bizui pe nişte forţe, pe nişte dotări materiale. Vedeţi, între 1984 şi 1989 au trecut cinci ani de zile.

Ei, în cinci ani să ştiţi că s-a lucrat foarte serios. Să faci rost de nişte materiale – tot pistoale se numeau, dar erau de altă natură, nu trimeteau un glonţ, ci o capsulă cu un ser foarte puternic, care te ţine adormit 24 de ore. Nu implici armata, în schimb oameni din armată, atît activi cît şi rezervă au constituit un detaşament de asalt. Vă rog să reţineţi, aici erau incluse şi care militare din Ministerul de Interne, active şi în rezervă. De asemenea, mai erau şi un număr însemnat de activişti de partid. Vă rog să înţelegeţi, cele patru milioane de membri de partid n-au fost toţi la picioarele lui Ceauşescu. Marea majoritate, în a doua parte a “împărăţiei” lui Ceauşescu, l-au dezavuat, n-au fost de acord cu politica lui. Multă lume se bate cu pumnul în piept, că de atunci a luptat împotriva comunismului.

Nu s-a pus problema împotriva comunismului şi asta trebuie să fie foarte clar. Pe plan mondial, situaţia era cum era. Din 85, venise la putere în Uniunea Sovietică Gorbaciov. Schimbase nişte lucruri. A avut loc Congresul al XXVII-lea al Uniunii Sovietice – au apărut nişte probleme noi în ideologia comunistă, de restructurare a comunismului, a gîndirii comunismului. Deci, nu s-a pus problema de luptă împotriva comunismului, ci împotriva ceauşismului, pentru că toţi eram convinşi că Ceauşescu numai vorbise despre autoconducere, autofinanţare, autogestionare. Cum vedea însă pe cineva că iese din front, îi dădea în cap. Şi, un lucru foarte important, pe care, repet, îmi pare rău, domnul Iliescu nu-l recunoaşte. A fost vorba de un complot.

URSS ȘTIA DE COMPLOT

Rep: A făcut parte dl. Iliescu din acest complot?

Nicolae Militaru: - Absolut! A durat cît a durat, a durat destul de mult, dar, pînă la urmă a rămas ca armamentul să vină la începutul anului 1990, pe la sfîrşitul lunii ianuarie, începutul lui februarie. O lună de zile pentru partea organizatorică, urmînd ca la sfîrşitul lui februarie, începutul lui martie să trecem la ceea ce nu s-a reuşit în 84. Lovitura de stat nu s-a dat pentru că situaţia se schimbase. Aveam legături foarte strînse cu Uniunea Sovietică.

Mi s-a organizat un contact la Consulatul General Sovietic de la Constanţa. În 20 august 1987 am fost acolo, la consulat, cu trei probleme. Întîi, l-am întrebat pe consul ce părere are Uniunea Sovietică dacă în România ar avea loc o mişcare pentru înlăturarea lui Ceauşescu. Apoi, dacă Uniunea Sovietică va recunoaşte noile autorităţi şi a treia problemă, care ne durea cel mai tare, dacă se va repeta un august 1968, de la Praga. Consulul a plecat, a stat 15-20 de minute, care mie mi s-au părut ore, apoi a venit, ne-a servit cu o cafea, un coniac şi apoi a zis “Tovarăşe Militaru, Uniunea Sovietică nu se amestecă în treburile interne ale României, faceţi ce credeţi că trebuie să faceţi. A doua problemă, vă asigur că Uniunea Sovietică va recunoaşte prima noile autorităţi din România. Şi a treia problemă, niciodată nu se va repeta ceea ce s-a întîmplat în august 68, în Cehoslovacia”.

Rep: – Aţi povestit despre contactul pe care l-aţi avut cu consulatul sovietic la Constanţa. Ştiau ruşii despre existenţa complotului dumneavoastră?

Nicolae Militaru: – Trebuie să vă mărturisesc cu o părere personală: Că sovieticii cunoşteau situaţia din ţară, era clar, nu am nici un fel de îndoială în privinţa aceasta. Dacă ştiau sau nu sovieticii despre complot, n-aş putea să vă dau un răspuns. Un lucru e cert: erau convinşi că pe teritoriul României se petrece ceva. Pentru că nu era numai grupul nostru, erau mai multe grupuri, împînzite cam pe tot teritoriul ţării. Că nu erau aşa de organizaţi cum eram noi, nu aveau o concepţie clară a ceea ce trebuie să fie făcut, este adevărat. Erau grupuri care includeau civili şi militari, însă nu din armată, ci din Securitate.

(w670)

FRONTUL SALVĂRII NAȚIONALE, ACTIV ÎNCĂ DIN 1984

Ruşii, cred eu, cînd au văzut că vine generalul Militaru şi le spune lucrul acesta, au înţeles că ştim exact ceea ce vrem să facem şi că avem încredere în noi. Înainte de a ajunge la consulul general, am avut o discuţie de 15-20 minute cu unul din consuli. Acesta nu m-a văzut niciodată, dar nu ştiu dacă nu auzise de mine. Cînd l-am întrebat de cît timp lucrează în Constanţa, mi-a răspuns că de 12 ani. Apoi l-am întrebat ce părere are de socialismul acesta, el mi-a spus un lucru, care m-a bucurat în mod deosebit: “Nu ştiu cum este la dumneavoastră şi la noi, dacă e bine sau nu e bine. Ştiu un singur lucru, că nimeni nu fuge din Occident să vină, nici la dumneavoastră, nici la noi. Dar, de la dumneavoastră şi de la noi fug destui şi cer azil politic.” Ei, discuţia aceasta mie mi-a dat curaj. La consul nu am vorbit în limba rusă, chiar dacă mai cunosc ceva. Poate că nu ne-am fi înţeles şi n-aş fi reuşit să-i exprim gîndurile aşa cum le-am exprimat în limba română. El le-a înţeles, ca dovadă că s-a dus şi a vorbit la telefon şi sînt sigur că n-a vorbit cu Bucureştiul, cu ambasada, ci direct cu Moscova.

Tot ca probleme organizatorice, în perioada celor cinci ani de zile am luat iniţiativa şi am propus unui grup restrîns că ar fi nimerit să comunice, prin Europa liberă, BBC şi aşa mai departe despre înfiinţarea în România a Comitetului Salvării Naţionale. În iarna lui 84-85 – după eşecul pe care l-am avut – am zis să înfiinţăm un Comitet al Salvării Naţionale şi să îl dăm publicităţii. S-a făcut scrisoare către Europa liberă, dar, din păcate nu a fost publicată. Comitetul însă a existat. În cercuri restrînse de oameni se ştia de existenţa unui asemenea comitet. În iarna lui 88-89, acest comitet s-a transformat în Front al Salvării Naţionale. Ce am înţeles noi prin constituirea acestui Front?Nu aminteşte nici de partidul comunist, nici de cele istorice, Partidul Liberal, Ţărănesc şi aşa mai departe, ci vine cu ceva nou, care să includă toţi oamenii de bună credinţă, care vor să pună umărul la redresarea României.

În seara de 22, eu am avut acea intervenţie şi am spus “Frontul Salvării Naţionale, care funcţionează de şase luni”. În cîteva zile au venit la mine cei care îşi aranjaseră un culcuş bun în conducerea FSN... (în primul rînd, eu nu m-am înfipt ca să fac parte din acest Front al Salvării Naţionale şi am văzut eu cine s-a strecurat acolo, nu am fost de acord şi, atunci, am refuzat să fac parte din acest front). M-au mai întrebat nişte reporteri din Elveţia de ce “Frontul Salvării Naţionale”. Le-am spus: “Domnilor, închipuiţi-vă că s-ar fi comunicat atunci, în seara de 22, că Partidul Naţional Ţărănesc, avîndu-l în frunte pe Coposu ar fi luat puterea în stat. Sau Cîmpeanu, cu Partidul Naţional Liberal au luat puterea în stat. Cred că nu greşesc dacă spun că ar fi avut loc un război civil.” FSN ar fi trebuit să ia, de fapt, locul Marii Adunări Naţionale...

În ziua de 18 decembrie trebuia să plec într-un sat de lîngă Timişoara, pentru ceva pur personal. În sera de 17 decembrie, pe la miezul nopţii, a venit la mine un maior de securitate, care era legătura mea cu un grup din Securitatea română (să înţelegeţi, nu toată Securitatea era de parte lui Ceauşescu, mulţi din ei au făcut parte din Frontul Militar). Acest maior mi-a spus că la Timişoara a început revolta, că s-a tras în populaţie, că speră şi ei să se extindă pe tot teritoriul ţării (în 77, revolta din Valea Jiului a fost izolată, sugrumată, la fel şi în 87, în Braşov).

Mi-a m-ai spus că sînt rugat să nu părăsesc domiciliul nici ziua, nici noaptea, pentru că viaţa mea este în pericol. Printr-un telefon m-am convins că armata este alarmată şi m-am conformat recomandărilor – nu am ieşit din casă. Eram sigur că puteau să mă lichideze oricînd. Apoi, în 22, m-am îmbrăcat militar şi am plecat la Televiziune. Nu era intenţia mea de a lua puterea, dar, după aceea, au fost unii care au insistat, spunînd că armata trebuie să ia puterea... A venit Iliescu, a luat şi el cuvîntul, de acolo ne-am deplasat la Ministerul Apărării Naţionale, cu aceeaşi maşină, am stat aproximativ o oră, de acolo am mers la sediul Comitetului Central…

[citeste si]


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23