Ortodocşii din România se pregătesc de sărbătoare: moaştele Sfântului Andrei vor fi aduse, luni, din Grecia la Bucureşti

dimitrie
dimitrie

Cu prilejul sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, în dimineaţa zilei de luni, 24 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, va fi adus de la Patras (Grecia) de către o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras, se arată în comunicatul Patriarhiei Române. Sărbătoarea va fi marcată  şi de vizita PF Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi.

Pregătirile pentru sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au început pe Dealul Patriarhiei. În vecinătatea Catedralei a fost amplasată scena pe care se va sluji, fiind totodată amenajat baldachinul unde vor fi aşezate moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei, care va fi adus luni, 24 octombrie, de la Patras, de către o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras, a declarat, vineri, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a mai spus că se va înconjura amplasamentul noii catedrale, se va rosti o rugăciune specială în dreptul Altarului, pentru că aceasta este închinată Sfântului Andrei, ocrotitorul României, după care se va pleca în procesiune pe Bulevardul 13 Septembrie şi apoi pe Bulevardul Unirii, până la baza Dealului Patriarhiei, unde Cinstitul Cap al Sfântului Andrei va fi pus alături de moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii Catedralei şi ai Bucureştilor.

Procesiunea va continua până spre Catedrală, unde toţi ierarhii Sfântului Sinod veniţi pentru şedinţa de lucru a Sfântului Sinod, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, "vor întâmpina Cinstitul Cap cu o slujbă specială". "Apoi, el va fi rânduit în baldachinul special amenajat alături de celelalte sfinte moaşte", a adăugat părintele Stoica.

Moaştele, duse a Sibiu şi Alba Iulia

Moaştele Sfântului Apostol Andrei vor rămâne în Capitală până pe 28 octombrie, orele 12,00, după care vor fi duse la Sibiu şi Alba-Iulia, cu prilejul proclamării solemne a canonizării mitropoliţilor Andrei Şaguna şi Simion Ştefan.

În continuare, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în după-amiaza zilei de 28 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei va fi dus în procesiune la catedrala mitropolitană din Sibiu, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de 29 octombrie 2011.

În seara zilei de 29 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei va fi dus în catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de 31 octombrie 2011. În seara zilei de 31 octombrie 2011, delegaţia Bisericii Ortodoxe a Greciei va reveni la Bucureşti, iar a doua zi, 1 noiembrie 2011, se va întoarce în Grecia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel