Cercetătorii din cadrul University College din Dublin, Irlanda, au analizat mandibulele şi dinţii unui număr de 292 schelete din Orientul Apropiat, Anatolia şi Europa, care datează de acum 6.000-28.000 de ani, scrie Daily Mail.
Scheletele respective au aparţinut mai multor categorii distincte de oameni: vânători-culegători nomazi, vânători-culegători semi-sedentari, agricultori de tranziţie şi agricultori în accepţiunea deplină a termenului.
În cazul vânătorilor-culegători, cercetătorii conduşi de profesorul Ron Pinhasi, din cadrul Israel Antiquity Authority, au descoperit o corespondenţă precisă între dimensiunile maxilarelor şi spaţiile interdentare, aceste elemente aflându-se într-un echilibru aproape perfect.
Însă în cazul comunităţilor de agricultori, cercetătorii nu au găsit nicio astfel de legătură. Această situaţie comparativă demonstrează că „armonia” dintre dinţi şi mandibule a dispărut după ce comunităţile umane au abandonat vânătoarea şi culesul ierburilor şi fructelor, bazându-se pe o dietă provenită din cultivarea pământului.
Spre exemplu, dieta vânătorilor-culegători consta în alimente de consistenţă mai dură, precum fructe şi seminţe ale plantelor sălbatice, alături de carnea animalelor şi a peştilor.
În comparaţie, dieta de bază a comunităţilor sedentare de agricultori se baza pe alimente mai moi, cel mai adesea procesate, precum cereale şi legume gătite la foc.
Citește și: Apariția vieții pe Pământ. Teoria care aruncă în aer TOT
Consumul unor alimente moi şi gătite a necesitat un grad mai redus de mestecare a acestora, fapt care a dus la micşorarea dimensiunii dinţilor şi mandibulei. Însă în loc de micşorarea proporţională a dinţilor şi mandibulei agricultorilor, s-a constatat că doar mandibula a scăzut în dimensiuni, în timp ce dinţii şi-au păstrat mărimea.
Fără spaţiul necesar dintre dinţi, situaţia a degenerat în malocluzie - adică nealinierea dinţilor în gură şi „înghesuirea” lor. În prezent, malocluzia afectează unul din cinci oameni din lume.
O altă cercetare separată, care a vizat o perioadă de peste 7.000 de ani de evoluţie umană, a scos la iveală faptul că scheletele oamenilor moderni sunt substanţial mai uşoare şi mai fragile decât ale vânătorilor-culegători.
De fapt, oasele strămoşilor noştri vânători erau comparabile în proporţii şi masivitate cu ale orangutanilor, pe când, după răspândirea agriculturii, oasele oamenilor au ajuns să fie cu aproximativ 20% mai fragile decât cele ale oamenilor care vânau şi îşi culegeau hrana.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News