Pe DJ 251G, între localitățile Corni și Vârlezi, s-au finalizat lucrările de punere în siguranță a zonei cunoscute de localnici drept "Râpa Morții", un sector de drum periculos, unde au avut loc numeroase accidente, unele soldate cu pierderi de vieți.
În urma viiturilor din septembrie 2024, circulația pe acest tronson devenise aproape imposibilă. Astăzi, în urma unei investiții a Consiliului Județean Galați, în valoare de 6,5 milioane de lei, întreaga zonă a fost refăcută și consolidată.
Albia torentului a fost regularizată și betonată pe o lungime de peste 600 de metri, malurile au fost stabilizate și taluzate, iar în prezent se lucrează și la refacerea infrastructurii drumului pe lungime de aproape un kilometru. Au fost construite inclusiv trei podețe de mari dimensiuni, pentru preluarea apelor pluviale și o circulație rutieră sigură și durabilă. În mod special, îi mulțumesc domnului primar al comunei Corni , Petrișor Mohorea, care a fost alături de noi încă de la începutul acestui proiect și ne-a sprijinit cu tot ce ținea de autoritățile locale pentru a realiza obiectivele propuse.
Am promis, ne-am ținut de cuvânt: astăzi nu mai există teama că, pe DJ 251G, cineva și-ar putea pierde viața într-un accident rutier, iar drumul este acum unul sigur și rezistent în calea apelor, a precizat Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean Galați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News