Boli din import, pesticide și gust pierdut: Cum au ajuns roșiile românești o cultură sub asediu și ce soluții există

România devine din ce în ce mai dependentă de semințele aduse din străinătate pentru a-și susține producția agricolă, însă această alegere vine cu un preț greu de ignorat: boli, dăunători greu de combătut și un consum ridicat de pesticide. Un exemplu grăitor este cultura de tomate, care a ajuns, potrivit cercetătorului Costel Vînătoru, să fie una dintre cele mai afectate din agricultură.

Roșiile - cultură cu risc ridicat și gust pierdut

Cei care cultivă tomate în România se confruntă astăzi cu una dintre cele mai dificile mize din agricultură. Problemele nu țin doar de condițiile pedoclimatice, ci mai ales de agentul invizibil: bolile importate odată cu semințele străine.

„Nicio plantă de cultură din România nu are mai multe boli și dăunători decât tomata. De aceea a ajuns să fie o mare aventură să cultivi tomate în România și suntem în situația aceasta și de aceea sunt și rezultatele pe care le vedem în piață”, explică Vînătoru.

Pe lângă roșiile fără gust care domină piața, testele de laborator arată frecvent prezența unor cantități periculoase de pesticide. Potrivit cercetătorului, aceste efecte sunt urmarea lipsei unor reguli clare de biosecuritate și a toleranței față de importuri fără filtrare riguroasă.

„Analizele chimice de laborator arată că sunt foarte multe loturi infestate și cu cantități foarte mari de pesticide, pentru că nu am avut bine pusă la punct misiunea aceasta de biosecuritate, nu am respectat normele de biosecuritate, nu facem ce trebuie pe zona aceasta. Știu că iar o să supăr multă lume, dar ăsta e adevărul”, afirmă acesta.

Semințele străine vin la pachet cu riscuri greu de controlat

În căutarea unor recolte mari și uniforme, România a ales calea ușoară: importul de semințe. Însă odată cu ele, vin și pericolele.

„Au pătruns în România, prin intermediul importurilor de semințe, de fructe, de legume, prin ambalaje, boli și dăunători extrem de periculoși, care nu pot fi combătuți nici măcar pe cale chimică, cu substanțe foarte dure”, avertizează Vînătoru.

Acești agenți patogeni, imposibil de stăpânit în multe cazuri, obligă fermierii să aplice tratamente repetate și agresive. Astfel, costurile cresc, iar calitatea produsului final - dar mai ales siguranța consumatorului - scade.

Muncă de pionierat: o enciclopedie a bolilor tomatelor

La Buzău, echipa coordonată de Vînătoru derulează de ani de zile un proiect amplu de documentare a problemelor cu care se confruntă cultura de tomate. Cercetătorii lucrează la un ghid științific care depășește deja o mie de pagini.

„Lucrăm la un ghid de recunoaștere a bolilor și dăunătorilor la tomate - am depășit undeva 1000 de file și încă nu am terminat. Și cel mai bun specialist din lume nu are capacitatea ca vizual, fără analize de laborator, să identifice precis un patogen, o boală sau anumite boli la tomată”, explică el.

Agricultură cu rețete chimice tot mai agresive

Vulnerabilitatea plantelor a transformat agricultura într-un exercițiu de chimie. Fructele și legumele ajung la raft doar după zeci de tratamente.

„Gândiți-vă: pentru un măr ai nevoie de 15-20 de tratamente chimice. Așa se întâmplă și la alte plante. Fermierii, disperați, folosesc doze mari, amestecuri periculoase, doar ca să salveze cultura”, avertizează Vînătoru.

El atrage atenția că actualul model agricol seamănă mai degrabă cu o întreținere artificială perpetuă, alimentată de industria pesticidelor și de lipsa unei strategii agricole coerente.

Ieșirea din cercul vicios: cercetarea agricolă autohtonă

Soluția pe care o propune cercetătorul este clară. România trebuie să dezvolte soiuri proprii, adaptate mediului local, care să reziste în fața bolilor fără o dependență excesivă de chimicale.

„Cea mai bună soluție este cercetarea. Cercetare locală, care să creeze soiuri adaptate condițiilor climatice de aici. O mașină poate funcționa și în Africa, și în Siberia, dar o plantă nu. Trebuie creată local. Noi încercăm ca în aceste creații pe care le obținem să le nobilăm și cu gene de rezistență la anumiți patogeni, adică să aibă o rezistență genetică ridicată, să se folosească mai puține substanțe sau să evităm pe cât putem aceste tratamente”.

Subfinanțarea - adevăratul dăunător al agriculturii

Cea mai mare vulnerabilitate a cercetării românești, spune Vînătoru, nu este lipsa de expertiză, ci lipsa de bani. În timp ce alte țări investesc sume uriașe în autonomie agricolă, România rămâne la coada clasamentului.

„Din păcate, România alocă 0,12% din PIB pentru cercetare. Media europeană e de peste 5%. O firmă străină aloca doar în 2018 1 milion de euro pe zi pentru ameliorare. Noi? Nimic comparabil”, a explicat Vînătoru, potrivit Antena 3 CNN.

CITEȘTE ȘI: Paradox fiscal, semnalat de Florin Barbu: Statul va cheltui mai mult, în loc să economisească, dacă va crește TVA la inputuri

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News