Abuzuri tolerate în gimnastica ritmică românească: tăcerea care distruge cariere

Autor: Adrian Marius Dobre

Mărturiile fostelor sportive din lotul național, prezentate într-un documentar realizat de Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor – Europa Unită (ARADS) și preluate de mai multe publicații, descriu un mediu marcat de agresiuni fizice, abuzuri psihologice, jigniri și umilințe constante. Totul, în numele unei „performanțe” care nu s-a mai concretizat la nivel internațional de decenii.

Strategiile Federației Române de Gimnastică Ritmică (FRGR) par orientate mai degrabă către obținerea de premii rapide la junioare, fără un plan coerent de dezvoltare pentru senioare. În acest context, rezultatele timpurii ar putea fi folosite pentru justificarea finanțărilor din partea ANS și COSR sau pentru atragerea de sponsori, fără a exista o viziune reală pe termen lung. În realitate, sportivele sunt adesea epuizate fizic și psihic încă din perioada junioratului și, odată consumate, sunt eliminate din sistem.

Privind retrospectiv ultimele patru cicluri olimpice, se poate observa un model recurent: Irina Lalciu și-a încheiat cariera devreme din cauza abuzurilor psihologice și lipsei de susținere. Luiza Filioreanu a fost nevoită să se retragă în urma unei accidentări grave. Alexandra Piscupescu s-a retras și ea din același motiv. Annaliese Drăgan a fost exclusă brutal din lot după Jocurile Olimpice de la Paris 2024, în urma unei perioade marcate de presiune psihologică intensă și condiții toxice de pregătire. Nicio medalie, nicio continuitate. Doar promisiuni și deziluzii.

Șase foste gimnaste din lotul național au făcut publice experiențele lor într-un documentar difuzat de ARADS – Eu, iar alte mărturii au fost prezentate în cadrul emisiunii Check Media de pe B1TV, moderată de Răzvan Munteanu. Printre invitați s-au numărat senatorul USR Ștefan Pălărie și Cristian Jura, secretar de stat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Relatările completează un tablou în care violența, frica și umilința sunt metode de antrenament, acceptate tacit în sistem.

Ana Luiza Filiorianu a declarat că trauma nu a venit din efortul fizic, ci din tratamentul psihologic la care a fost supusă: „Am fost făcută ‘grasă’, ‘vacă’, zi de zi. Am rămas cu traume psihice mari care puteau fi evitate.” Alexandra Duman a mărturisit că făcea gimnastică de frică, de teamă să nu fie bătută sau jignită. Annaliese Drăgan spunea că, deși iubea sportul, mergea cu teamă la antrenamente. Denisa Mailat a povestit că a fost agresată fizic, ciupită, jignită, iar colegele sale au fost bătute cu bățul în timpul antrenamentelor. Christina Drăgan a relatat cum o antrenoare a numit-o „curvă” la doar 14 ani, în prezența celorlalte sportive. Andra Rusu a vorbit despre pedepse fizice severe, accidente în sală și abuzuri psihologice constante. Raluca Zetu, coregraf și profesor de balet, a atras atenția asupra lipsei de asumare și a culturii fricii care domnește în sălile de antrenament: „Nu ne mai asumăm responsabilitatea pentru performanță, ci doar culegem roadele, jignind sportivii vulnerabili.”

Federația Română de Gimnastică Ritmică a reacționat printr-un comunicat adresat Gazetei Sporturilor în ianuarie 2025, susținând că ar fi victima unei „campanii de defăimare publică cu scop social-politic”. Această reacție ignoră complet realitatea și contextul de abuz în care evoluează sportivele din loturile naționale. Deși abuzurile au fost semnalate către ANS, COSR și CNCD încă din 2024, sesizările au fost tratate superficial, iar cele care au luat atitudine – sportivele și antrenoarele – au fost excluse din sistem.

Cazul Pieleanu a generat recent un val de reacții în spațiul public, determinându-l chiar pe primarul general Nicușor Dan să se întrebe ce au făcut instituțiile timp de 20 de ani. În cazul gimnasticii ritmice, în schimb, nu s-au luat măsuri concrete. Deși COSR a propus o serie de măsuri în februarie 2025, acestea au fost în mare parte ignorate de conducerea FRGR. Mai grav, nimeni nu a investigat veridicitatea declarațiilor sportivelor. Mușamalizare? Incompetență? Sau pur și simplu o lipsă crasă de interes?

Spre deosebire de România, marile forțe din gimnastica ritmică – Italia, Bulgaria, Israel sau Spania – pun accent pe protejarea sănătății mentale a sportivelor, pe cariere extinse până la 25 de ani și pe susținere reală, nu pe presiune și exploatare.

Avem un sistem care nu produce senioare, care eșuează în fiecare ciclu olimpic, care afectează ireversibil sănătatea tinerelor sportive și care, în fața acuzațiilor grave, neagă și atacă în loc să reformeze.

Fără o reformă reală, gimnastica ritmică românească va continua să rămână captivă într-un ciclu toxic. Este nevoie de introducerea unor coduri etice clare, audit extern al metodelor de antrenament, sprijin psihologic pentru sportive și responsabilizarea antrenorilor. Statul, societatea civilă și instituțiile cu rol de protecție trebuie să acționeze imediat și coordonat.

Cazuri concrete: unde ajung gimnastele promovate ca speranțe?

Privind în urmă spre ultimele patru cicluri olimpice, vedem un pattern constant:

Irina Lalciu – carieră încheiată devreme, în urma abuzurilor psihologice. Fără susținere.

Luiza Filioreanu – dispărută rapid din peisajul internațional. O accidentare gravă în timpul unei competiții internaționale a forțat-o să se retragă.

Alexandra Piscupescu – o accidentare a forțat-o să se retragă.

Annalise Drăgan – eliminată brutal din lot după eșecul de la JO de la Paris 2024, dar marcată de presiune psihologică și condiții abuzive.

Nicio medalie majoră, nicio continuitate. Un sistem care promite mult și livrează… nicio senioară competitivă.

Mărturii cutremurătoare: gimnaste abuzate în numele „disciplinei”

Șase foste gimnaste din lotul național au rupt tăcerea într-un documentar publicat anul trecut de către ARADS - Eu și preluat de mai multe cotidiane centrale. 

De asemenea, alte sportive de performanță au relatat presei, în ultimii ani, traumele prin care au trecut. Relatările lor arată un mediu în care violența, frica și umilința erau metode curente de „antrenament”.

Ana Luiza Filiorianu:

„Pentru mine, trauma nu a venit din efortul fizic, ci din modul în care eram tratată. Sportul este greu, dar dacă mediul era sănătos, aș fi lucrat o zi întreagă fără să simt. Am fost făcută „grasă”, „vacă”, zi de zi. Am rămas cu traume psihice mari care puteau fi evitate.”

“Repet, mă dureau genunchii! Mi s-a spus ulterior că sunt atât de grasă că nu mă pot ridica de jos. Ceva ce nu avea treabă cu realitatea! Știu clar, există niște reguli impuse de Federația Internațională de Gimnastică, eu am și studiat un pic pe tema asta. Lucrarea mea de disertație se învârtea în jurul comportamentului etic al specialistului în educație fizică și sport. Am studiat chiar și câteva cazuri de abuz din alte țări”.

Alexandra Duman:

„Făceam gimnastică de frică. De frică să nu fiu bătută sau jignită. Atmosfera era severă, plină de teroare. Sentimentul dominant era frica.”

“Am în minte clar un moment de la «Lia Manoliu», în care am fost luată de coc fără niciun motiv și făcută titirez prin toată sala!”

Annaliese Drăgan:

„Chiar dacă iubeam ce făceam, îmi era frică în fiecare zi. Uneori mi-era teamă și să intru în sală. Dacă frica n-ar fi existat, aș fi avut cu totul alt parcurs. Antrenamentele erau marcate de teamă, nu de dorință.”

Denisa Mailat

“În 2015, am avut prima competiție internationala. De acolo a început coșmarul. Au început aceste violențe, traumatizări psihice și fizice.

Aveam momente în care spuneam că nu mai pot, mă duceam la baie și mă rugam. Într-un final, s-a terminat acest antrenament de acomodare, unde eu și Luiza am fost bătute, ciupite, jignite. Ni s-au adus tot felul de injurii.

Venea lângă noi și ne zicea: Ești tâmpită, încordează-ți genunchii, întinde-ți picioarele, nu ai cum să faci așa ceva!. Apoi, am asistat la o bătaie cu bățul, în care doamna Maria îi dădea Luizei cu bățul în cap și îi spunea: Tu trebuie să vezi panglica asta, ce ai, nu o vezi?.

După ce am câștigat medalia de bronz la coardă, mi-a spus: Ai văzut pentru ce te-am bătut? Ca să câștigi această medalie....”

Christina Drăgan:

“Doamna Irina i-a spus Sabinei că e căcat cu ochi! Tot așa, în direcția asta, pe mine m-a mai făcut doamna Irina o dată curva și așa mi-a spus mie în sală când aveam 14 ani"

Andra Rusu

“Ea țipa foarte tare la noi, ne scotea din sală, ne trăgea de păr. Ne pedepsea făcând o pregătire fizică foarte dură! De exemplu, săream de pe o parte pe alta a băncii, iar din cauza acestei pregătiri am făcut vânătăi, iar o colegă și-a rupt degetul. Săream cât voia ea. Dacă ne opream, ne punea să facem de la început.

Eu mi-am rupt degetul sărind cu sacii! Făceam cât voia ea, dacă făceam incorect ne punea să o luăm de la început. Dacă se sătura, ne scotea din sală!”, a dezvăluit fosta sportiva pentru GSP Live.

“Când nu era pandemia de COVID m-a scos din sală. Eu plângeam în hol, a venit și m-a luat de coc, a zis că trebuie să îmi fie rușine și că m-am comportat urât. Da, de multe ori. Pe toate fetitele”

Raluca Zetu (coregraf, profesor de balet)

„Este un abuz psihic asupra sportivilor. S-au întâmplat și în 2024, și în spate, mulți ani... Cred că motivul e frica, într-un fel. Cred că frica a modelat niște personaje.

(...) Cred că, de frică, lumea nu a discutat, fiindcă e greu să vii în sala de antrenament și să lucrezi «one to one» cu antrenorul după ce ai vorbit despre faptul că ai fost jignit sau că ai fost atins fizic sau că ți s-au spus niște apelative cu care te simți rușinat și te simți lovit, cumva. Nu cred că ai încredere în antrenorul ăla și cred că ești extrem de expus și de vulnerabil în momentul în care intri acolo.

Cred că sunt momente în care ai fi putut să înțelegi că ai greșit și puteai să-l iei în brațe și n-ai făcut-o.... Iar gimnastele alea au plecat cu sentimentul de vinovăție pentru că, până la urmă, e vina ta de câte ori nu-ți reușește.

Noi, ca antrenori, parcă nu știu de ce, nu ne mai luăm responsabilitate pentru excelența asta în performanță, parcă doar culegem roadele. Dar, într-un fel, este și responsabilitatea ta ca antrenor să reușești acea mișcare și atunci nu știu dacă te ajută prea mult să dai apelativ după apelativ și să jignești sportivul din fața ta, care oricum este vulnerabil”

Aceste mărturii conturează un sistem care pune performanța de fațadă deasupra sănătății psihice și fizice a copiilor. Nu vorbim despre incidente izolate, ci despre un tipar de comportament tolerat ani la rând.

Negare și lipsă de asumare din partea FRGR și instituțiilor abilitate

Într-un comunicat de presă adresat Gazetei Sporturilor,în luna ianuarie 2025, Federația Română de Gimnastică Ritmică acuză că ar fi „subiectul unei puternice campanii de defăimare publică cu scop social-politic, care nu respectă principiile etice și morale și nici legea”.

Această reacție neagă realitatea și ignoră complet contextul de teamă, dependență și lipsă de protecție legală în care trăiesc sportivele din loturile naționale. 

Deși aceste ultime abuzuri au fost sesizate ANS/COSR în cursul anului 2024 de către ARADS și părinții sportivelor, au fost făcute sesizări la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, vinovate în final au fost tot victimele, respectiv sportivele și antrenoarele care au sesizat aceste comportamente și care au fost în final excluse total din sistem. 

Cazul Pieleanu a trezit puțin vigilenta autorităților și l-a făcut inclusiv pe președintele Nicușor Dan să se întrebe ce au făcut instituțiile 20 ani. 

În aceste cazuri de la gimnastică ritmică nimeni nu a luat nicio măsură concretă. COSR a dispus o serie de măsuri în luna februarie a.c, dar care în mare parte au fost ignorate de către FRGR.

Nici măcar nu s-a investigat veridicitatea celor declarate de sportivele victima. 

Ignoranță, incompetentă, mușamalizare sau inconștiență instituțională?

Sau pur și simplu punem batista pe țambal și ne acoperim unii pe alții în sportul romanesc? 

Dă-i încolo pe copii să înțelegem sau “dacă nu le convine să plece” cum spunea președinta FRGR într-o apariție televizată.

Alte țări protejează, noi exploatăm.

Spre deosebire de România, marile forțe din gimnastica ritmică (Italia, Bulgaria, Israel, Spania) construiesc cariere, nu le frâng. Practici precum:

protejarea sănătății psihice a sportivelor planuri de antrenament progresive suport medical și psihologic real cariere sportive extinse până la 22–25 de ani

… sunt norma acolo. Nu excepția.

Fără reformă, gimnastica ritmică românească rămâne captivă în trecut și avem de-a face cu un ciclu al abuzurilor care continuă la infinit.

Avem un sistem care:

nu produce senioare competitive, eșuează în fiecare ciclu olimpic, afectează ireversibil sănătatea unor copii talentați, și care, în fața acuzațiilor grave, neagă și atacă, în loc să își asume și să reformeze.

România nu va atinge performanța olimpică reală atât timp cât FRGR rămâne ancorată într-o cultură a fricii, abuzului și improvizației.

Este nevoie urgentă de:

reformă instituțională, introducerea unor coduri etice clare, protejarea reală a sportivelor, audit extern asupra metodelor de antrenament, și responsabilizare pentru conduita antrenorilor.

Acest ciclu al abuzurilor presupune măsuri și acțiuni imediate și conjugate, la nivel de stat, societate civilă (conștientizare și reacție), legislație, suportul real al sportivilor, screening și training antrenori pentru a nu perpetua modelul abuziv învățat.

Până atunci, vom continua să vedem doar promisiuni, traume și promițătoare junioare care dispar din sport înainte de a putea străluci.

Și autoritățile asistă impasibile la acest măcel emoțional. Ba mai mult se urmărește unificarea CNCD cu Avocatul Poporului, oricum singurele instituții din România care au rol sancționatoriu în cazuri de discriminare și abuz. 

Din păcate, singurul mecanism de apărare și căutare a dreptății a rămas Tribunalul și instanța de judecată, dar această cale presupune bani cheltuiți, timp pierdut, hățișuri juridice, fapt ce în majoritatea cazurilor descurajează victimele care nu au altceva de făcut decât să-și inhibe trăirile, să caute refugiu în alte domenii sau în cele mai multe cazuri să plece din țara, implicit să fugă de acest sistem de multe ori toxic pentru ele.