Candidații pentru posturile de adjuncți la șefia DIICOT și PÎCCJ se află, pentru a treia oară, astăzi, pe masa CSM, unde încearcă să obțină un aviz. În ultimele două dăți, ambii au obținut câte trei voturi pentru, trei împotrivă.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) reia, astăzi, votul în cazul lui Alex Florenţa, care candidează pentru un post de şef adjunct al DIICOT, şi Marius Voineag, care candidează pentru funcţia de adjunct al procurorului general.
Alex Florenţa (actualul procuror general) şi Marius Voineag (în prezent şeful DNA) nu au mai dorit să candideze pentru un al doilea mandat, însă au optat pentru funcţii de rangul doi, fiind nominalizaţi în acest sens de ministrul Justiţiei, Radu Marinescu.
După susţinerea interviurilor la CSM, membrii Secţiei, plus ministrul Justiţiei, nu au reuşit, în două rânduri, să constituie o majoritate care să permită luarea unei decizii în cazul celor doi (aviz favorabil sau aviz negativ), ambii primind trei voturi "pentru" şi trei "împotrivă".
În consecinţă, membrii Secţiei pentru procurori a CSM vor încerca marţi să ajungă la un consens privind numirea lui Alex Florenţa şi a lui Marius Voineag.
Până acum, bilanţul de la CSM privind cele opt propuneri ale ministrului Justiţiei la şefia marilor parchete este următorul:
* trei avize pozitive: Codrin Horaţiu Miron (nominalizat pentru funcţia de şef al DIICOT), Viorel Cerbu (şef al DNA) şi Marius-Ionel Ştefan (procuror-şef adjunct al DNA);
* trei avize negative: Cristina Chiriac - propusă pentru funcţia de procuror general, Gill-Julien Grigore-Iacobici - pentru procuror-şef adjunct al DIICOT şi Marinela Mincă - propusă procuror-şef adjunct la DNA;
* balotaj (trei voturi "pentru" şi trei "împotrivă"): Alex Florenţa, candidat la funcţia de procuror-şef adjunct al DIICOT, şi Marius Voineag - pentru adjunct al procurorului general.
Conform legii, Secţia pentru procurori a CSM emite un aviz consultativ motivat, după care propunerile făcute de ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, sunt înaintate preşedintelui Nicuşor Dan.
În cazul emiterii unui aviz negativ al Secţiei pentru procurori a CSM, ministrul Justiţiei organizează un nou interviu exclusiv cu candidatul care a primit aviz negativ şi în urma acestui interviu, ministrul Justiţiei poate continua procedura prin transmiterea către preşedintele României a propunerii de numire în funcţia de conducere, însoţită de toate documentele relevante, sau retrage propunerea, urmând a declanşa o nouă procedură de selecţie în maximum 60 de zile.
Preşedintele României poate refuza, motivat, numirea în funcţiile de conducere, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului. Decretul preşedintelui de numire în funcţie sau refuzul motivat al acestuia se emite în maximum 60 de zile de la data transmiterii propunerii de către ministrul Justiţiei, arată Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News