Sorin Ovidiu Vîntu: 635.000 de telefoane sunt interceptate în România; am redevenit ţara discuţiilor în şoaptă

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a declarat, marţi, la Tribunalul Bucureşti, că serviciile de informaţii interceptează 635.000 de telefoane, iar 23.000 de spaţii ale unor oameni de afaceri şi politicieni sunt monitorizate audio-video.

„635.000 de telefoane interceptate în România de serviciile de informaţii româneşti, 23.000 de locaţii ale unor oameni de afaceri şi oameni politici sunt monitorizate audio-video, acesta este regimul împotriva căruia lupt. Nu sunt de acord să vorbesc în şoaptă ca pe timpul lui Ceauşescu. Nu sunt de acord să vorbesc cu doamna mea la ureche aşa cum probabil dvs. şi mulţi dintre dvs. o faceţi. Am redevenit ţara discuţiilor în şoaptă şi voi continua să lupt împotriva unui astfel de regim indiferent de consecinţe“, a declarat Vîntu pe holul instanţei.

Omul de afaceri s-a prezentat din nou în scaunul cu rotile la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă procesul în care acesta este acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului. El nu a stat la proces, invocând motive medicale, şi a părăsit sala de judecată.

După plecarea lui Vîntu, instanţa a început audierea martorilor, printre care şi fosta soţie a lui Nicolae Popa. Tot la acest termen, a fost citat ca martor preşedintele FSLI, Liviu Luca, însă acesta nu a venit la proces. După audierea de martori, instanţa va pune în discuţie efectuarea unei expertize medicale în cazul lui Sorin Ovidiu Vântu.

Sorin Ovidiu Vîntu: Încep vânătoarea împotriva lui Traian Băsescu

Sorin Ovidiu Vîntu a venit la Tribunalul Bucureşti, la termenul din 15 februarie, într-un scaun cu rotile, el spunând că începe vânătoarea împotriva preşedintelui, pentru că procesul său nu are legătură cu justiţia, ci este consecinţa luptei sale directe cu regimul lui Traian Băsescu.  El a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că regimul lui Traian Băsescu a pornit o vânătoare împotriva lui, motiv pentru care de astăzi şi el porneşte un război împotriva preşedintelui. HVreau să vă anunţ încă o dată că acest proces nu are legătură cu justiţia. Este doar consecinţa luptei mele directe cu regimul lui Traian Băsescu. Domnia sa a pornit o vânătoare împotriva mea folosind toate instituţiile coercitive ale statului. Vreau să vă comunic că începând de azi şi eu am decis să deschid o vânătoare cruntă împotriva domniei sale şi a tuturor celor care îl sprijină“, a declarat Vîntu la ieşirea din sala de judecată, la termenul din 15 februarie.

Procurorii Parchetului General l-au trimis în judecată pe Vîntu sub acuzaţia că i-ar fi trimis în Indonezia mai multe sume de bani fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel