Psiholog Radu Leca și Dana Iancu, moderator al emisiunii “Răspundem! Sâmbăta!”, consilier dezvoltare personală, îți propun în prima zi a Postului Mare primul articol conectat cu sărbătoarea și cu psihologia, atât cea pastorală, cât și psihoterapia creștina.

De ce are sens ideea de „post emoțional” în vremea Postului Paștelui, într-o epocă în care omul se îndoapă cu știri, cu reacții, cu judecăți și rămâne totuși flămând de pace?

Psihologia creștină numește post emoțional o rânduială a inimii, oprirea răutății, oprirea vorbelor grele, oprirea comparației, oprirea cârtirii, întoarcerea la rugăciune și la recunoștință. Psihoterapia creștină descrie același drum drept igienă a vieții lăuntrice, reducerea stimulilor care aprind anxietatea, alegerea tăcerii folositoare, întărirea atenției la sens și la relație. Postul Paștelui nu rămâne dietă, ci devine școală de libertate interioară, iar libertatea începe prin a nu mai fi rob al reacției de o clipă și al supărării care cere dreptate imediată. Înfrânarea de la hrana grea se unește cu înfrânarea de la gândul greu, iar omul învață să nu mai înmulțească în sine războiul care se revarsă apoi în familie și în comunitate.

„Postul emoțional nu golește omul, ci îl scoate din tirania impulsului și îl așază în lucrarea păcii”.

Care este legătura dintre ținerea corectă a Postului Paștelui și gândurile bune, dacă începutul oricărei schimbări stă în minte și în inima care dă poruncă faptelor?

Ținerea corectă înseamnă rânduială, înseamnă măsură, înseamnă spovedanie, înseamnă milostenie, înseamnă împăcare, înseamnă atenție la cuvânt. Psihologia clinică vede în rânduială un sprijin pentru autoreglare și pentru scăderea impulsivității, iar psihologia creștină vede în rânduială un drum de curățire a privirii.

Gândurile bune nu vin din întâmplare, ele cresc din disciplină și din rugăciune și din lectura care hrănește conștiința, iar mintea deprinde o direcție care nu se mai schimbă după capriciul zilei.

Postul așază omul sub o lege aleasă de bunăvoie, iar legea aceasta lucrează ca un dig împotriva dezordinii interioare și dă loc unei judecăți drepte care nu strică nici pe sine nici pe aproapele. „Rânduiala din post întărește rânduiala din gând, iar gândul rânduit se preface în faptă bună”.

Ce înseamnă în practică postul emoțional, fără spectacole și fără vorbe mari, într-o viață unde nervii se aprind repede și oboseala cere descărcare?

Postul emoțional înseamnă oprirea ocărilor, oprirea ironiei, oprirea etichetelor, oprirea bârfei, oprirea autocompătimirii, oprirea hrănirii fricii cu imagini întunecate. În limbaj terapeutic, înseamnă limită sănătoasă, înseamnă pauză între stimul și răspuns, înseamnă numire a emoției, înseamnă respirație, înseamnă revenire la scop.

Postul emoțional cere un examen al conștiinței în fiecare seară, iar examenul acesta curăță treptat depozitul de resentiment care se strânge din nimicuri și se răzbună apoi pe cei mai apropiați.

Se vede rodul în glas mai domol și în privire mai caldă și în răbdare la neputința altuia, iar răbdarea se transformă în pace socială fiindcă omul împăcat nu mai caută vinovați la fiecare colț. „Pauza sfântă dintre emoție și reacție este locul unde intră harul și intră alegerea”.

De ce gândurile bune aduc schimbări pozitive, fiindcă omul vrea rezultate repede, iar sufletul se vindecă prin statornicie și prin lucrare tăcută?

Gândul bun înseamnă recunoștință, înseamnă binecuvântare, înseamnă iertare, înseamnă încredințare, înseamnă nădejde, înseamnă adevăr spus cu blândețe. Psihoterapia arată că atenția orientată spre sens scade ruminația și sporește reziliența, iar psihologia creștină adaugă că nădejdea curăță frica și întărește curajul moral. Mintea hrănită cu gând bun nu mai clădește scenarii de prăbușire și nu mai caută triumf peste altul, ci caută lucrarea binelui care se face cu răbdare și cu pricepere.

Schimbarea pozitivă se așază în obiceiuri simple, în vorbă cumpătată, în somn mai liniștit, în muncă mai curată, iar omul vede că pacea interioară devine energie pentru decizii chibzuite.

„Recunoștința este o intervenție terapeutică veche cât Evanghelia și sigură pentru inimă”.

VEZI ȘI: Vasile Ioana, învățături despre Postul Mare. Sunt gânduri transmise din Țara Sfântă / video

Cum se leagă postul de vindecarea rușinii și a vinovăției, care rănesc pe dinăuntru și împing omul fie spre asprime fie spre fugă?

Psihologia creștină deosebește vinovăția lucrătoare de vinovăția care strivește, iar spovedania, iertarea, canonul înțeles aduc reașezare și demnitate. Psihoterapia recunoaște rolul compasiunii față de sine, fără autoscutire, și rolul asumării faptelor, fără dramă care hrănește orgoliul.

Rușinea ține omul în întuneric și îl face actor în fața lumii, iar postul trăit cu sinceritate rupe teatrul și aduce întoarcere la adevăr.

Vinovăția așezată sub iertare nu mai cere autopedepsire, ci cere îndreptare, iar îndreptarea se vede în reparații concrete și în relații mai curate. „Iertarea nu șterge responsabilitatea, o face locuibilă și o transformă în creștere”.

Cum se păstrează ținerea postului dreaptă și omenească, fără mândrie și fără încrâncenare, fiindcă încrâncenarea strică tocmai roada pentru care se muncește?

Ținerea dreaptă înseamnă smerenie, înseamnă discreție, înseamnă sfat duhovnicesc, înseamnă respect față de sănătate, înseamnă bunătate față de cei din casă. În psihoterapie, rigiditatea crește anxietatea și aprinde autocritica, iar autocritica aprinde fie deznădejdea fie disprețul față de altul. Un post ținut cu mândrie face din virtute bici, iar biciul lovește mai întâi în familie, fiindcă omul nerăbdător își varsă tensiunea pe cei de lângă el.

Un post ținut cu inimă bună aduce mai multă blândețe și mai multă simplitate și mai multă atenție la nevoia altuia, iar atunci gândul bun nu rămâne idee, ci devine atmosferă. „Semnul sănătății duhovnicești este blândețea care rămâne și sub efort”.

Ce rămâne după Postul Paștelui, dacă postul emoțional și gândurile bune au fost luate în serios, nu ca episod, ci ca început de viață nouă?

Rămâne o memorie a păcii, rămâne o deprindere a tăcerii curate, rămâne o atenție la cuvânt, rămâne o inimă mai dispusă spre iertare, rămâne o ordine a zilei. Psihoterapia numește aceasta consolidare a obiceiurilor, iar psihologia pastorală o numește statornicie în bine.

Viața se schimbă nu printr-o hotărâre strigată, ci printr-o rânduială trăită, iar rânduiala trăită întoarce omul din risipire și îl face prieten al luminii.

Bucuria Paștelui nu mai intră într-o inimă istovită de ceartă și de griji, ci intră într-o inimă curățită prin înfrânare și prin gând bun, iar această bucurie se revarsă în decizii mai drepte și în legături mai statornice. „Înnoirea nu se măsoară în emoții tari, ci în pacea care ține și în binele care se repetă”.

De ce ținerea corectă a Postului Paștelui se leagă de gândurile bune, când omul învață în fiecare zi că fapta începe în minte și că mintea se hrănește din ceea ce primește?

În psihologia creștină, postul înseamnă rânduială, înseamnă înfrânare, înseamnă rugăciune, înseamnă milostenie, iar gândul bun capătă teren când omul reduce zgomotul plăcerilor repezi și al judecății pripite. În psihoterapie, rânduiala stabilă susține autocontrolul și scade impulsivitatea, iar gândul bun devine o alegere repetată care schimbă dispoziția și direcția vieții. Când masa se simplifică iar programul se așază, mintea nu mai aleargă după recompense mărunte și începe să vadă limpede ce este folositor pentru suflet și pentru relații. Postul trăit cu înțeles nu ridică ziduri, ci deschide drumuri, fiindcă omul deprinde stăpânirea de sine și o duce apoi în cuvânt, în privire, în felul de a răspunde celor din jur. „Gândul bun nu este ornament, este un obicei al inimii întărit de rânduială”.

Cum lucrează postul asupra gândurilor, când lupta cea mare nu se vede în farfurie, ci în judecata aspră, în îngrijorare și în ispitele deznădejdii?

Psihologia creștină vorbește despre trezvie și despre paza inimii, iar omul se deprinde să observe gândul rău de la început, să nu îl hrănească, să îl întoarcă prin rugăciune și prin cuvânt bun. Psihoterapia numește acest exercițiu reglare emoțională și reîncadrare cognitivă, iar practica zilnică scade ruminația și crește speranța realistă. De omul postește își păzește limba. Se asigură căl nu mai aruncă venin în conversații și nu mai aprinde foc în casă, iar liniștea astfel câștigată devine hrană pentru gândul bun.

Când omul își reduce împrăștierea, se vede mai ușor legătura dintre gând și gest, dintre frică și control, dintre resentiment și singurătate, iar această vedere aduce început de îndreptare. „Trezvia seamănă cu igiena minții, iar postul îi dă ritm și hotar”.

De ce gândurile bune aduc schimbări pozitive, când lumea cere rezultate, iar sufletul cere mai întâi direcție și sens?

În psihologia creștină, gândul bun nu înseamnă naivitate, înseamnă bunăvoință, înseamnă recunoștință, înseamnă iertare lucrată, înseamnă nădejde, iar toate împreună schimbă felul în care omul se raportează la încercare. În psihoterapie, orientarea către sens și către recunoștință susține reziliența, iar comportamentele se schimbă când atenția nu mai rămâne lipită de amenințare. De vei alege gândul bun, nu vei mintii despre durere, ci o vei așeză într-o poveste mai mare, povestea mai mare te va scoate din strâmtoare și te va face lucrător al binelui.

Schimbarea pozitivă se vede în pași mici și consecvenți, fiindcă un gând bun repetat naște un cuvânt bun, iar cuvântul bun naște faptă bună, iar fapta bună aduce pace. „Recunoștința curăță privirea, iar privirea curată întărește voința”.

Cum se păstrează postul drept izvor de lumină, fără mândrie și fără asprime, fiindcă asprimea strică roada și rupe legăturile?

Psihologia creștină cere smerenie, cere discreție, cere milă față de neputința proprie, iar omul își amintește că rostul postului este iubirea lucrătoare. Psihoterapia arată că perfecționismul religios crește vinovăția și autocritica, iar vinovăția grea slăbește energia de schimbare și alungă bucuria. Omul postește cu motiv, ca să se îndrepte, el devine mai răbdător și mai atent, iar răbdarea aceasta schimbă casa și munca și prieteniile, fiindcă oamenii simt îndată unde este pace. „Postul se vede în blândețe, iar blândețea vindecă mai mult decât orice demonstrație”.

De omul postește ca să fie văzut, el își pierde răsplata în clipa în care a câștigat aplauz, iar gândul bun se ofilește fiindcă nu trăiește în trufie.

Cum se leagă postul de schimbarea concretă a vieții, când omul vrea semne mari, iar Dumnezeu lucrează adesea prin statornicie?

În psihologia creștină, postul pregătește spovedanie, pregătește împăcare, pregătește slujire, pregătește înnoire, iar gândul bun devine tovarăș de drum care ține sufletul treaz. În psihoterapie, schimbarea stabilă cere rutine, cere sprijin relațional, cere obiective limpezi, iar postul oferă un cadru de exersare zilnică.

Știm că omul bun își rânduiește ziua cu rugăciune și cu o faptă de milă și cu un cuvânt curat, viața se schimbă în tăcere, așa cum primăvara schimbă pomul fără zgomot.

Și când vine Paștele, omul vede că nu a ținut doar un regim, ci a învățat o rânduială a minții, iar rânduiala aceasta îi rămâne și după sărbătoare ca o temelie. „Schimbarea adevărată nu face zarvă, ea se așază ca o lege bună în inimă”.

Google News icon Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News