Mihail Jianu și Radu Leca, psihologi, alături de moderatorul emisiunii “Răspunde! Sâmbăta!” Dana Iancu propun următorul articol publicat în exclusivitate de Dcnews.ro:

De ce o „hartă a certurilor” aduce liniște într-un cuplu?

O ceartă pare spontană, însă în psihoterapia de cuplu și familie ea urmează adesea un traseu repetitiv, aproape ca o rută pe GPS: declanșator, interpretare, emoție, reacție, contra-reacție, distanță. Tema articolului urmărește exact acest traseu, fiindcă multe relații nu au nevoie de mai multă voință, ci de mai multă claritate despre tipar. Rolul textului rămâne să ofere un limbaj simplu pentru ce se întâmplă între doi oameni când iubirea se transformă în defensivă, apoi să arate cum se oprește ciclul înainte să devină „normalitatea” cuplului. „Când vezi harta, nu te mai rătăcești în aceeași ceartă.”

Ce înseamnă „harta certurilor” în psihoterapia de cuplu și familie?

Harta certurilor descrie secvența predictibilă a unui conflict: ce anume aprinde discuția, ce gând apare imediat, ce emoție urcă în corp, ce comportament iese la suprafață, ce reacție primește de la partener și cum se încheie episodul. În terapie, harta nu judecă și nu caută vinovați, ci organizează haosul în pași observabili. Odată numite, etapele devin mai ușor de întrerupt, fiindcă partenerii încep să recunoască momentul în care se schimbă tonul, apar generalizările, se activează retragerea sau criticile. Harta arată și funcția fiecărei reacții: atacul cere contact, retragerea cere protecție, ironia apără vulnerabilitatea. „Ciclul nu spune cine e rău, ciclul spune unde doare.”

VEZI ȘI: EXCLUSIV De ce merită vorbit calm și clar despre „silent treatment”

Ce tipar se repetă cel mai des: critică–defensivă–retragerе?

În multe cupluri, unul intră în rol de urmăritor: întreabă, insistă, critică, cere explicații, ridică tonul, aduce exemple din trecut. Celălalt intră în rol de retras: tace, se închide, pleacă din cameră, dă replici scurte, se refugiază în telefon, amână discuția. Harta arată că fiecare reacție îl împinge pe celălalt mai adânc în rolul lui: critica îl face pe retras să se apere prin distanță, distanța îl face pe urmăritor să crească presiunea. În psihoterapia de familie, acest dans se leagă și de modele învățate acasă: conflict rezolvat prin voce tare versus conflict evitat prin tăcere. „Cu cât trag mai tare de tine, cu atât dispari mai mult.”

Ce tipar se repetă când apare disprețul și „micile înțepături”?

Disprețul arată prin sarcasm, batjocură, ironie, ridicat din sprânceană, glume care rănesc, imitarea partenerului, superioritate morală. În terapie, disprețul devine un semn de alarmă, fiindcă lovește în respect, iar respectul ține cuplul în viață când apar diferențe. Disprețul se hrănește din resentiment și din nevoia de a câștiga, nu de a înțelege. În interior, el ascunde durere acumulată și sentimentul că partenerul nu „prinde” mesajul de mult timp. Harta certurilor marchează momentul disprețului ca punct de oprire, nu ca stil de comunicare. „Când ironia intră pe ușă, tandrețea iese pe fereastră.”

Ce tipar se repetă în „procesul” fără sfârșit: cine are dreptate?

Unele cupluri transformă conflictul într-un tribunal: dovezi, martori, citate din mesaje, reluarea filmului, căutarea vinovatului. În psihoterapia de cuplu, această formă de ceartă are un efect paradoxal: produce mai multă claritate logică, însă mai puțină apropiere emoțională. Partenerii ajung să apere o versiune, nu o relație. Harta certurilor arată cum „dreptatea” devine armură împotriva vulnerabilității: în loc de „m-a speriat” apare „ai greșit”, în loc de „m-a durut” apare „nu ai voie”. Oprirea tiparului începe când cuplul mută întrebarea de la „cine are dreptate?” la „ce lipsește între noi?”. „Dreptatea fără grijă lasă relația fără aer.”

Ce tipar se repetă când se activează alarma de atașament: frica de abandon versus frica de înghițire?

În multe relații, unul trăiește distanța ca abandon și caută apropiere imediată, iar celălalt trăiește presiunea ca invadare și cere spațiu imediat. Amândoi caută siguranță, însă pe căi opuse. Psihoterapia de familie numește acest fenomen polarizare: cu cât unul se apropie, cu atât celălalt se depărtează, iar cu cât celălalt se depărtează, cu atât primul se apropie mai intens. Harta certurilor ajută prin recunoașterea emoției primare: teamă, tristețe, rușine. Acolo se află cheia opririi, nu în argumente. „Eu alerg după tine ca să nu te pierd, tu fugi de mine ca să nu te pierzi.”

VEZI ȘI: Cum arată Femeia Alpha în cabinetul de psihologie? Analiza Danei Iancu și a lui Radu Leca

Ce tipar se repetă după conflict: îngheț, tăcere, pedeapsă emoțională?

După o ceartă, unele cupluri intră în zile de tăcere, răceală, refuz de contact, lipsă de afecțiune, mesaje strict funcționale. În terapie, această etapă se vede ca „îngheț relațional” și transmite un mesaj dur: „nu meriți acces la mine”. Tăcerea lungă întreține anxietatea și îl învață pe celălalt să meargă pe vârfuri sau să atace preventiv. Harta certurilor arată cât de important rămâne finalul: un conflict fără reparație devine fundația conflictului următor. Oprirea tiparului înseamnă ritual de împăcare: scuze concrete, recunoaștere, atingere, acord de reluare a discuției la un moment stabilit. „Nu mă sperie că ne certăm, mă sperie că nu ne mai găsim după.”

Cum se oprește un tipar toxic fără să fie oprită și relația?

În psihoterapie, oprirea tiparului începe cu un acord de siguranță: fără jigniri, fără amenințări, fără plecări demonstrative, fără răscolirea trecutului ca armă. Apoi urmează identificarea semnalelor timpurii: tensiune în corp, creșterea vocii, impuls de a întrerupe, grabă de a închide discuția. Când semnalele apar, cuplul schimbă viteza: pauză de reglare, respirație, apă, distanță scurtă, apoi revenire la subiect. Oprirea nu înseamnă „gata, nu mai simt nimic”, ci „nu mai las emoția să conducă”. „Pauza nu e fugă, pauza e frână.”

Cum arată o pauză corectă, ca să nu devină abandon?

În multe cupluri, „iau o pauză” sună ca „te las singur”, iar asta aprinde și mai tare urmăritorul. În terapie, pauza devine un contract clar: durată definită, promisiune de revenire, loc și oră, un gest de reasigurare. Exemplu de formulare calmă: „mă opresc 20 de minute, revin la 19:30 și continui discuția”. Partea importantă rămâne revenirea, fiindcă încrederea se construiește din consecvență. Pauza are rol de reglare a sistemului nervos, nu de pedeapsă. „Când spui când revii, spațiul devine grijă, nu distanță.”

Cum se schimbă limbajul din acuză în nevoie, fără „predici”?

Harta certurilor se oprește mai ușor când propozițiile devin scurte, specifice, legate de prezent și de emoție. În loc de etichete („ești nepăsător”), apar descrieri („când ai intrat și nu m-ai salutat, m-am simțit invizibil”). În loc de generalizări („niciodată nu”), apar cereri comportamentale („te rog să îmi spui când întârzii”). Psihoterapia de cuplu numește asta comunicare orientată pe impact și pe cerere, nu pe atac. Efectul: partenerul nu mai simte că stă în boxa acuzaților și are șansa să răspundă cu grijă. „Când spui ce simți, nu mai trebuie să strigi ce vrei.”

Ce înseamnă „reparație” după o ceartă și de ce oprește tiparele?

Reparația înseamnă un set de gesturi care închid rana: recunoașterea contribuției proprii, scuze precise, empatie pentru emoția celuilalt, plan mic pentru data viitoare. În psihoterapia de familie, reparația contează mai mult decât evitarea conflictului, fiindcă orice cuplu se lovește de diferențe. Un simplu „îmi pare rău că am ridicat tonul, te-am făcut să te simți atacat” schimbă clima relației. Apoi urmează o întrebare de reconectare: „de ce ai avut nevoie atunci?”. Reparația rupe lanțul resentimentului și scade frica de discuții. „Nu perfecțiunea vindecă, ci întoarcerea unul spre celălalt.”

Cum se opresc tiparele când unul singur vrea schimbare?

În terapie, schimbarea unilaterală are efect, fiindcă tiparul are doi dansatori: dacă unul schimbă pasul, dansul se modifică. Un urmăritor reduce intensitatea, folosește cereri clare, respectă pauza și renunță la „proces”. Un retras anunță pauza, revine la timp, spune o frază despre emoție, nu doar despre logică. Totuși, schimbarea unilaterală cere răbdare, fiindcă partenerul așteaptă adesea ca „vechiul scenariu” să reapară. Consecvența și predictibilitatea transformă treptat neîncrederea în siguranță. „Când unul încetează să apese butonul, celălalt încetează să explodeze.”

Ce rol are terapia de cuplu și familie în oprirea tiparelor repetitive?

Terapia oferă o oglindă fără atac: observă secvența, încetinește momentul critic, ajută la traducerea reproșului în nevoie, antrenează reparația. Terapeutul urmărește alianța cu relația, nu cu un partener, și ajută cuplul să se vadă ca echipă împotriva ciclului. În familie, terapia observă și influențe externe: copii, bunici, program, stres, boală, lipsa intimității, toate apasă pe harta certurilor. Oprirea tiparelor devine un proiect comun, cu reguli, exerciții și verificări. „În terapie, nu câștigă unul, câștigă legătura.”

Ce rezultate văd cuplurile care învață harta certurilor și opresc tiparele toxice?

Cuplurile care înțeleg harta își recunosc mai repede declanșatorii, reduc jignirile, cresc pauzele corecte, revin mai des la discuții fără teamă și repară mai repede după tensiune. Relația devine mai previzibilă, mai sigură, mai blândă, iar conflictele se scurtează și se clarifică. În loc de o luptă pentru control, apare o colaborare pentru înțelegere: „noi doi împotriva tiparului”. Rezultatul final rămâne simplu și valoros: mai multă liniște în casă, mai multă apropiere și mai mult respect în zilele obișnuite. „Când opriți ciclul, începeți să vă alegeți din nou.”

20 de întrebări la care articolul răspunde:

1) Ce înseamnă „harta certurilor” într-un cuplu?

2) Din ce etape se formează, de obicei, o ceartă repetitivă (declanșator–interpretare–emoție–reacție–contra-reacție–deconectare)?

3) De ce certurile par spontane, dar urmează același traseu de fiecare dată?

4) Care este tiparul critică–defensivă–retragerе și cum se menține singur?

5) Cum se formează rolurile „urmăritor” și „retras” și de ce se întăresc reciproc?

6) Cum arată disprețul în certuri (ironie, sarcasm, batjocură) și de ce este atât de toxic?

7) De ce „micile înțepături” distrug respectul mai repede decât subiectul conflictului?

8) Cum se transformă o discuție într-un „proces” despre cine are dreptate?

9) De ce căutarea vinovatului scade apropierea emoțională, chiar dacă aduce claritate logică?

10) Ce sunt frica de abandon și frica de înghițire și cum apar în aceeași ceartă?

11) Cum arată polarizarea (apropiere–distanțare) și ce o amplifică?