Posibil ca explozia de la blocul din Bacău să se fi produs de la reţeaua de gaze. Primarul caută soluţii pentru cazarea evacuaţilor

contor gaze
contor gaze

Explozia de marţi dimineaţă la un bloc de locuinţe din Bacău ar fi putut fi produsă la reţeaua de gaze a imobilului, a declarat Prefectul judeţului, Constantin Scripăţ, după ce pompierii au reuşit să stingă incendiul.

Prefectul de Bacău, Constantin Scripăţ, a declarat că explozia de pe strada Martir Horea din municipiul Bacău a fost foarte puternică şi s-ar fi produs de la reţeaua de gaze, la ora actuală toate familiile din scara afectată de incendiu şi explozie fiind evacuate. La faţa locului urmau să sosească şi reprezentanţi ai E.ON Gaz, în condiţiile în care ardea cu flacără deschisă o ţeavă de gaze, transmite Mediafax.

"Se pare că flacăra a fost stinsă în acest moment. Să vedem mai departe, se lucrează", a afirmat prefectul, care a apreciat că situaţia este foarte gravă şi a spus că se vor lua toate măsurile pentru cazarea locatarilor blocului afectat de explozia puternică şi de izolare a zonei.

Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a declarat că autorităţile îi pot caza pa locatari în cămine şi în două apartamente care în prezent sunt libere.

Citeşte şi:

Două dintre victimele exploziei din Bacău sunt în stare gravă, a treia este în stare stabilă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel