Cioloș a răbufnit: ”Cea mai ticăloasă minciună. Dezinformări abjecte”. Reacție întârziată, detalii ignorate de liderul PLUS

Dacian Cioloș
Dacian Cioloș

Dacian Cioloș, președintele PLUS, lansează, miercuri dimineață, o alertă de manipulare, pe Facebook, unde acuză că ”atacurile adversarilor politici ai Alianței USR - PLUS au depășit orice limită”. 

”Ne-au făcut securiști, au încercat să ne oprească sa ne înscriem în cursa electorală, au inventat tema falsă a atacului la proprietate, ne-au distrus, ca niște tâlhari, noaptea, corturile de campanie și afișajul electoral. Acum, însă, au dus dezinformarea și manipulările într-o zonă sensibilă, cea legată de copii, de dreptul și dorința oamenilor de a avea copii. Au tipărit pliante false pe care au pus cea mai ticăloasă minciună, anume că noi vrem ca avortul să fie obligatoriu în România. Și au inventat și un fals membru al Alianței care ar fi spus asta. Aceste pliante otrăvite cu dezinformări abjecte au fost puse în cutiile poștale ale unor oameni. Ca să îi sperie. Nu vom lăsa ticăloșia să meargă mai departe. Facem plângere penală și cerem poliției să afle cine sunt cei care induc panica și frica.” scrie Dacian Cioloș, pe Facebook. 

Liderul PLUS mai subliniază că vor fi descoperiți cei care se află în spatele ”pliantelor otrăvite” cu ajutorul susținătorilor, că va face plângere la poliției, sesizări către AEP și cere tuturor simpatizanților să-l ajute să oprească ”atacurile murdare”. 

Mesajul ar fi fost poate unul corect, însă detaliile sunt importante. Pliantele sunt evident o anticampanie și nu ”un fake news”, așa cum pune ștampila Dacian Cioloș. Pliantele nu sunt o știre, ci reprezintă un atac de campanie. 

Iată pliantul: 

(w670)

”Au tipărit pliante false pe care au pus cea mai ticăloasă minciună, anume că noi vrem ca avortul să fie obligatoriu în România. Și au inventat și un fals membru al Alianței care ar fi spus asta.” scrie Dacian Cioloș. 

Problema este că Ramona Popescu există, poate nu este membră USR-PLUS, dar a fost prezentată în presă, în urmă cu o lună, drept susținătoare USR-PLUS, a făcut declarații despre avort, că ”ar trebui să fie mandatoriu și obligatoriu”. La acel moment, nu au apărut și reacțiile vehemente de delimitare a USR-PLUS de această simpatizantă. 

(w670h447) Ramona Pop

Sursă foto: TheConservative Youtube

Reacția lui Dacian Cioloș vine la o lună după ce numele Ramona Popescu a fost asociat de USR-PLUS, în contextul afirmației acesteia despre avort. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel