„Au venit în ciuda ploii. Au venit cu copiii, cu prietenii, unii singuri. Pentru că le pasă de femeile însărcinate aflate în dificultate și de copiii lor. Marșul pentru Viață 2026 este a 16-a ediție națională din România și a fost organizat în peste 100 de localități. În cadrul Lunii pentru Viață 2026, 1–31 martie, au fost organizate peste 2.000 de evenimente pro-viață, în România și alte câteva zeci în Republica Moldova. Tema acestui an, „Solidaritate pentru amândoi”, evidențiază necesitatea sprijinului real pentru mamă și copil – înainte și după naștere – ca responsabilitate comună a societății.

Prea des, ceea ce numim „decizie personală” este, în realitate, o lipsă de sprijin din partea celorlalți, ascunsă sub masca autonomiei. Dar o femeie singură în fața unei sarcini dificile nu este liberă, ci este abandonată, ea și, odată cu ea, copilul ei. Libertatea nu înseamnă restrângerea, prin presiune sau inacțiune, a posibilităților femeii și a capacității ei de a alege binele pentru ea și pentru copil. Libertatea fără solidaritate îl lasă pe om singur. În nicio situație dificilă nu lăsăm pe cineva singur, de ce să procedăm așa tocmai când femeia este însărcinată?

De aceea, mesajul Marșului pentru Viață 2026 este unul de asumare: dificultatea femeii în criză de sarcină este și a noastră. Nu spunem: „e alegerea ta, descurcă-te singură”, ci: „suntem aici, alături de tine și de copilul tău”. Și ne străduim să transpunem în fapte: Marșul pentru Viață este o activitate de informare și conștientizare, dar scopul lui este de a sprijini personal și de a crea organizații și politici publice care să sprijine femeile însărcinate, mai ales când se confruntă cu situații dificile.

De ce să redefinim realitatea și să considerăm mama și copilul în opoziție, când ei sunt în cea mai strânsă legătură umană posibilă, încă de la începutul vieții, timp de nouă luni? Pentru că sunt împreună, este firesc să construim sprijin real pentru amândoi. Să se bucure. Să viseze la viitor. Iar viitorul să fie pentru amândoi.

Întrebarea fundamentală în criza de sarcină nu este cea reducționistă „ce alegi?”, ci cea realistă: „cine e lângă tine când alegi?”.

Răspunsul ține de fiecare dintre noi. Fiecare absență are consecințe, fiecare prezență alături contează. De aceea, Marșurile pentru Viață și activitățile pro-viață din Luna pentru Viață 2026 au adus împreună oameni de toate vârstele – tineri, familii, voluntari – uniți de convingerea că sprijinul real face diferența. Este încă un pas pe drumul lung al construirii unei societăți în care nimeni nu este lăsat singur în momentele dificile. Marșul pentru Viață rămâne un demers civic, apolitic și neconfesional, care promovează respectul față de femeie și copil și încurajează soluțiile pentru amândoi în situațiile de criză. Mesajul său se adresează întregii societăți și propune colaborarea, nu antagonismul”.

Discurs - Cristian Budău:

Am să vă întreb ceva și vreau să stați cu întrebarea asta. Câți dintre noi am fost complici la o crimă... și nu am știut-o ani de zile?

Eu am fost. Tăcerea mea m-a făcut complice la o crimă. Crima asupra propriului meu copil.

Aveam 27 de ani.

Ea mi-a spus că e însărcinată. Și s-a uitat la mine.

Știți ce caută o femeie în ochii bărbatului în acel moment?

Să vadă că ea există pentru el. Că e văzută. Că bărbatul de lângă ea nu fuge.

Eu am ales să fug. Și în loc de speranță, i-am lăsat cinci cuvinte:

„O să-ți plătesc intervenția."

Am văzut cu ochii mei cum ultima licărire de speranță s-a stins în privirea ei.

Și acel copil nu a mai venit pe lume. Ani de zile am crezut că am scăpat.

Dar adevărul e că nu scapi niciodată. Greutatea acelei decizii se așază pe umerii tăi încet, sigur, definitiv.

Pentru că decizia unei femei de a păstra copilul depinde enorm de bărbatul de lângă ea.

Ea nu a ales singură. Eu am ales pentru ea — prin tăcere, prin câteva cuvinte reci rostite de un om căruia îi era pur și simplu frică. Vorbesc astăzi pentru fiecare bărbat care mă aude.

Se zice că suntem jumătate din responsabilitate. Aparent.

La 25 de ani distanță știu acum ceva ce atunci am ignorat complet: dacă femeia simte că bărbatul de lângă ea nu fuge de responsabilitate — în peste 90% din cazuri — alege să păstreze copilul.

90 la sută.

Asta înseamnă că noi, bărbații, nu suntem jumătate din poveste. La noi e de cele mai multe ori decizia.

Și totuși de cele mai multe ori... lăsăm femeia de lângă noi, iubita, soția, prietena — să ducă singură tot.

Dacă ești bărbat și cineva din viața ta trece acum prin asta — oprește-te.

Ceea ce e nevoie din partea ta e simplu.

Să nu o împingi spre o alegere pe care sufletul ei nu și-o dorește.

Prin tăcere o împingi. Prin distanță o împingi. Eu asta am făcut.

„Sunt aici. O să trecem împreună prin asta."

Șapte cuvinte. Atât ar fi fost de ajuns.

Eu nu le-am spus. Copilul meu ar fi avut 24 de ani astăzi.

Nu știu cum ar fi arătat. Nu știu ce vise ar fi avut. Știu doar că ar fi existat — dacă eu aș fi ales, în acel moment, să fiu bărbat. Viața e mult prea prețioasă. Iar tăcerea noastră o poate curma.

Dragi bărbați, vă spun asta din pozția omului care nu mai poate da timpul înapoi. Eu nu mai pot întoarce acel moment. Dar voi puteți evita să ajungeți în locul în care sunt eu acum. Alegeți viața.

Am spus tot ce aveam de spus bărbaților. Acum un gând și pentru femeile din această piață.

Când am cunoscut-o pe actuala mea soție, ce m-a intrigat, ce m-a atras suficient cât să îmi doresc să rămân lângă ea — a fost un „NU". Rostit calm, ferm, fără a lăsa loc de negociere. Un nu pentru relațiile intime înainte de căsătorie.

Paradoxal, cu cât o femeie se respectă mai mult pe sine, cu atât bărbatul simte că are ceva de câștigat rămânând lângă ea.

Iar un bărbat care alege să rămână lângă voi fără miza relațiilor intime — acela va fi lângă voi și când vine cel mai important moment din viața voastră de cuplu. Când, după căsătorie, Dumnezeu vă va trimite un prunc.

Doamnelor, dați-i acest test. Va fi cel mai important test din viața voastră de cuplu.

Vă mulțumesc”

---------

Teodora Paul: Libertatea fără solidaritate lasă omul singur. Libertatea trăită în solidaritate devine dragoste / MPV 2026

Bună ziua tuturor,

Încep cu ideea principală:

O femeie însărcinată aflată în criză nu are nevoie doar de libertatea de a alege. Are nevoie de oameni care să fie LÂNGĂ ea.

Iar când suntem LÂNGĂ ea, suntem și lângă copil. Asta înseamnă solidaritate pentru amândoi.

Solidaritate vine din limba latină. Solidus înseamnă solid, întreg.

În dreptul roman, in solidum însemna că fiecare răspunde pentru toți, nu doar pentru partea lui.

Adică, spus simplu: nu lăsăm pe nimeni singur.

Iată cum mi-a explicat o doamnă foarte pragmatică – hai să îi spunem Mia – ce înseamnă solidaritate pentru amândoi.

Situatia 1

Să zicem că Mia are vreo 40 de ani, e căsătorită și are trei copii. O duce destul de bine. Și muncește la serviciu minimum 8 ore pe zi. Iar acasă..., cine mai stă să-i numere orele de muncă?!

Într-o zi, o tânără a sunat-o și i-a spus: „Am rămas singură. Nu știu ce să fac”.

Mia tocmai venise de la serviciu. Abia ce intrase în casă, la 7 seara. Deja, de pe drum, copiii o anunțaseră că mai au puțin și mor de foame. În plus, soțul care nu era acasă tocmai îi scrisese să îi trimită pe whatsapp asigurarea la mașină.

Ce a făcut Mia? a pus mâncarea la încălzit și, între timp, a căutat asigurarea să o fotografieze. Dar a și vorbit la telefon cu tânăra care o sunase.

Tânăra avea 20 de ani, era însărcinată, iar prietenul ei tocmai o anunțase că se relochează în UK – cu altă femeie.

Mia și-a hrănit copiii. Apoi s-a apucat de spălat vasele. Între timp, l-a sunat pe ginecologul ei, ca să o programeze la un control pe tânăra rămasă singură. Medicul a întrebat-o dacă se simte bine, căci era ceva neobișnuit să îl sune la acea oră.

Dar când Mia a folosit cuvintele criză de sarcină, doctorul a decis să o ajute pe tânăra aceasta care era debusolată. A promis că, a doua zi, o va primi la orice oră și o va consulta.

Situația 2

Într-o altă seară, Mia urmărea o emisiune despre libertate. Ce termen frumos!

Dar știți ce se gândea? Că, timp de o oră, și moderatorul, și invitații repetaseră de zeci de ori acest cuvânt, dar NIMENI nu pronunțase și cuvântul responsabilitate.

Nici nu s-a terminat bine emisiunea, că Mia a primit un mesaj de la colega ei de birou:

„Mi-a zis că mă iubește, dar sunt liberă să fac avort, că altfel pleacă. I-am zis să mai vorbim. Și a plecat!!! Ce fac?”

„Draga mea, asta e libertatea? Să nu-ți pese? Vin la tine. Stăm de vorbă. Mai întâi scăpăm de frică. Și de singurătate.”

Noaptea târziu, când s-a întors acasă, Mia a notat în jurnal:

„Să nu lăsăm pe nimeni singur. Nici pe copil. Nici pe mamă. Nu suntem cu adevărat liberi când suntem singuri. Și atunci, pe ei de ce să îi punem în opoziție?

Firesc este să construim sprijin real pentru amândoi. Să fie împreună, așa cum sunt deja împreună. Să se bucure. Să viseze la viitor. Iar viitorul să fie pentru amândoi.

Cât de mult din ceea ce numim decizii personale maschează, de fapt, o lipsă profundă de sprijin?”

Cred că înțelegem ce ne spune Mia.

Pentru romani, in solidum însemna că fiecare răspunde pentru tot. Nu doar pentru partea lui, ci pentru toți. Asta înseamnă că dificultatea femeii în criză de sarcină este și a noastră. Dificultatea copilului este și a noastră.

Nu spunem: „e alegerea ta, descurcă-te”.

Ci spunem „suntem aici”. Și chiar suntem!

Pentru că libertatea fără solidaritate lasă omul singur.

Doar libertatea trăită în solidaritate devine dragoste.

Când suntem solidari cu femeia, ea află putere de a fi solidară cu copilul. Așa suntem solidari cu amândoi.

De aceea, întrebarea reală nu este doar: „Ce alegi?”

Ci este: „Cine e lângă tine când alegi?”

Iar răspunsul… poate fi fiecare dintre noi.

Să fim!

Vă mulțumesc”

-----

Discurs Mara Epuraș

„V-ați gândit vreodată cum e să nu ai unde să te întorci acasă… nu pentru că nu vrei, ci pentru că acolo te așteaptă frica?

După cum am mai spus, lucrez ca și asistent social în Centrul Maternal Sfânta Elena, din Valea Lupului, județul Iași. Un loc care demonstrează că și o comunitate mică poate face ceva foarte mare: poate salva vieți. Aici ajung mame aflate în criză, femei însărcinate fără sprijin, mame cu copii care fug din relații pline de abuz și frică, femei care, pur și simplu, nu mai au unde să locuiască. Și, de cele mai multe ori, nu vin doar fără un acoperiș… vin fără încredere, fără siguranță, fără speranță.

Am cunoscut o mamă de 33 de ani, cu 4 copii. 11 ani a trăit în abuz. Când a ajuns la noi, era nesigură, speriată, și uneori era greu chiar și să comunice. Era genul de om care își cere scuze… chiar și când nu greșește. Dar pentru prima dată… nu a mai fost singură. Am fost lângă ea – în procesul de divorț, în lupta pentru drepturile copiilor, în căutarea unei chirii, deși puțini acceptă o familie cu 4 copii. Am fost acolo și în lucrurile mici, când trebuia să meargă la școală cu copiii, la medic, sau pur și simplu când avea nevoie de cineva care să o încurajeze să nu renunțe. A fost greu. Dar s-a putut. Astăzi, trăiește în chirie cu copiii ei, se întreține singură, muncește, se descurcă… și, poate cel mai important, a învățat să aibă încredere în ea. Este unul dintre puținele cazuri cu un final atât de bun. Dar tocmai de asta contează atât de mult. Pentru că ne arată că schimbarea este posibilă… atunci când cineva este acolo, la timp.

Din experiența noastră cu mamele aflate în criză, am înțeles un lucru simplu: o mamă nu are nevoie doar de un acoperiș deasupra capului. Are nevoie de oameni. Are nevoie de specialiști, de comunitate, de sprijin real și de un loc sigur unde poate începe să își reconstruiască viața. Prin sprijin, consiliere, ajutor concret, ghidare, perspectiva lor începe să se schimbe. Încep să capete mai multă încredere în ele, încep să vadă că există o alternativă pentru viitor și, poate cel mai important, încep să simtă că nu mai sunt singure. Iar asta schimbă totul. Asta înseamnă, de fapt, solidaritatea despre care vorbim astăzi: nu doar să spunem că suntem pentru viață, ci să fim cu adevărat lângă ea, acolo unde este cel mai greu.

Centrul Sfânta Elena oferă exact asta: consiliere, sprijin, siguranță și o șansă reală la un nou început. Dar astfel de locuri nu există singure. Există pentru că oameni aleg să nu rămână indiferenți – prin voluntariat, prin donații, prin implicare. Dacă ne raportăm la tema Marșului pentru Viață, asta înseamnă solidaritate reală cu mama și cu copilul ei, nu doar la nivel de cuvinte. Înseamnă să fim alături nu doar de copilul nenăscut, ci și de fricile, traumele și nesiguranțele unei mame. Înseamnă să oferim sprijin acolo unde există vulnerabilitate. La noi, în Valea Lupului, s-a demonstrat că se poate. O comunitate mică a reușit să construiască și să susțină un centru maternal funcțional. Asta arată că schimbarea nu ține de cât de mare ești, ci de cât de mult îți pasă. De aceea, dacă vrem cu adevărat să fim alături de mamă și de copil, avem nevoie de mai mult: mai mult sprijin, mai multe astfel de centre și mai mulți oameni dispuși să se implice. Pentru că solidaritatea nu este un slogan, ci o alegere pe care o facem zi de zi.

Și poate că, la final, asta rămâne: că viața nu se apără doar prin cuvinte, ci prin ceea ce alegem să facem pentru ea, în fiecare zi. Prin felul în care răspundem atunci când cineva are nevoie de ajutor. Prin curajul de a nu trece nepăsători. Pentru că, uneori, pentru o mamă, diferența dintre disperare și speranță nu este un discurs… ci un om care a ales să fie acolo”.

VEZI ȘI: Cum influențează endometrioza șansele de a rămâne însărcinată

Google News icon Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News