Salarii mari. În ce domenii să te angajezi ca să câștigi cel mai bine

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Iată în ce domenii se câștigă cel mai bine în România. 

Cei mai bine plătiți angajați din România sunt controlorii de trafic aerian, se arată într-un top făcut de către observatornews.ro. Aceștia obțin până la 571 de mii de lei pe an.

Pe locul doi sunt angajații din IT, care se bucură de un salariu ce ajunge la 113 mii de lei pe an, iar pe locul al treilea sunt experții în ingineria aerospațială, cu 111 mii de lei pe an.

În topul celor mai bine plătite meserii din România intră angajații din domeniul bancar, medicii primari și avocații din companiile multinaționale.

A crescut salariul mediu brut

În luna aprilie 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.804 lei, cu 19 lei (0,3%) mai mare decât în luna martie 2021, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.561 lei, în creștere faţă de luna precedentă cu 14 lei (+0,4%), anunță INS, scrie Mediafax.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8671 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1790 lei). Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 11,9%.

De ce au crescut salariile

În luna aprilie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite, de fidelitate ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat reluării activității anumitor agenți economici, realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte), cât și a disponibilizărilor de personal cu câștiguri salariale mai mici față de medie, din unele activități economice.

Cele mai semnificative creșteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 20,1% în intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), respectiv cu 16,2% în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat; între 5,0% și 10,0% în industria metalurgică, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), activități auxiliare pentru intermedieri financiare, activități de asigurare și fonduri de pensii, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, transporturi pe apă, extracția cărbunelui superior și inferior, alte activități extractive, fabricarea altor mijloace de transport, depozitare și activități auxiliare pentru transporturi, colectarea și epurarea apelor uzate; între 3,0% și 5,0% în tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea echipamentelor electrice, transporturi aeriene, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, agricultură, vânătoare și servicii anexe, activități de servicii anexe extracției, telecomunicații, industria construcțiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv mașini, utilaje şi instalații).

Cifre de afaceri mai mari 

În luna aprilie 2021, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut faţă de luna precedentă, atât ca serie brută cu 0,4%, cât şi ca serie ajustată  în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,4%, arată un raport recent al INS. 

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în  principal întreprinderilor a crescut în termeni nominali, atât ca serie brută cu 34,4%, cât şi ca serie  ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 31,9%. 

Aprilie 2021 comparativ cu martie 2021 

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna aprilie 2021,  comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 0,4%, datorită creșterii cifrei de  afaceri din alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+6,6%). Scăderi au înregistrat activităţile de servicii  informatice şi în tehnologia informaţiei (-8,2%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de  televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-3,1%), activităţile de transporturi (-2,1%) și activităţile de  comunicaţii (-2,0%). 

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de  zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2021, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 3,4%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel