€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Protest spontan al minerilor de la Complexul Energetic Oltenia
Autor: Iulia Horovei

protest complex energetic oltenia Captură video Gorj TV, Facebook
 

Aproximativ 200 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) protestează, luni, în fața sediului administrativ al companiei din Târgu Jiu.

Circa 200 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) protestează, luni, în fața sediului administrativ al companiei din Târgu Jiu.

Potrivit președintelui Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), Gabriel Căldărușe, este vorba de un protest spontan.

„Aproximativ 200 de oameni, este o chestie spontană, nemulțumirile sunt mari în rândul tuturor lucrătorilor din cadrul CEO și aici este vorba de decalarea termenelor de închidere a CEO. Așteptăm un comunicat din partea ministerului (Ministerul Energiei n.r.) în ceea ce privește perioada de negociere, când urmează să fie renegociată, care este planul. Oamenii așteaptă un răspuns pozitiv, starea de nemulțumire este una extraordinar de mare”, a declarat Gabriel Căldărușe.

Negocieri cu Comisia Europeană

România poartă în prezent negocieri finale la Bruxelles pentru a obține amânarea închiderii centralelor pe cărbune, cel puțin în această iarnă, astfel încât să nu existe riscul ca țara noastră să se confrunte cu un deficit masiv de energie.

„În momentul de față, definitivez cu colegii de la Complexul Energetic Oltenia scenariile de lucru. Mâine (marți, n.r.) plec la Bruxelles pentru o negociere oarecum finală pentru că, până vineri, România trebuie să aibă o poziție foarte clară pe Jalonul 119 (care vizează închiderea centralelor pe cărbune, n.r.). Timp de 2 ani și jumătate pentru Comisia Europeană a fost tabu, nu au fost dispuși să redeschidă acest dosar.

Au fost dispuși să redeschidă acum o lună de zile după ce am prezentat un studiu de adecvanță făcut de colegii de la Transelectrica, în care erau patru scenarii, iar unul dintre ele arăta clar că, în anumite condiții, în lipsa grupurilor pe cărbune de la CE Oltenia, riscăm cu adevărat să avem un deficit masiv de energie și, în acel scenariu, suntem în cazul în care vom închide aceste centrale la 31 decembrie.

În situația în care nu voi reuși să-i conving și vom ajunge în situația de a le păstra cu riscul de a primi o corecție financiară de minimum un miliard de euro, toate măsurile din pachetul 1 și 2 de restrângere a cheltuielilor bugetare, de creștere a veniturilor, vor fi anulate de penalitatea de minimum un miliard de euro pe care o vom plăti Comisiei Europene pentru faptul că nu ne-am atins țintele asumate de România prin PNRR”, a menționat Bogdan-Gruia Ivan.

El a subliniat că România a încasat 2,6 miliarde de euro „pentru a înlocui capacitățile de producție a energiei electrice pe lignit cu noi capacități de producție bazată pe gaz, solar și storage”, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close