Dincolo de studii, clipuri virale și visul occidental, viața de imigrant vine cu singurătate, șoc cultural și prejudecăți greu de dus. Iată povestea Carinei Gagiu, o absolventă a Universității Sorbone din Paris.

A plecat din România la doar 17 ani, cu speranțe mari și multe necunoscute. Astăzi, Carina Gagiu vorbește deschis despre viața de imigrant în Franța, dincolo de filtrele de pe rețelele sociale. Absolventă a Universității Sorbona din Paris, Carina a devenit cunoscută pe TikTok prin clipurile în care povestește, fără ocolișuri, dificultățile trăite ca tânără străină. Este invitata zilei la Diaspora în Direct.

Șocul cultural care începe cu prieteniile: „Francezii sunt foarte reci”

Să poți să te integrezi într-o altă țară nu înseamnă doar să înveți limba și să arăți ca ei, ci trebuie să te adaptezi și la o mentalitate complet diferită, la felul locuitorilor acelei țări de a fi, obiceiuri, umor, tot. Diferențele se văd, spune ea, încă din modul în care francezii își cresc copiii, mult mai strict și mai rezervat afectiv decât în România.

„Mi-a fost greu să îmi fac prieteni în Franța. Nu este ușor să-ți faci prieteni într-o altă cultură, într-o altă civilizație. Au alte obiceiuri. Degeaba se spune că francezii sunt latini ca și românii, pentru că sunt foarte diferiți de români și de spanioli și italieni. În primul rând mi se par foarte reci și am observat chestia asta uitându-mă la felul în care își cresc și își educă copiii. De exemplu, atunci când se află într-un supermarket cu copiilor lor, copiii de grădiniță, îi țin de mânuță și le spun să nu atingă nimic. Mie mi se pare foarte ciudat și nu am înțeles niciodată chestia asta. Copilul învață prin faptul că pune mâna pe tot felul de obiecte. Chiar dacă trebuie să negociezi cu el ca să nu cumpere toate obiectele din magazin, la final.

Într-un fel înțeleg și perspectiva lor, înțeleg și logica lor. Dar mi se par foarte stricți în educația copiilor. Și un alt lucru pe care nu îl înțeleg este faptul că ei nu își arată afecțiunea fizică față de copiii lor. Nu prea vezi părinții, familii de francezi care să-și pupe copiii, să-i ia în brațe, să-i drăgălească sau să le ofere afecțiune fizică. Eu, crescând în România cu părinți români, am avut parte de chestia asta și mi se pare foarte ciudat să-i observi pe ei că sunt mult mai reci. Nu înseamnă că nu-și iubesc copiii, nu vreau să insinuez chestia asta, doar că își exprimă iubirea într-un mod foarte diferit față de copiii lor”, spune Carina Gagiu.

O altă diferență culturală se reflectă și în momentul desprinderii de familie.

„Într-adevăr, statisticile spun că în Franța, la nivel național, tinerii pleacă mai repede de acasă. În România, cel puțin pentru fete, femei, de multe ori îți este permis să stai acasă cu părinții până te căsătorești. În general, doar dacă se mută în alt oraș cu facultatea, atunci automat de la 18 ani se desprind de casa părintească”, completează aceasta.

Relații fragile într-o lume mereu în mișcare

Dacă apropierea de francezi este dificilă, nici construirea unor relații stabile cu românii din Paris nu este mai simplă.

Carina Gagiu: „Chestia este puțin dificilă cu prietenii, pentru că majoritatea vin și pleacă, deoarece sunt studenți Erasmus, studenți internaționali și își termină licența, apoi aplică la un master în altă parte. E foarte greu să găsești români care să stea acolo și să nu se mai miște de pe poziția respectivă. Majoritatea celor care nu se mută în alte locuri sunt cei care au venit cu familia. O chestie interesantă e că am remarcat că sunt mai mulți moldoveni din Republica Moldova decât români în Paris. Poate asta e doar percepția mea, dar așa mi se pare. Oricum nu contează, pentru că la final de zi vorbim aceeași limbă”.

Prejudecăți și stereotipuri dureroase

Percepția francezilor despre români rămâne, din păcate, marcată de stereotipuri vechi și greu de șters.

„Am o cunoștință din Republica Moldova și când le spunea francezilor că vine din Republica Moldova, ei spuneau că este din Maldive. Deci a primit comentarii și mai deplasate decât cele pe care le-am primit eu. Mulți francezi chiar și dacă nu sunt răutăcioși verbal, au așa niște grimase când aud că vii din România, ca și cum nu arăți cum se așteptau ei. Adică nu știu ce stereotipuri își imaginează, dar noi am fost foarte denigrați de francezi și la televizor. În continuare se derulează emisiuni în care ei își bat joc de noi pe față, ne numesc gunoieri și așa mai departe. Am văzut cu mama o emisiune la televizor la un moment dat în care spuneau că București este pubela de gunoi a Europei și oamenii chiar râdeau la gluma aia”.

„Parisul nu e pentru oricine”

Diferențele nu sunt doar între români și francezi, ci și între francezii din Paris și cei din restul țării. Capitala vine cu un ritm dur și o presiune constantă. Carina concluzionează că experiența pariziană depinde enorm de tăria de caracter:

„Din câte am întâlnit eu, sunt mult mai ok francezii din orașe mai mici sau francezii din provincie. Sunt totuși mai umani. Dar ca să locuiești în Paris, mi se pare că trebuie să ai nervi de oțel. Trebuie să fii tu o personalitate tare, să reziști haosului, zgomotelor și competitivității pentru că e vorba și de o competitivitate foarte mare să-ți găsești un job aici, să reușești, să răzbești. Există diferențe foarte mari între francezii care s-au mutat în Paris și cei care au crescut acolo”.