Un bărbat drogat a încercat să pătrundă cu forța, cu mașina, în incinta Ambasadei Rusiei din București.
Şoferul cu permisul suspendat care s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor şi ar fi încercat, joi dimineaţă, să lovească cu maşina poarta de acces auto a Ambasadei Rusiei în România are dovadă cu drept de circulaţie până la finalul lunii octombrie, a informat Brigada Rutieră a Capitalei, potrivit Agerpres.
Ambasada Rusiei în România a venit cu o reacție în urma incidentului din noaptea de miercuri spre joi.
"În noaptea de miercuri spre joi, de 23 octombrie, la ora 3:15, un cetățean român în vârstă de 53 de ani a sosit cu un autoturism la poarta principală a Ambasadei. Unul dintre jandarmii ai Jandarmeriei Române aflați în postul de pază a încercat să discute cu acesta, însă cetățeanul s-a comportat inadecvat, a început să strige și a încercat să fugă cu autovehiculul, fiind însă reținut de echipaje de jandarmerie și unul de intervenție antiteroristă din cadrul SRI aflate în apropierea Ambasadei.
Investigația ulterioară a arătat că, în momentul reținerii, cetățeanul se afla sub influența substanțelor psihoactive și nu deținea un permis de conducere valabil.
Niciun angajat al Ambasadei nu a fost rănit, iar clădirii misiunii diplomatice ruse nu i-au fost aduse daune materiale", a transmis Ambasada Rusiei pe pagina de Facebook.
Știrea inițială:
Un bărbat a încercat să pătrundă cu forța, cu mașina, în incinta Ambasadei Rusiei din București, în noaptea de miercuri spre joi. A fost oprit de jandarmul aflat în postul de pază, care ulterior a solicitat sprijin, iar la fața locului au venit două echipaje de jandarmerie şi unul de intervenţie antiteroristă din cadrul SRI.
În urma verificărilor efectuate de angajații poliției rutiere, s-a constatat că individul în cauză are permisul suspendat și era drogat.
"În data de 23.10.2025, în jurul orei 03:15, un bărbat a încercat să lovească cu maşina poarta de acces auto a unui obiectiv diplomatic din sectorul 1 al Capitalei.
Jandarmul, aflat în postul de pază, l-a somat, reuşind să-l oprească.
În continuare, a solicitat sprijin, iar în scurt timp, la faţa locului, au ajuns două echipaje de jandarmerie şi unul de intervenţie antiteroristă din cadrul SRI.
La vederea acestora, persoana a încercat să fugă cu autovehiculul din zona obiectivului, însă a fost blocată de echipajele venite în sprijin.
La somaţiile acestora, bărbatul a coborât din autovehicul şi a fost imobilizat.
În scurt timp, la faţa locului a ajuns şi un echipaj de la poliţia rutieră, care, în urma verificărilor efectuate, a constatat că persoana în cauză are permisul suspendat, rezultând de asemenea ca fiind pozitivă la două substanţe, respectiv benzodiazepină şi amfetamină.
Bărbatul, cetăţean român, în vârstă de 53 de ani, a fost condus la INML pentru recoltarea de probe biologice şi, ulterior, la sediul Brigăzii Rutiere, pentru verificări suplimentare şi dispunerea măsurilor legale .
Securitatea obiectivului diplomatic nu a fost pusă în pericol şi nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale importante", transmite Jandarmeria Capitalei într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News