BAC-ul le-a dat mari bătăi de cap fotbaliştilor. Se ştie faptul că în general jucătorii de fotbal pun învăţătura pe planul secund, ei axându-se în principal pe cariera sportivă, care pentru unii se dovedeşte a fi de un real succes în plan financiar.
autor: Alex Antonache
Examenul de Bacalaureat din acest an le-a pus probleme mari absolvenţilor de clasa a XII-a, dar mai ales sportivilor. A fost primul an în care în sălile de examen au fost instalate camere de luat vederi, în faţa cărora sportivii nu se pierd de obicei, doar că de data aceasta au clacat.
Dănciulescu şi Zicu au mai ratat o sesiune a BAC-ului, aceştia fiind programaţi în toamnă pentru a susţine examenul. Dinamovistul a trecut cu brio probele la oral, dar pregătirea cu echipa sa l-a împiedicat să mai participe şi în a doua săptămână de examinare. Totuşi, atacantul se consideră norocos, deoarece la liceul unde a fost programat niciun elev nu a reuşit să treacă de cele şase probe. În schimb, Ianis nu a putut fi prezent la examen din cauza cantonamentului pe care l-a susţinut cu echipa sa, ŢSKA Sofia.
Buleică şi Crăciun sunt jucătorii din lotul Craiovei care au încercat să obţină diploma. Spre deosebire de Dănciulescu, cei doi s-au prezentat la toate probele examenului, dar fără succes. Dacă primul a picat doar la "Română", cu 2,30, Cătălin Crăciun a picat la cele trei probe scrise (2,50 la Limba Română, 1,50 la Matematică, 1,30 - la Fizică).
Dacă echipa lui Dorinel Munteanu a reuşit să câştige titlul de campioană în acest sezon şi Lucian Bute şi-a apărat cu brio de şapte ori centura de campion mondial la box, gălăţenii nu excelează la capitolul învăţură. Doar 30% din elevii înscrişi în judeţul moldovean au reuşit să promoveze examenul, fiind printre ultimele judeţe din ţară. La polul opus se află Suceava (65,03%) şi Teleorman (64%).
Mult mai bine a stat căpitanul naţionalei Under 19, calificată la turneul final al Euro 2011, ce va avea loc în România la finele acestei luni. Romario Benzar a absolvit la Grupul Şcolar "Ion Podaru" din Ovidiu cu media 6,45. Rămas fără echipă, ex-stelistul Florentin Matei a trecut BAC-ul cu 6,93, la Liceul "Mircea Eliade" din Bucureşti.
Și alți oameni de fotbal au fost certați cu școala. Acționarul dinamovist Cristi Borcea a dat BAC-ul în 1996, la 26 de ani, la un liceu din localitatea Fierbinți, în timp ce Dumitru Dragomir, șeful LPF, a primit diploma la 28 de ani.
Citeşte şi:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu