€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Horațiu Potra la un pas să scape de mandatul de arestare. Se cere invalidarea deciziei

potra-criminal-sua-legatura_79017300 Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
 

Avocații lui Horațiu Potra cer anularea mandatului de arestare în lipsă. Decizia se află acum la Curtea de Apel București.

Avocații lui Horațiu Potra, reținut recent în Emiratele Arabe Unite, au depus la Curtea de Apel București o cerere prin care solicită anularea mandatului de arestare în lipsă care a stat la baza reținerii sale, transmite Digi 24. Ei susțin că există o neconformitate procedurală care ar putea invalida documentul.

Judecătorii Curții de Apel analizează astăzi această solicitare. Mandatul de arestare în lipsă diferă de arestul preventiv obișnuit prin faptul că este emis o singură dată și nu trebuie reînnoit lunar. Totuși, legea prevede că, după trimiterea în judecată a persoanei vizate, măsura preventivă trebuie verificată în termen de trei zile. Avocații lui Potra susțin că această verificare nu a avut loc, argumentând că astfel măsura preventivă ar trebui încetată de drept.

Și mercenarii lui Potra au termen astăzi, pentru verificarea măsurilor preventive

Dacă judecătorii vor admite cererea, mandatul în baza căruia Horațiu Potra a fost reținut în Dubai ar putea fi anulat, ceea ce ar schimba semnificativ situația sa juridică. Avocații lui susțin că există și alte cazuri similare în instanță în care cererile de acest tip au fost acceptate, potrivit sursei citate.

În același dosar, ceilalți inculpați, considerați apropiați ai lui Potra, au termen astăzi pentru verificarea măsurilor preventive. 

Ce acuzații i se aduc lui Potra

Reamintim că Horațiu Potra este prezentat în dosarul Parchetului General ca lider al unui grup de mercenari implicat într-o planificare a unor acţiuni violente după anularea alegerilor prezidenţiale din 2024.

El mai este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică - alături de alţi 20 de mercenari din gruparea sa, în acelaşi dosar în care este judecat şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu.

Potra este descris în anchete ca fost soldat în Legiunea Străină franceză şi, ulterior, ca mercenar cu activităţi în diverse teatre africane - un trecut militar care i-a oferit experienţă şi contacte utile pentru organizarea unor grupuri paramilitare. Sursele judiciare citate de presă arată că filajul şi activităţile de supraveghere tehnică asupra lui Potra au avut loc pe parcursul unei perioade extinse, cercetările oficiale începând cu mijlocul lunii decembrie 2024 şi continuând în primăvara lui 2025, potrivit Agerpres.

După declanşarea acţiunilor anchetei şi descinderilor, Potra a fugit din România, iar pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În data de 29 septembrie, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat arestarea, la solicitarea statului român, a lui Horațiu Potra și a altor doi mercenari, aflați pe teritoriul acestui stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close