Ion Iliescu, INTERVIU despre Revoluţie. Ce spune despre procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu

Mihai Ciobanu / 24 dec 2019 / 10:16 Salveaza PDF Comentarii

Ion Iliescu a rememorat, într-un interviu, cum a trăit Revoluția din decembrie 89, cine au fost teroriștii, de ce au fost executați atât de repede soții Ceaușescu și cum anarhia a fost un pericol real pentru România acum 30 de ani.

“A fost, așa cum spuneam, această descătușare și eliberare de un regim opresiv. Și s-a văzut că societatea românească dispune de foarte multe forțe, de foarte multe resorturi de progres și de dorință de înnoire, de progres în societate. Și că nu mai e factorul acesta opresiv. Ținea în loc societatea românească și împiedica oamenii să gândească liber și să rezolve lucrurile așa cum simțeau ei că e nevoie și că e bine să o facă. Din acest punct de vedere, Revoluția a fost într-adevăr o revoluție. A fost un moment radical de schimbare a structurilor din societate și a gândirii oamenilor. Libertatea de a gândi liber și de a acționa solidar pentru ceea ce simțeau oamenii că e bine... și să nu mai fie conduși, comandați, dirijați de factorii de putere din societate”, a afirmat fostul președintele într-un interviu acordat Mediafax.

 

Despre execuția soților Ceaușescu, Ion Iliescu a spus că ar fi fost bine ca aceștia să fie judecați în liniște, de un tribunal special constituit și după un anumit timp de la evenimentele din decembrie 1989

 

“E adevărat, din punct de vedere rațional, ar fi fost bine să avem o situație normală, să se constituie un tribunal, în condiții firești care să judece în liniște și cu o anumită distanță. Numai că situația era dramatică în țară. Nu aveam timp de așa ceva. De acea acțiunea rapidă și organizarea judecății lui Ceaușescu, în condițiile de atunci, unde erau ei (la Târgoviște). A fost o necesitate pentru a curma pierderile de vieți omenești, s-a și văzut că după proces și execuție au încetat toate confruntările militare. Decizia a fost corectă. Și era unica soluție pentru a ieși din această dramă și tragedie pentru toți”, a explicat fostul șef al statului.

Acesta a spus că singurele sale măsuri la procesul și execuția soților Ceaușescu “țineau doar de condițiile de improvizație în care acționam. Asta e altceva, dar în același timp ni s-a impus această situație și s-a dovedit până la urmă calea de ieșire dintr-o situație dramatică în care era țara. Dovadă că imediat după proces au încetat orice fel de confruntări și am putut să ne organizăm altfel viața”.

Întrebat cum a perceput execuția sumară care a urmat și cum i s-a părut atunci decizia Curții, Ion Iliescu a răspuns: “Decizia Curții era determinată de situația dată, de împrejurările, de conjunctura în care se desfășurau evenimentele. Sigur că se pot emite tot felul de judecăți în legătură cu graba, cu acțiunea rapidă, era situația dramatică a țării și s-a văzut că imediat după proces au încetat orice fel de confruntări militare și am putut să întrăm într-o situație normală (...) Deci tot dramatismul acesta era legat de conjunctura dată. Și era rezultatul reacției unei societăți împotriva unui tiran, care a ținut țara într-o situație exasperantă. Și frig și foamete și suferințele oamenilor și nota această de duritate din societate. Or, toată lumea a răsuflat ușurată în ciuda momentelor dramatice trăite atunci. După proces și după execuție, toată lumea a răsuflat ușurată că am scăpat de o povară și că putem să întrăm într-o situație de normalitate. De aceea, pe 27 ne-am putut reuni și să trecem să ne reorganizăm”.

 

Ion Iliescu a explicat, totodată, că în zilele de 23-24 decembrie 1989, unul dintre cele mai mari pericole pentru Revoluția română a fost instalarea anarhiei

 

“Pericolul de anarhie, că asta și era în gândirea unora de atunci. Aici a fost meritul esențial al armatei, care se bucura de sprijin și de respect din partea oamenilor, a societății, a populației. Și faptul că din partea armatei s-a dat acest semnal și că toată această judecată și execuție a dictatorului s-au produs în condițiile specifice ale momentului, dar păstrând niște elemente... asta a dat sentimentul de descătușare, de ieșire dintr-un vacarm care domina momentul acela, situația din țară și speranța omului spre normalizarea situației. Asta ne-a dat și forță să acționăm ca atare și imediat după execuție să trecem spre organizarea noastră. Am creat CPUN-ul, am creat structurile care să așeze situația din țară în condiții noi”, a afirmat fostul președinte.

 

În opinia sa, ceea ce a provocat confuzie și focurile fratricide, soldate cu zeci de victime, în zilele Revoluției, a fost acțiunea unui grup fidel lui Nicolae Ceaușescu

 

“Era un grup legat nemijlocit de Ceaușescu și care erau responsabili până la moarte de viața lui Ceaușescu și ăștia s-au menținut pe pozițiile lor și asta a și creat aceste elemente de ciocniri, în primă fază. Dar până la urmă a predominat poziția de ansamblu a Armatei și a ofițerimii, a corpului de comandă a Armatei, care i-a izolat chiar și pe cei care rămăseseră în jurul lui Ceaușescu. Și a fost factorul decisiv. Și s-a văzut că odată cu judecarea și execuția lui Ceaușescu au încetat confruntările militare”, a spus fostul președinte.

Întrebat unde au dispărut teroriștii, deși unii au fost filmați prin spitale sau când au fost prinși, Ion Iliescu a răspuns: „Asta reflectă situația în care ne aflam, lipsa totală de organizare pentru procesul la care asistam. Pentru procesul în care intrase viața în general, viața publică din societatea noastră, am putut constata faptul ca atare, dar în ultimă instanță faptul că, până la urmă, indiferent de unde erau, ce erau, că erau suspiciuni că erau străini, că veniseră niște arabi care fuseseră implicați... nu s-a putut nici asta dovedi, că aceia au acționat. Deci au fost oamenii legați de interesele clanului Ceaușescu, care s-au simțit datori să își îndeplinească misiunea lor pentru care fuseseră plătiți. În momentul în care au văzut că totul se prăbușește, au și dispărut. Și e păcat că nu au fost judecați ca atare”.

Cum fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, a afirmat că în acea perioadă mai toate serviciile secrete străine au fost prezente în România, Ion Iliescu a fost întrebat dacă au existat pericole externe sau dacă existau interese față de țara noastră, care să vulnerabilizeze.

“Interese există întotdeauna și dorințe de a folosi diverse conjuncturi. Eu cred că forța revoluției române a fost că a creat aceste structuri care să afirme demnitatea noastră națională și ne-a ajutat să ne apărăm de orice fel de asemenea lucruri. Să știm să le afirmăm, să ne apăram interesele prin forța noastră și să căpătam respectul tuturor”, a susținut fostul șef al statului.

 

Iată interviul integral acordat Mediafax de către Ion Iliescu:

 

Reporter: O să vă rog să facem o incursiune nu numai în istorie, ci și în sufletul dumneavoastră, care ați trăit acest moment extraordinar pentru întreaga noastră națiune, unul din momentele astrale ale istoriei noastre și ați fost cel care v-ați asumat răspunderea într-un moment extrem de greu. Aș vrea să știu când și cum ați aflat ce se întâmplă la Timișoara în 1989, ce ați simțit când ați aflat lucrurile astea?

Ion Iliescu: Lucram la Editura Tehnică. Era în apropiere de sfârșit de an, când pentru o editură înseamnă multe lucruri de făcut, trebuia să încheiem planul de apariții. Și aveam și o carte la Timișoara, un autor timișorean și tipografia din Timișoara urma să o realizeze. Și a venit la mine redactorul de carte, asta era pe 17 decembrie, foarte emoționat, pentru că, contactându-l la telefon pe directorul de editură, să se intereseze de carte, ăla i-a spus: Domnule, aici e prăpăd, se trage în oameni! Și așa am aflat de începutul evenimentelor din Timișoara și de acțiunea de reprimare. Ăsta a fost momentul care ne-a conectat la acest moment. Apoi lucrurile au evoluat cum bine se știe. Și, mă rog, o să discutăm mai departe.

Reporter: Erați un om important, în acel moment, pentru mulți alții, un model de rezistență, erați un disident, practic. Cum ați judecat acest moment "Timișoara"? Ce v-ați gândit de fapt că se întâmplă?

Momentul crucial în viața mea a fost 1971. Până atunci am tot fost promovat, inclusiv Ceaușescu m-a cultivat

Ion Iliescu: Momentul crucial în viața mea a fost 1971. Până atunci am tot fost promovat, inclusiv Ceaușescu m-a cultivat. Fusesem la studenți, apoi ministru pentru problemele tineretului și în '71 el chiar a vrut să mă promoveze pe line de partid, dar am avut un prim contact, o ciocnire și l-a deranjat maniera mea de a discuta cu el. Urmarea a fost o măsură de înlăturare din conducerea de partid și a și exprimat-o public, în legătură cu scoaterea mea din conducerea partidului. Și așa am ajuns până la urmă la Editura Tehnică. În decembrie, evenimentele de la Timișoara, așa cum vă spuneam, le-am receptat printre primii, pentru că întâmplarea a făcut să avem programată o lucrare a unui autor timișorean. Și redactorul de carte, când a vrut să se intereseze de carte, vorbind cu directorul editurii, ăla i-a spus că la Timișoara începe să se tragă în oameni. Așa am aflat de debutul acțiunii de reprimare de la Timișoara. După aceea, lucrurile au evoluat precum se știe.

Reporter: De ce credeți că a organizat Nicolae Ceaușescu mitingul din 21 decembrie?

Ion Iliescu: El fusese plecat din țară, fusese în Iran, și când s-a întors a fost surprins de ceea ce a aflat că se întâmplă la Timișoara. Și atunci, în nesăbuința lui, el a inițiat mitingul acela de la CC, el voia să arate susținerea populară și condamnarea Timișoarei, cu asta a și început, precum vă amintiți. El numai a spus câteva vorbe la adresa timișorenilor și din mulțime a izbucnit un semnal de revoltă împotriva lui Ceaușescu.
Și așa a debutat toată această acțiune, care imediat s-a și soldat cu fuga lui de pe CC. Atunci generalul Stănculescu l-a luat cu un elicopter și l-a scos în afară, pentru că mulțimea era pornită. A și dat buzna în sediul CC.

Reporter: Ați văzut transmisia televizată? Ce impresie v-a făcut?

Ion Iliescu: Nu numai (transmisiunea -n.r.). Pentru că după aceea am plecat chiar eu spre sediul CC. Se crease un fel de tribună și vorbitori care apăreau. Era Dan Iosif, Caramitru, care m-au recunoscut, m-au invitat, am spus și eu câteva vorbe. Am fost primit cu căldură de către publicul din față. Apoi ne-am retras la etajul trei, ca să începem să ne sfătuim. Ce este de făcut? Că ne aflam în fața unei situații, în fața căreia trebuia căutată o ieșire. Ne-am adunat cei câțiva care eram acolo, ca să ne sfătuim, unii mai cunoscuți, alții mai puțin cunoscuți. Și nici nu a debutat dialogul acesta că s-au auzit focuri de armă și eram direct vizați și atunci am părăsit etajul. Am ieșit prin spate, prin poarta D. Atunci i-am cunoscut prima dată pe Gelu Voican Voiculescu și pe Ispas, era un băiat tânăr. Noi trei am ieșit în bulevard am oprit un taximetrist, care ne-a dus la armată, era sediul armatei în Drumul Taberei. Și așa ne-am coagulat câțiva și am început să ne gândim la ce aveam de făcut, ăsta a fost debutul aceste acțiuni.

Reporter: Dar înainte de CC ați ajuns în televiziune.

Ion Iliescu: Da. M-a chemat cineva, Petre Constantin, el era directorul televiziunii ... și mergând la televiziune, acolo i-am întâlnit pe Mircea Dinescu și pe Caramitru. M-am dus și eu și am spus câteva vorbe. Era deja pornită acțiunea și am salutat, am ieșit la televiziune ca să exprim o adeziune la acțiunea care se pornea, de protest popular împotriva dictaturii.


Reporter: Domnule președinte, ce v-a făcut să vă asumați răspunderea? Pentru că lucrurile erau neclare, nu știați ce se va întâmpla, , riscați foarte mult, v-ați riscat viața... de ce ați făcut-o?


Ion Iliescu: Sunt momente unice și în viața individului și în viața societății. Atunci a fost o răbufnire populară împotriva dictaturii, împotriva dictatorului, împotriva elementului de oprimare, toate frustrările pe care le sufereau oamenii... și s-a simțit această prezență masivă, prezența activă a celor care s-au adunat în piață și în general un suport unanim, în această acțiune de răsturnare a dictaturii. Deci a fost debutul acestui proces de răsturnare a unui sistem, regim.

Reporter: Dar personal, ce ați simțit ?

Ion Iliescu: Am simțit că particip la ceva și că este o acțiune spontană a unor oameni care voiau să se elibereze. Era atmosfera aceasta de oprimare, de lipsă de posibilitate de a-ți exprima gândurile, opiniile. Înăbușirea aceasta, care era resimțită de toți oamenii din societate, și-a găsit atunci un loc de revoltă, de protest, de exprimare a unei dorințe de descătușare. Ăsta a fost momentul pe care l-am resimțit cu toții și l-am trăit cu toții atunci.

Reporter: V-a fost frică?

Ion Iliescu: Atunci, nu. În asemenea momente ființa umană are această aptitudine de a se adapta situațiilor, în momente de pericol dispare teama de pericol. Și sentimentul de solidaritate umană care ne lega pe toți, care ne dădea forța aceasta a grupului solidar care exprimă ceva, care stătea în sufletul tuturor și care se dorea exprimat și concretizat cu ceva.

Reporter: Am văzut imaginile din CC filmate de Adrian Sârbu, în momentul în care s-a născut practic Frontul și momentul în care v-ați asumat răspunderea să creați ceva nou. Când ați realizat ce povară vă asumați?

Ne-am adunat la etajul trei, după apariția la balcon, ca să încropim ceva


Ion Iliescu: Ăsta, cum vă spuneam, este un moment specific unor asemenea trăiri, când pur și simplu dispare sentimentul temerii față de celălalt. Tocmai înfruntând ceva, ființa umană se mobilizează și capătă valențe nebănuite în condiții obișnuite, normale. Atunci cu toții am simțit, în primul rând, elementul de solidaritate, asta ne-a dat tărie, sentimentul că suntem uniți de ceva: cu toții suntem solidari într-un proces firesc și inevitabil. Și asta ne-a dat tărie ca să trecem prin toate pericolele.

Reporter: Nu exista niciun fel de plan, totul a fost improvizat acolo?
Ion Iliescu: Așa e.

Reporter: Nu v-a fost teamă de eșec? Știați cum să faceți? Mă gândesc că a fost un moment foarte greu să simți că trebuie să creezi un instrument care să ducă țara pe un alt drum.

Ion Iliescu: Ceea ce ne-a dat forță a fost sentimentul acesta de solidaritate pentru că nu simțeam niște trăiri, niște sentimente personale, ci că formăm un tot. Toți cei care eram acolo simțeam forța acțiunii comune, conjurate și inclusiv în pericolele existente, ne-a dat această forță, pentru că imediat după aceea ne-am adunat la etajul trei, după apariția la balcon, când am exprimat niște lucruri, la etajul trei ne-am adunat ca să încropim ceva.
Nici nu apucasem să discutăm despre ce vrem și a început să se tragă asupra noastră, asupra etajului trei, și am plecat de acolo, atunci l-am văzut pe Gelu Voican Voiculescu și pe Ispas. Săracul, el a murit (ulterior -n.r.). Și am ieșit în bulevard, am oprit un taximetrist, un băiat tânăr, foarte amabil, ne-a întrebat unde... am vrut să ajungem la Ministerul Apărării, în Drumul Taberei.

Reporter: Cine vă gândeați că trage? La ce v-ați gândit când ați văzut că se trage, părea că totul ar merge spre bine și dintr-o dată a început să se tragă.

Ion Iliescu: Era clar că erau susținătorii lui Ceaușescu, aparatul de reprimare creat de Ceaușescu pentru așa ceva. Dar asta ne-a dat forță, pentru că am văzut nu suntem izolați și că este o trăire comună, este un sentiment general nevoia de a ne debarasa de acest sistem, care oprimă țara, oprimă populația, oprimă oamenii. Asta ne-a dat forță ca să trecem peste orice sentiment de teamă. Ceea ce ne-a impresionat este poziția acestui băiat taximetrist, foarte amabil, când l-am oprit. I-am spus că vrem să ajungem în Drumul Taberei. El știa unde este sediul Ministerului Apărării și ne-a dus de bunăvoie până acolo, unde ne-am adunat o echipă, câțiva. Au mai apărut câțiva, a mai apărut și Petre Roman și Stănculescu ... și cu Stănculescu am încropit deja un prim grup de acțiune.

Reporter: Înainte să vorbim de ce s-a întâmplat la MApN, aș vrea să vă întreb: tot în filmarea aceea am văzut că ați spus că ați anunțat URSS sau ambasada "cine suntem". De ce era important să anunțăm lucrul ăsta?

Ion Iliescu: Pentru că aveam precedentele istorice: înăbușirea mișcării din Cehoslovacia, în Polonia... Și atunci a fost o chestie spontană. Să dăm de știre și să nu se amestece nimeni. E treaba noastră, e decizia noastră, este decizia poporului român. Și cred că a avut efect acest semnal pe care l-am dat.

Reporter: Ați avut vreo secundă sentimentul de teamă că rușii ar putea interveni în vreun fel. V-ați gândit la asta ?

Ion Iliescu: Era o temere. Pentru că aveam exemplul înăbușirii Cehoslovaciei, exemplul cu polonezii... Deci erau precedente. Deși aveam ceva speranțe din semnalele primite de la Gorbaciov pentru noua politică a conducerii sovietice. Dar mă rog, atunci nu stăteam să analizăm chiar toate elementele acestea, dar simțeam nevoia, noi, să dăm un semnal și să țină seama de voința noastră, voința, poporului român. Și e treaba noastră să ne rezolvăm aceste probleme. Și nu aveam nevoie de intervențiile nimănui.

Reporter: Ce s-a întâmplat la MApN și de ce era important să mergeți acolo? Era un moment cred că traumatizant pentru experiența noastră ca popor și pentru relația dintre popor și armată, pentru că se întâmplaseră niște lucruri grave. Ce ați discutat acolo și cum ați evaluat starea în care se aflau conducătorii armatei?

În momentul în care am luat decizia să mă implic în ceea ce vedeam că se petrece, un prim gând a fost să îi dau un telefon și lui Stănculescu
Ion Iliescu: Au fost două elemente esențiale atunci. În primul rând, sinuciderea lui Milea, generalului Milea. Eu îl cunoscusem pe Milea și ca om îl apreciasem. Eu lucram la Iași, eram la Comitetul Județean și el și-a depus candidatura pentru a fi ales în Marea Adunare Națională și așa l-am cunoscut. Și pe urmă am avut o relație umană de apreciere. A fost un șoc, apariția știrii despre sinuciderea lui Milea. A fost un alt element care a dat o notă așa, de solidaritate umană și de solidaritate a celor care își asumau riscuri. A fost un moment important pentru evoluția gândirii noastre.

Reporter: Și conducătorii de atunci ai armatei, generalii cu care ați vorbit, Stănculescu... Cum vi s-au părut? Care era starea lor? Ce gândeau atunci?

Ion Iliescu: Eu îl cunoscusem pe Stănculescu la o acțiune cu tineretul, undeva pe un stadion, și mi-a făcut o impresie de un om echilibrat, un om instruit. Și era un sentiment de simpatie reciprocă. De aceea, în momentul în care am luat decizia că să mă implic în ceea ce vedeam că se petrece, eram la Editura Tehnică la etajul șapte în Casa Scânteii, și un prim gând a fost să îi dau un telefon și lui Stănculescu. Întâi am luat legătura cu un adjunct al ministrului Culturii, care era un om mai apropiat și apoi i-am dat un semnal lui Stănculescu, să văd care este starea de spirit. Și el m-a și invitat să merg la el.
Și atunci am întâlnit-o și pe Suzana Gâdea, era președinte, ea săraca, speriată toată, nu mai știa nimic. Ei îmi erau legăturile superioare la Editura Tehnică, Ministerul Culturii.
Și de ce gândul ăsta să apelez la Stănculescu... Am găsit din partea lui deschidere, înțelegere, așa încât primul gând a fost să ajung la Stănculescu, la Ministerul Apărării. Și acolo ne-am întâlnit cu alți câțiva. Și s-a și închegat grupul acela cu Petre Roman, cu alți câțiva, cu care am constituit nucleul de bază al grupului care și-a asumat această răspundere.

Reporter: Aș mai vrea să înțeleg... Generalii, Stănculescu, fuseseră implicați în represiunea de la Timișoara pentru că primiseră niște ordine. Ați citit ce era în sufletul lui (Stănculescu)?

Ion Iliescu: L-am și apreciat că el s-a retras la timp. Adică nu s-a implicat în acțiunile respective, a rămas Milea, parcă, sau nu știu cine, atunci. (Gen. Gușă a rămas la Timișoara, după plecarea lui Stănculescu -n.r.) El cumva a vrut să se detașeze de această chestiune și s-a întors la București. Din cât îl cunoscusem dintr-un prim contact, l-am simțit că e un om cu care pot să comunic și am găsit recepție pozitivă din partea lui.

Gestul generalului Milea l-am apreciat ca un gest de responsabilitate. A vrut să dea chiar un semnal că Armata nu trebuie să se implice în apărarea regimului

Reporter: Ce credea domnul Stănculescu despre cei care trag? Ei (cei de la Armată) cine credeau că sunt aceste forțe, care după aceea au fost denumite generic ”teroriști”, cine își imaginau că sunt? Își imaginau că este un plan de readucere a lui Ceaușescu la putere?

Ion Iliescu: Erau structuri ca atare, create pentru apărarea lui Ceaușescu și oameni atașați trup și suflet de Ceaușescu și de ce reprezenta el. Ăștia s-au implicat imediat. Dar eu am apreciat faptul că am simțit că în Armată e o detașare de această chestiune, iar meritul era al lui Stănculescu, chiar un merit inteligent. Am simțit la el omul care gândește și a fost decisiv din acest punct de vedere, mai ales după sinuciderea lui Milea care era iarăși un om foarte de treabă. De fapt, el s-a sinucis pentru că a simțit că întră într-un joc periculos și nu voia să poarte răspunderea acestui lucru. Îl cunoscusem, cum vă spuneam, când și-a depus candidatura la Iași, și l-am apreciat ca om. Și gestul lui l-am apreciat ca un gest de responsabilitate. A vrut să dea chiar un semnal că Armata nu trebuie să se implice în apărarea regimului.

Reporter: De ce spuneți că acțiunile și atitudinea generalului Stănculescu au fost decisive?

Ion Iliescu: Pentru că el și-a asumat această răspundere. Dispăruse Milea, iar el era generalul care se bucura de prestigiu, era un om care se situa prin pregătire, prin experiență, prin cultură la un nivel superior față de comandanții din armată. Și era stimat, era respectat, de aceea spun că prezența sa a fost esențială din acest punct de vedere, pentru poziția Armatei.

Reporter: În zilele de 23-24 au fost lupte crâncene. Simțeați că poate fi răsturnată situația de susținătorii lui Ceaușescu?

Ion Iliescu: Nu aveam această reprezentare, simțeam că există, dar dacă și în Armată au apărut elemente de opoziție, asta era deja un semnal, pentru că armata totuși este un corp disciplinat, ordonat, care ascultă de comandă, or dacă în Armată s-a produs această ruptură, era clar că ceva se petrece în societate în general și că ei nu pot, militarii, ofițerii, să nu fie sensibili la ce se întâmplă în jur. Și asta s-a și întâmplat și a fost o șansă pentru Revoluția română că Armata a luat poziție în sprijinul revoluției.

Reporter: Din ce vă amintiți din acele zile, ce credeți că a provocat focurile fratricide, confuziile care au fost?

Ion Iliescu: Era un grup legat nemijlocit de Ceaușescu și care erau responsabili până la moarte de viața lui Ceaușescu și ăștia s-au menținut pe pozițiile lor și asta a și creat aceste elemente de ciocniri, în primă fază. Dar până la urmă a predominat poziția de ansamblu a armatei și a ofițerimii, a corpului de comandă a Armatei, care i-a izolat chiar și pe cei care rămăseseră în jurul lui Ceaușescu. Și a fost factorul decisiv. Și s-a văzut că odată cu judecarea și execuția lui Ceaușescu au încetat confruntările militare.

Reporter: În ce circumstanțe s-a luat decizia să fie judecat rapid? Care au fost, cum au decurs aceste discuții, pentru că totuși era o răspundere mare o judecată rapidă? A fost soluția dată de execuție rapidă. Cum au decurs aceste discuții? Și care a fost poziția dumneavoastră? Pentru că știu că ați avut o poziție diferită față de ceilalți...

Ion Iliescu: E adevărat, din punct de vedere rațional, ar fi fost bine să avem o situație normală, să se constituie un tribunal, în condiții firești care să judece în liniște și cu o anumită distanță. Numai că situația era dramatică în țară. Nu aveam timp de așa ceva. De acea acțiunea rapidă și organizarea judecății lui Ceaușescu, în condițiile de atunci, unde erau ei (la Târgoviște). A fost o necesitate pentru a curma pierderile de vieți omenești, s-a și văzut că după proces și execuție au încetat toate confruntările militare. Decizia a fost corectă. Și era unica soluție pentru a ieși din această dramă și tragedie pentru toți.

Reporter: Atunci de ce ați fost singurul care ați avut rezerve?

Ion Iliescu: Nu am avut rezerve. Rezervele țineau doar de condițiile de improvizație în care acționam. Asta e altceva, dar în același timp ni s-a impus această situație și s-a dovedit până la urmă calea de ieșire dintr-o situație dramatică în care era țara. Dovadă că imediat după proces au încetat orice fel de confruntări și am putut să ne organizăm altfel viața.

Reporter: Cum ați perceput execuția sumară care a urmat? Cum vi s-a părut atunci decizia Curții?

Ion Iliescu: Decizia Curții era determinată de situația dată, de împrejurările, de conjunctura în care se desfășurau evenimentele. Sigur că se pot emite tot felul de judecați în legătură cu graba, cu acțiunea rapidă, era situația dramatică a țării și s-a văzut că imediat după proces au încetat orice fel de confruntări militare și am putut să întrăm într-o situație normală. Pe 25 a fost executat și pe 27 am putut deja să ne reunim cu reprezentanții structurilor care se închegau atunci, să trecem spre o viață ordonată, civilizată, de reașezare a societății românești.
Deci tot dramatismul acesta era legat de conjunctura dată. Și era rezultatul reacției unei societăți împotriva unui tiran, care a ținut țara într-o situație exasperantă. Și frig și foamete și suferințele oamenilor și nota această de duritate din societate. Or, toată lumea a răsuflat ușurată în ciuda momentelor dramatice trăite atunci. După proces și după execuție toată lumea a răsuflat ușurată că am scăpat de o povară și că putem să întrăm într-o situație de normalitate. De aceea, pe 27 ne-am putut reuni și să trecem să ne reorganizăm.


Cel mai mare pericol care a planat asupra Revoluției a fost pericolul anarhiei. Aici a fost meritul esențial al Armatei

Reporter: În acele zile, 23-24, de când a început să se tragă pe 22, care credeți că au fost cele mai mari pericole care au planat asupra Revoluției?

Ion Iliescu: Pericolul de anarhie, că asta și era în gândirea unora de atunci. Aici a fost meritul esențial al Armatei, care se bucura de sprijin și de respect din partea oamenilor, a societății, a populației. Și faptul că din partea Armatei s-a dat acest semnal și că toată această judecată și execuție a dictatorului s-au produs în condițiile specifice ale momentului, dar păstrând niște elemente... asta a dat sentimentul de descătușare, de ieșire dintr-un vacarm care domina momentul acela, situația din țară și speranța omului spre normalizarea situației. Asta ne-a dat și forță să acționăm ca atare și imediat după execuție să trecem spre organizarea noastră. Am creat CPUN-ul, am creat structurile care să așeze situația din țară în condiții noi.

Reporter: Cum vă explicați mecanismul care a făcut că români să aibă încredere în Armata care trăsese în ei până în 22? Ce credeți că a făcut să ierte peste noapte ceea ce s-a întâmplat? Cum s-a făcut această recâștigare a încrederii între Armată și români și popor?

Ion Iliescu: Pentru că nu era altă soluție, decât anarhie. Ori sentimentul acesta că Armata se alătură poporului și intereselor generale ale societății, asta a dat încredere oamenilor în procesul care se desfășura și inclusiv eliminarea dictaturii. Eliminarea dictaturii și că Armata era alături de cei care voiau să normalizeze situația din țară, asta chiar a mărit încrederea în armată, care înainte era factor de reprimare, dar acum devenise factorul esențial de sprijinire a reașezării vieții societății în condiții noi.

Reporter: A existat un plan de luptă împotriva teroriștilor?

Ion Iliescu: Asta a apărut ca o necesitate, s-a văzut că apare acest fenomen și a devenit obiectivul numărul unu pentru Armată, ea era factorul care putea să acționeze în această direcție. A fost un factor nou care a apărut, care a perturbat mersul normal și a devenit un demers inițial pentru a putea normaliza situația în țară: eliminarea acestor factori care perturbau procesul firesc pe care îl dorea toată lumea.

Reporter: Am văzut imagini filmate cu teroriști prinși, cu teroriști în spitale. Unii păreau de origine străină. Cum au dispărut după acea? Știți de ce în final nu a existat nici un terorist prins?

Ion Iliescu: Asta reflectă situația în care ne aflam, lipsa totală de organizare pentru procesul la care asistam. Pentru procesul în care intrase viața în general, viața publică din societatea noastră, am putut constata faptul ca atare, dar în ultimă instanță faptul că, până la urmă, indiferent de unde erau, ce erau, că erau suspiciuni că erau străini, că veniseră niște arabi care fuseseră implicați ... nu s-a putut nici asta dovedi, că aceia au acționat.
Deci au fost oamenii legați de interesele clanului Ceaușescu, care s-au simțit datori să își îndeplinească misiunea lor pentru care fuseseră plătiți. În momentul în care au văzut că totul se prăbușește, au și dispărut. Și e păcat că nu au fost judecați ca atare.

Reporter: În '89 toată lumea aștepta o schimbare de genul perestroika. În orizontul de așteptare al nostru, al românilor, toată lumea așteptă o schimbare de genul perestoika. Ăsta era orizontul de așteptare. Când v-ați dat seama că românii vor o schimbare totală, că vor democrație, un drum spre capitalism, spre vest? Când ați realizat această schimbare de mentalitate senzațională a românilor?

Ion Iliescu: Da. Asta a apărut imediat în zilele acelea ale Revoluției. Că nu este o modificare doar conjuncturală, de adaptare la o situație și că este într-adevăr o schimbare radicală în viața societății noastre și în modul de a gândi și al mentalității și așa mai departe. Adică caracterul acesta radical al mișcării a rezultat din însuși procesul la care asistam. Și cred că a fost achiziția Revoluției române. Că ea n-a venit cu o modificare conjuncturală, ci a fost o schimbare radicală față de tot ceea ce trăisem până atunci.

Reporter: Românii fuseseră înfometați, controlați prin Securitate….

Ion Iliescu: Da...

Reporter: …izolați. Cum explicați acest miracol, nu numai de curaj și de atitudine, dar de salt în gândire? Cum îl explicați? Pentru că la prima vedere, la un popor ținut atât de înfrânat, așa pare, un miracol. Ce credeți? Care e explicația dumneavoastră?

Ion Iliescu: Asta arată cât de artificial era sistemul de reprimare, care se sprijinea numai pe teroare, pe crearea unui sentiment de nesiguranță pentru toți. Și singurul factor care ținea unitatea erau măsurile de forță și structurile, instituțiile de forță care țineau sub control întreaga societate românească. Or, în momentul în care s-a produs ruptura, procesul n-a mai putut fi stăvilit. Lumea a vrut să respire cu totul și să înlăture toți acești factori pentru care erau ținuți sub opresiune, din societatea românească.
A fost un moment de descătușare a tuturor energiilor din societate și de exprimare liberă pentru înnoire. Asta e ceea ce a impus Revoluția română atunci.


Revoluția a fost, într-adevăr, o revoluție. A fost un moment radical de schimbare a structurilor din societate și a gândirii oamenilor

Reporter: Care credeți că au fost valorile cele mai puternice care i-au motivat pe români atunci să-și dea viața?

Ion Iliescu: Dorința de libertate, de înlăturare a factorului de oprimare pe care îl reprezenta puterea, toată administrația lui Ceaușescu și toate forțele care l-au sprijinit pe Ceaușescu. Și s-a văzut că oamenii au simțit nevoia de descătușare. Și Revoluția română a fost, din acest punct de vedere, un moment de descătușare a energiilor, a forțelor, a gândirii oamenilor. Că ne-a îndreptat spre ceva radical nou, nu doar reparații pe aici sau pe dincolo sau adaptări din mers, ci o schimbare radicală a modului de a gândi, a relațiilor umane. Și factorii de putere, societatea, populația și așa mai departe. Adică a fost într-adevăr un moment revoluționar. A fost o revoluție. N-a fost o schimbare din mers. Că au fost multe alte momente și zone unde s-au produs înnoiri. Și noi ne uitam cu interes și la Polonia, și la Cehoslovacia și la alte țări. Or, la noi a fost o schimbare radicală.
Toată lumea a vrut să se debaraseze de tot ce a însemnat vechiul regim și factorii de oprimare și de reprimare a oamenilor. Asta dorea lumea. Să se descotorosim de așa ceva. Și asta a fost esența Revoluției și modul de gândire al oamenilor și apoi de adaptare a noilor structuri la aceasta situație nouă.

Reporter: Ce au câștigat românii prin Revoluția din 1989?

Ion Iliescu: A fost, așa cum spuneam, această descătușare și eliberare de un regim opresiv. Și s-a văzut că societatea românească dispune de foarte multe forțe, de foarte multe resorturi de progres și de dorință de înnoire, de progres în societate. Și că nu mai e factorul acesta opresiv. Ținea în loc societatea românească și împiedica oamenii să gândească liber și să rezolve lucrurile așa cum simțeau ei că e nevoie și că e bine să o facă.
Din acest punct de vedere, Revoluția a fost într-adevăr o revoluție. A fost un moment radical de schimbare a structurilor din societate și a gândirii oamenilor. Libertatea de a gândi liber și de a acționa solidar pentru ceea ce simțeau oamenii că e bine ... și să nu mai fie conduși, comandați, dirijați de factorii de putere din societate. Asta a fost esența Revoluției române și valoarea ei în viața societății și în modul de gândire al oamenilor.
Pentru toți a fost un moment de primenire a gândirii, de descătușare, de debarasare de tot ce a însemnat oprimarea și regimul de oprimare și de deschidere spre înnoire socială, de sus până jos.

Reporter: Pentru dumneavoastră, personal, ce a însemnat Revoluția și care a fost câștigul major pe care l-ați resimțit, ca om, prin Revoluție?

Ion Iliescu: Știți, eu eram pregătit pentru așa ceva, inclusiv de Ceaușescu, care m-a promovat într-o vreme. Eu am fost președintele studenților. Am lucrat la Praga în Uniunea Internațională a Studenților timp de un an de zile, ca reprezentant al României. Și pe aici, pe la Mișcarea Studențească Europeană, am stat aproape o lună în Franța. Au fost niște reuniuni cu reprezentanții studenților din plan European.
Am deschis această comunicare în planul mișcării studențești. Pentru mine a fost o mare școală mișcarea studențească și mai ales anul pe care l-am petrecut la Praga, la Secretariatul Uniunii Internaționale a Studenților și comunicarea aceasta cu o altă lume.
Am fost la congresul Uniunii Naționale pentru francezi. Organizațiile studențești atunci au jucat un rol foarte interesant și foarte activ. Și UNEF-ul era una dintre cele mai puternice. Aveau 50 de ani în spate de experiență, de mișcare studențească, pentru că era o noutate toată treaba aceasta. Dar pentru mine a fost o școală foarte utilă și interesantă, pentru formarea mea politică, în acest proces pe care îl cunoștea mișcarea studențească, care era un factor foarte dinamic în viață politică a vremii.
Și după aceea, sigur, de aici pornind, m-am reîntors și în țară am și încercat să promovez unele lucruri, care și-au găsit desfășurarea abia după înlăturarea lui Ceaușescu.

Reporter: Și prin urmare ce credeți că ați câștigat, ca om, prin Revoluție?

Ion Iliescu: Am câștigat totul. Adică aceste aspirații în care credeam, care m-au format ca om, ca tânăr. Și, din acest punct de vedere, mișcarea asta studențească de care v-am pomenit, a anilor '50 – '60, a fost o veritabilă școală de formare politică. Deci din acest punct de vedere, eu am văzut în acțiunea de descătușare, de înlăturare a regimului opresiv al lui Ceaușescu, și trecerea spre altă viață, spre altă conjunctură a vieții noastre politice, o posibilitate de a ne alinia lumii evoluate, lumii civilizate, și de a aduce spiritul acesta de înnoire în societatea românească.
Deci Revoluția română a fost pentru noi un moment de reînoire în viața societății, în gândirea oamenilor, în modul de raportare a relațiilor umane. Și o șansă pe care am avut-o și pe care trebuie să știm să o prețuim.

Reporter: Ce ar trebui să țină minte tinerii de astăzi despre cei de atunci, care au făcut Revoluția?

Ion Iliescu: Sunt momente în istoria noastră națională care ne impun respect. Pentru generațiile respective, pentru oamenii care au făurit istoria și care au pus cărămidă peste cărămidă ca să construiască societatea românească. Ei bine, Revoluția română a fost un asemenea moment și ar trebui cu tot respectul să tratăm aceste momente din viața noastră. Și acest moment crucial, care a schimbat radical situația în societatea românească, care a pus capăt unui regim opresiv, care împiedica totul.
Împiedica dezvoltarea, gândirea oamenilor, sentimentul acesta al demnității fiecărui individ și al tuturor ca societate. Adică Revoluția a deschis calea alinierii noastre la lumea civilizată și înnoirea societății în folosul tuturor și al celor mulți.

Reporter: Noi, românii și România, în raport cu Europa și lumea întreagă, ce am câștigat noi atunci?

Ion Iliescu: Cred că am reușit să ne debarasăm de un regim care ne-a ținut izolați de lume. Și a fost o șansă să intrăm în rândul lumii și să ne aliniem la tot ce înseamnă dezvoltare socială, politică, națională, contemporană. Și să putem să ne aliniem acestor procese din societatea noastră.

Reporter: Cum ne priveau atunci ceilalți?

Ion Iliescu: România nu se bucura de mare stimă, iar mai ales regimul Ceaușescu ne-a plasat în umbră și toți priveau la situația din Romania, la regim și la români, care suportau așa ceva. Ori Revoluția, din acest punct de vedere, a arătat că romanii sunt altfel. Sunt altceva. Eu cred că Revoluția ne-a ajutat să ne câștigăm un nou statut de demnitate ca națiune, în ochii altora. Și trebuie să știm să stimăm acest lucru, dar să-l și valorificam, ca să afirmăm această capacitate a românilor de a se alinia la tot ce înseamnă progres contemporan.

Reporter: Am stat de vorbă cu domnul Măgureanu și dumnealui spunea că în acea perioadă mai toate serviciile au fost prezente aici. Au existat pericole externe asupra României? Au existat interese în acea perioadă, în acel moment de schimbare? A fost România vulnerabilă atunci?

Ion Iliescu: Interese există întotdeauna și dorințe de a folosi diverse conjuncturi. Eu cred că forța Revoluției române a fost că a creat aceste structuri care să afirme demnitatea noastră națională și ne-a ajutat să ne apărăm de orice fel de asemenea lucruri. Să știm să le afirmăm, să ne apăram interesele prin forța noastră și să căpătam respectul tuturor.
Eu cred că Revoluția română a dat societății românești o forță pe care toți au apreciat-o. Și a fost un element de respect față de capacitatea românilor de a dovedi că sunt capabili de înnoire. Că sunt capabili să trăiască în ritm cu dezvoltarea în societate. Că altminteri, sigur, avem o moștenire, nu ușoară, din istorie. Diferențele de nivel de dezvoltare economică, de nivel de viață al oamenilor față de vestul European, față de țările mai evoluate, rămân.

Dar faptul că am dat dovada de capacitate, ca societate, să înnoim tot ceea ce constituie temelia dezvoltării noastre, asta ne-a asigurat un anumit respect. Sigur, trebuie să știm să valorificam acest lucru. Să consolidăm acest respect al altora față de noi și să știm să îl folosim în consolidarea acestui proces de reînnoire a societății românești.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27