Un arheolog britanic, de la Universitatea Arizona, susține că mormântul reginei egiptene Nefertiti ar fi fost descoperit, el aflându-se într-o cameră ascunsă chiar într-un perete din camera funerară a faraonului Tutankhamon.
Profesorul Nicholas Reeves, de la Universitatea Arizona, afirmă că s-ar fi descoperit mormântul vestitei regine egiptene Nefertiti, informează dailymail.co.uk. Acesta s-ar afla în spatele camerei funerare a faraonului Tutankhamon, despre care se spune că ar fi fost fiul ei.
Arheologii au scanat monumentul faraonului în mai multe rânduri, cu tehnologie performantă, descoperind astfel o uşă secretă ce ar duce la mormântul lui Nefertiti, care a murit subit, în anul 1340 î.e.n, scrie romaniatv.net. Ca argument pentru teoria sa, Reeves explică faptul că mormântul ascuns se află în partea dreaptă faţă de intrarea în camera principală, ceea ce reprezintă un detaliu tipic pentru mormintele reginelor egiptene.
Potrivit profesorului Reeves, mormântul iniţial a aparţinut reginei Nefertiti, iar camera faraonului a fost realizată ulterior, devenind "un mormânt într-un mormânt, în forma unui coridor".
"Doar o singură femeie de sânge regal din cea de-a 18-a Dinastie a Egiptului a primit astfel de onoruri, iar aceasta este Nefertiti", susţine Reeves. El mai spune că accesul a fost blocat de constructorii piramidei.
Camera funerară a lui Tutankhamon are exact aceleaşi dimensiuni ca o antecameră din piramidele celorlalţi faraoni egipteni.
Nefertiti înseamnă "frumoasa care, iată, vine", a fost regina Egiptului şi soţia faraonului Akhenaten, în secolul al XIV-lea î.e.n.
Mormântul lui Nefertiti este descoperit după aproape un secol de la descoperirea celui al lui Tutankamon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu