Din cauza ploilor abudente din Constanța, un șofer a fost luat de viitură cu tot cu mașină.
Salvatorii intervin în forță în județul Constanța, acolo unde e în vigoare o avertizare meteo de Cod Roșu de ploi torențiale.
Mai multe persoane au avut nevoie de ajutor până la această oră, printre care și un șofer al cărui autoturism a fost luat de viitură, între localitățile Țepeș Vodă și Nicolae Bălcescu.
În timpul deplasării către acest caz, echipajele de intervenție au dat peste alte două persoane surprinse de ape, aflate pe plafonul unei mașini.
"Pe fondul fenomenelor meteo severe, în județul Constanța, între localitățile Țepeș Vodă și Nicolae Bălcescu, un autoturism a fost luat de viitură, iar ocupantul s-a refugiat pe capotă.
În timpul deplasării către acest caz, echipajele de intervenție au salvat alte două persoane surprinse de ape, aflate pe plafonul unei mașini. După finalizarea misiunii, forțele continuă deplasarea spre primul apelant.
La intervenție participă salvatorii Detașamentului Medgidia, cu o autospecială de stingere, o barcă pneumatică și un echipaj SMURD tip B2", a transmis inițial IGSU.
Ulterior, salvatorii constănțeni au reușit să ajungă și la primul apelant, dar misiunea nu s-a dovedit a fi una ușoară.
"Forțele de intervenție au ajuns în apropierea locului solicitării, însă accesul cu autospecialele s-a realizat cu dificultate, întrucât autoturismul luat de viitură se afla pe un câmp inundat.
Pentru ajungerea la locul în care se afla persoana, salvatorii au înaintat pedestru pentru în vederea recuperării acesteia în siguranță. Persoana a fost salvată, este conștientă și cooperantă, prezintă o stare ușor hipotermica. Va fi evaluată de către personalul medical alocat la caz", a mai transmis IGSU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News