A ales arta în detrimentul oricărei alte opțiuni de viață. Ba mai mult, crede cu convingere că putem face din viața noastră o operă de artă, câtă vreme păstrăm empatia față de lume. Are cultura guvernării și militează pentru guvernarea Culturii în mod sustenabil. Crede cu tărie că dacă ar fi ținut cont de „nu-urile” din viața ei, „nu ar mai fi făcut nimic”. Sună a Pessoa când recunoaște - „Eu sunt proiectele mele”, dar oricine o cunoaște, știe că numai Ioana Ciocan e cea care spune că toate lucrurile bune aparțin colegilor ei și toate greșelile făcute îi aparțin. Duminică, la prânz, la microfonul Avangardei, publicul a putut asculta vocea Ioanei Ciocan, CEO-ul Art Safari, cea care face de zece ani vânătoare de artă și așază Bucureștiul pe harta capitalelor culturale europene, printr-un festival de tradiție al bunului gust și geniului artistic.
Iată o parte din discuția purtată:
România descurajării. Ioana Ciocan: oamenii nu doar că refuză să susțină proiecte culturale, „dar vor petrece foarte mult timp argumentându-ți că nu se poate”
Ionuț Vulpescu: Ai spus că dacă m-aș fi luat după „nu-urile” pe care le-am primit, după refuzurile primite, nu mai făceam nimic. E România mai degrabă un spațiu al negației, al lui „nu” mai mult decât al lui „da”?
Ioana Ciocan: 100% DA, din păcate. Nu pot să îți dau un alt răspuns.
I.V.: Aici nu ai mai zis „nu”...
I.C.: Nu, nu pot să îți dau un alt răspuns. E imposibil să îți dau un alt răspuns. Cred că lucrurile sunt mai bune față de când am început eu acum 20 și ceva de ani. Sunt un pic mai bune, dar în continuare, primul lucru pe care tind oamenii să îl facă este să îți spună că nu se poate. Nu doar că nu se poate, dar vor petrece foarte mult timp argumentându-ți că nu se poate. Din motivul ăla, și ăla, și ăla... și mie mi se pare acum, mai târziu, după 20 și ceva de ani de proiecte, foarte amuzant. Dacă ei și-ar canaliza energia, în loc să facă o listă cu de ce nu se poate, să facă o listă cu de ce se poate, cred că lucrurile s-ar mișca un pic mai repede. Dar e o chestiune de mentalitate, o chestiune culturală, care ține de noi, de români, în general; cred că e o caracteristică pe care o avem, să fim puțin așa, precauți, să zicem din start nu se poate, și să stăm cuminți. Nu e așa, capul plecat, sabia nu-l taie!
I.V.: Dar de ce e așa? Sigur, ca să spui „da” și să imaginezi lumi posibile îți trebuie creativitate. E o lipsă de creativitate, este doar obișnuința, este invidia uneori? Să nu facă altcineva ceea ce tu nici nu poți gândi că poți să faci?
I.C.: De fiecare dată, să știi, o să dau vina pe trecut, și orice aș face trebuie să mă întorc în anii dictaturii comuniste.
I.V.: Greaua moștenire...
I.C.: Cred că a tăiat și creativitatea, entuziasmul, ceea ce îl face pe om unic, și în felul acesta toată lumea a devenit mai precaută și să spună „șeful”, dacă se poate. Știi? Dar asta înseamnă că nu îți asumi o responsabilitate pentru niciun fel de răspuns, așa că mai bine zici „nu”, că nici nu trebuie să te mai duci să întrebi, că zici din start că nu s-a putut.
Rămâneți pe DCNews pentru alte părți din emisiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
