Ce s-a întâmplat în noaptea în care hoțul care a intrat în casă peste Romanița și Adrian Iovan a sfârșit împușcat: "El nu a tras!"

Romanița și Adrian Iovan (2005) / Sursa foto: Agerpres
Romanița și Adrian Iovan (2005) / Sursa foto: Agerpres

Romanița Iovan a povestit ce s-a întâmplat în noaptea în care hoțul care a intrat în casă, peste ea și soțul ei de atunci, Adrian Iovan, a sfârșit împușcat.

"A fost primul caz de legitimă apărare. Noi eram împreună în dormitorul nostru, dormeam liniștiți, în 2005. Doamne Doamne mi-a deschis ochii. Ziua mea, pe 3 octombrie, aflu că sunt însărcinată, bucurie maximă. A doua zi, noaptea dinspre 4 spre 5 octombrie, la ora 3, la etajul 2, te trezești și, în dreptul ușii, cu mâna pe clanță vezi o siluetă - eu am casa foarte vitrată, noaptea intră lumina de la lună.

"El nu a tras, s-a descărcat accidental"

M-am trezit când era în  prag. L-am trezit pe Adrian. S-a sculat din pat, ăsta a luat-o la fugă. A greșit pontul. Mai era unul. A doua zi am aflat că pe echipamentul de aer condiționat erau urme. Adrian s-a dus după ăla.

A intrat prin subsol printr-un geam deschis. A luat-o pe scări până la etajul 2, a apucat să fure ce a găsit. Sigur a intrat din greșeală la noi. Nimeni n-a pus pe tapet lucrurile astea. A alergat, a intrat în bucătărie, s-a aruncat pe geam de la etajul 1 până jos. Adrian s-a dus să vadă, a luat pușca. Omul a fost bărbat. E o scară care urcă din curtea exterioară peste garaj. Omul era matol. S-a prins de țeava de gaz. Adrian a ieșit din curte și i-a dat cu pușca în cap. El nu a tras, s-a descărcat accidental", a povestit Romanița Iovan, în podcastul lui Cătălin Măruță, potrivit viva.ro.

"Nu aveam voie să ne ducem nici la televizor"

"Ideea este că, în momentul în care a sunat la 112, a venit șeful Poliției, șeful de la Arme și Muniții, procurorul șef. Chestia cu legitima apărare... este primul caz care se studiază și la Facultatea de Drept. Nimeni nu e fericit cu o astfel de situație.

De teamă, de stres, am intrat într-o perioadă în care n-am vrut să mă mai întâlnesc nici cu prietenele mele. Noi nu aveam voie să ne ducem nici la televizor, pentru că așa a zis procurorul. Tata a venit la mine cu 100 de publicații în care am fost pe prima pagină.

Nu știu dacă am pierdut sarcina pentru că a intrat hoțul în casă sau pentru trauma pe care am parcurs-o în continuare aruncând în mine cu noroi. Așa a fost să fie. Vorba lui Albert,  dacă nu era hoțul, nu era el. În februarie, am rămas însărcinată", și-a amintit Romanița Iovan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel