Retragerile locale și europarlamentare

Clasa politică se agită pe unde poate să se facă auzită. De la învârtitul sarmalelor în pantofi Tom Ford al doamnei Udrea și răcnitul teatral, la microfon, cu Kill Bill și alte alea al doamnei Turcan, pe vechi, până la tiktok-urile frenetice de azi și mersul în haită prin piețe, unde absolvenții de Harvard mănâncă mici cu mâna. N-ar fi neapărat de râs, pentru că fiecare are un prag mai scăzut sau mai înalt al ridicolului. În loc să încerce să-l evite, politicienii se chinuie în mod obligatoriu să-l atingă. 

De la mic, la mare. De la dreapta, la stânga. De sus, în jos.

Anul acesta, ar fi trebuit să avem alegeri. Prima tură: locale și europarlamentare. În schimb, avem retrageri. Atât de profund s-au comasat. 

Când vine vorba de candidați, echipele de campanie se întrec în anunțuri care mai de care mai parfumate, mai rimelate. De câteva luni, opinia publică e mitraliată cu propuneri care nu rezistă mai mult de 5 minute. Asta după ce, în prealabil, au fost asumate pe un ton grav și ferm, de toată comanda politică a statului.

“Să fie femeia independentă! Nu vă spunem cine e că n-aveți ORNISS”

“Să fie candidat comun independent! Încă nu vă putem dezvălui, o să vină vremea”

“A venit vremea! E Cîrstoiu.“

“Hai că nu mai e, ne-am sucit, că suntem importanți și strategi“

“Să fie cine-o fi, nu știm nici noi și nici nu ne deranjează”

După atâta pandemie, război, sărăcie și amărăciune, cineva a avut grijă și de noi. Nu să ne facă viață mai bună, dar măcar să ne facă să râdem. 

Campania asta electorală este cel mai bine pus în scenă stand up comedy la care nici nu ni se percepe taxă. Pentru că, bineînțeles, taxele vin după alegeri. Și oricât ar fi ele de mari, pentru ce o să trăim noi anul ăsta, merită. Că așa suntem noi, ca nație. Ne place să râdem mai mult decât ne place să muncim. Nu ne revoltăm, că suntem rezistenți și mai putem duce o tură. 

Ne convine cu abuzul, ne convine cu impostura, pentru că doar așa ne-am obișnuit să ne simțim reprezentați. 

Retragerile locale și europarlamentare sunt, în fapt, începutul unui spectacol care va dura până la sfârșitul anului. E de văzut, însă, dacă finalul este cel așteptat, pentru că fiecare act pus în scenă pare că bate orice scenariu regizat de cele mai tari case de producție. Diferența uriașă între alegerile trecute și retragerile de azi este făcută nu de stolul de lebede negre cu sau fără cătușe cu care eram obișnuiți, ci de reglajul pe SMS pe care, orbește, actuala clasă politică îl execută. 

În România eșuată, recomandarea pentru aleși este să-și țină telefoanele încărcate, în apropiere.

Pentru alegători, nu există sugestii pentru că nouă ne place cu râsul, nu cu lupta. Ce nu pricepem noi, însă, este că de ei râdem doar în campanie. În următorii 4 ani, vor râde ei de noi.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News