Astrologul Daniela Simulescu a transmis cele mai importante previziuni ale zilei pentru zodii.
Soarele din Taur face un sextil cu Saturn din Pești. Un aspect care predispune la pragmatism, nevoia de a separa dorințele de nevoi, dar și la investiții făcute cu capul. Deși sextilul face parte din categoria aspectelor pozitive, să știți că prezintă și o vulnerabilitate - întârzierea, rigiditatea sau reticența. Dar putem spune că avem nevoie de un asemenea aspect pentru recuperarea după sărbători și reluarea activităților obișnuite.
BALANȚĂ
Probleme financiare, cheltuieli, multă instabilitate. Tot timpul va trebui să negociezi pentru orice.
SCORPION
Ai aşteptări mari de la partener, vrei să se poarte într-un fel, să facă ceva anume şi nu face. Cel mai bine ar fi să stai cu tine şi să descoperi de unde vine nevoia asta. Una este ce crezi tu şi una este ce face şi ce crede omul respectiv.
SĂGETĂTOR
Muncă, muncă, muncă. Excesul de zel nu îşi are rostul, zilele astea. Îţi este extrem de dăunător în absolut orice - în discurs, în mişcare, în atitudine.
CAPRICORN
Fericirea este importantă, dar fericirea din filme, din cărţi, din melodii este una şi fericirea ta este alta. Nu căuta fericirea cum ţi-o prezintă alţii.
VĂRSĂTOR
Stai departe de la a te otrăvi mintal, stai departe de ce îţi furnizează reţelele sociale care te pot îmbolnăvi. Te poţi trezi dependent de o reţea socială, că nu poţi să dormi. Stai departe de orice stimul.
PEȘTI
Nu mai cheltui bani doar pentru că încearcă unii să te influenţeze în acest sens. Dacă cineva vine şi îţi spune că a descoperit crema minune şi vei avea tendinţa să o cumperi, verifică! Reclama exagerată, uneori, mai ascunde şi alte lucruri şi tu trebuie să îţi dai seama de asta, în aceste zile.
Previziunile integrale, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu