Carina Gagiu este invitata zilei la Diaspora în Direct. Absolventă a Universității Sorbona din Paris, Carina a devenit cunoscută pe TikTok prin clipurile în care povestește, fără ocolișuri, dificultățile trăite în Franța ca tânără străină.
De ce Franța? Drumul unei adolescente influențate de „mitul plecării”
Decizia de a pleca nu a fost una pur personală, ci rezultatul unui context familiar și social bine cunoscut multor români.
Carina Gagiu: „Am ajuns în Franța când aveam vreo 17 ani. Mama mea locuia deja acolo de vreo doi ani, deci cumva eu m-am mutat în Franța pentru a locui împreună cu ea. La momentul respectiv, atât eu, cât și anturajul meu de la acea vreme cred că eram puțin influențați de nemulțumirile oamenilor mai în vârstă care ne spuneau mereu că nu avem ce face în România și să ne mutăm oriunde altundeva în străinătate. Și cred că am fost și eu influențată de genul ăsta de propagandă, dar acum nu mai împărtășesc aceeași părere, sincer”.
Cum arată integrarea într-un sistem străin
Primele luni de școală au fost, paradoxal, și cele mai frumoase, dar și cele mai fragile.
„Nu știam foarte bine limba franceză, aveam un nivel A2 de limba franceză, așa că am fost repartizată într-o clasă pentru non-francofoni, o clasă specială pentru toți elevii internaționali din toate colțurile lumii în care se pune accentul pe învățarea limbii franceze. Unii fac un semestru, alții pot face și până la un an într-o astfel de clasă. După te repartizează într-o clasă obișnuită la un liceu obișnuit și îți continui studiile mai departe.
Chiar a fost o experiență foarte frumoasă pentru mine, doar că a fost o experiență prea scurtă. Tot ce e frumos se termină prea repede sau e foarte scump. Am fost un singur semestru și aveam colegi din toate colțurile lumii: din Spania, din Chile, din Anglia, din China și așa mai departe. Ulterior am fost transferată într-o clasă normală cu copii francezi și acolo a început greul”, povestește Carina Gagiu.
Șocul care nu se vede: Haosul și suprastimularea zilnică
Integrarea nu înseamnă doar școală și limbă, ci și adaptarea la un ritm de viață diferit față de cel din care a venit.
„Din fericire nu am avut un șoc cultural foarte mare pentru că mama s-a mutat cu doi ani înainte să mă mut eu acolo și mergem foarte des la ea, mai luasem ocntact cu Franța. Șocul cultural a fost mai mult în viața mea de zi cu zi. Mergeam cu transportul în comun și eram copleșită de toată gălăgia, tot haosul de acolo. Nu pot să spun că a fost un impact atât de profund și direct, dar a fost mai mult un impact gradual.
Eu am plecat din București, unde și aici e mare haos, dar acolo e și mai mult. Pe mine mă deranjează puțin și acum gălăgia, indiferent unde m-aș afla. Mi se pare că dacă ești o persoană sensibilă ca mine, toate zgomotele din trafic te deranjează foarte tare. Așa că ajungi la muncă sau la școala direct obosit pentru că tu ești suprastimulat de toate zgomotele din jur. Chiar dacă transportul în comun este mult mai dezvoltat, mult mai bine construit, au străzi, autostrăzi, mai multe benzi, trenuri și așa mai departe, gălăgia și accidentele tot există”, explică tânăra.
Singurătatea, cea mai grea lecție a emigrării
Dincolo de școală și adaptare culturală, rămâne o luptă invizibilă, rar recunoscută: dorul și izolarea.
„Cred că singurătatea e cea mai dură de suportat. E cea mai dificilă pentru că aici e vorba de durerea ta psihologică ca imigrant. E vorba de suferința prin care trece fiecare imigrant până la urmă, doar că nu toată lumea vorbește despre chestia asta. Aveam câțiva colegi care chiar s-au întors în țările lor de proveniență. Unul din ei era chiar din Baia Mare și nu am mai auzit de el, pur și simplu peste vara a dispărut. După mi-am dat seama că s-a mutat înapoi în România. Deși mă bucur pentru el că a luat decizia potrivită pentru el, Îmi părea rău că nu mai aveam cu cine să vorbesc română la liceu”, încheie Carina Gagiu.