Mai multe bombe au fost descoperite pe un teren din apropierea staţiei de autobuz din satul Roit, județul Bihor.
Bombele au fost ridicate de specialiştii pirotehnicieni ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor şi depozitate în condiţii de siguranţă, a transmis luni, într-un comunicat de presă, instituţia.
Potrivit sursei citate, duminică după-amiză, specialiştii pirotehnicieni ai ISU Bihor au fost mobilizaţi în localitatea Roit, comuna Sânnicolau Român, unde au desfăşurat o misiune de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată.
Ajunşi la locul indicat de apelantul numărului unic 112, pompierii pirotehnicieni au identificat o bombă aruncător de calibru 82 milimetri, în stare de funcţionare, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial. Muniţia a fost descoperită de un cetăţean în timpul efectuării unor lucrări de curăţare a unui teren situat în apropierea staţiei de autobuz din localitate.
În urma cercetării specifice a zonei, echipajul pirotehnic a mai descoperit o bombă de calibru 82 milimetri, cinci bombe de calibru 60 milimetri şi un element de muniţie.
"Cele şapte bombe şi elementul de muniţie au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă, urmând a fi distruse ulterior, prin explozie controlată", a precizat, în comunicat, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca.
În scopul prevenirii unor evenimente ce se pot solda cu răniri grave ori cu pierderi de vieţi omeneşti, ISU Bihor recomandă persoanelor care descoperă muniţii neexplodate să nu le atingă, iar când execută diferite activităţi şi depistează muniţii, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă şi să anunţe în cel mai scurt timp, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgenţă profesioniste, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News