Florin Huidu, tatăl lui Șerban Huidu, se află inetrnat la Spitalul Bagdasar-Arseni, în urma unei agresiuni care s-a produs luni seara chiar pe terasa pe care o deţin în Sectorul 4 al Capitalei. Florin Huidu a suferit plăgi tăiate pe față, după ce agresorul a încercat să o atace mai întâi pe soția acestuia. Actuala soție a lui Florin Huidu nu este mama lui Șerban.
Tatăl lui Huidu şi soţia lui au fost atacaţi luni seara, chiar pe terasa pe care o deţin în Sectorul 4 al Capitalei, de un bărbat de 36 de ani care consumase mai multe băuturi alcoolice. Cei doi au fost duşi de urgenţă la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. Florin Huidu a fost tăiat pe faţă, iar soţia lui are o ureche tăiată, după un conflict cu un client recalcitrant.
Mirela Huidu a declarat la România TV că vor depune plângere, că soţul ei este la Terapie Intensivă şi că în urma atacului Huidu a pierdut două kilograme de sânge.
Individul a spart un pahar şi, cu un ciob, a atacat-o iniţial pe soţia lui Florin Huidu, căreia i-a tăiat o ureche, însă Florin Huidu a intervenit şi atunci a fost tăiat pe faţă. Cei doi au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.
"Era recalcitrant de la început. A venit în bar cu doi cetăţeni, apoi a mai venit unul. Erau patru în total, dar oamenii nu au reacţionat în niciun fel. Nota a fost 52 de lei, 15 beri au fost băute în total. Când soţul meu a văzut că mi-a dat cu halba în cap, s-a speriat şi a intervenit. Omul i-a dat la gât. O să depunem plângere, acest individ nu are ce căuta pe străzi. Dacă eram mai slabi de înger, ne omora pe amândoi. Soțul meu a fost operat, este la Terapie Intensivă, este stabilizat acum. A pierdut două kilograme de sânge", a declarat Mirela Huidu, soţia lui Florin Huidu.
Agresorul a fost reţinut rapid de poliţişti pentru 24 de ore, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală gravă. Procurorul de caz va decide dacă va cere arestare preventivă pentru 29 de zile în cazul atacatorului.