Premierul britanic, David Cameron, doreşte ca reuniunea pe tema Libiei care va avea loc la Londra, marţi, să conducă la o extindere a coaliţiei statelor care se angajează să aplice rezoluţiile ONU privind Libia, a declarat luni unul dintre purtătorii săi de cuvânt.
În cadrul videoconferinţei de luni seara cu preşedintele american, Barack Obama, francez, Nicolas Sarkozy, şi cu cancelarul german, Angela Merkel, Cameron şi-a exprimat speranţa că reuniunea va "consolida şi va extinde coaliţia statelor care se angajează să aplice rezoluţiile ONU", a anunţat purtătorul de cuvânt, citat de Mediafax.
Aproximativ 40 de ţări sunt aşteptate marţi la Londra pentru prima reuniune a Grupului de Contact privind Libia, desemnat să se ocupe de "pilotajul politic" al atacurilor militare aflate de acum sub comandamentul NATO şi de pregătirea perioadei post-Kadhafi.
Cameron a adăugat că liderii "vor discuta despre furnizarea unui ajutor umanitar de urgenţă" şi că "vor face un apel la un proces politic care să permită poporului Libiei să-şi decidă singur viitorul".
"A fost de asemenea o discuţie privind procesul de reforme în Egipt şi a fost găsit un consens privind necesitatea de a relansa procesul de pace în Orientul Mijlociu", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Într-o declaraţie comună cu o zi înaintea reuniunii, Cameron şi Sarkozy au făcut apel la colonelul Muammar Kadhafi să plece şi la Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) să "instaureze un dialog politic naţional".