De exemplu, majoritatea speciilor de vâsc ar muri literalmente fără gazda de care sunt atașate. Acest lucru se datorează faptului că vâscul este o categorie răspândită de plante parazite care cresc pe alte plante, absorbind apă și alte resurse prin conectarea directă la sistemul radicular al gazdei.
Deși această relație poate fi uneori mortală pentru planta gazdă, un număr tot mai mare de cercetări au revelat că vâscul este mai degrabă complementar ecosistemului din jurul său, inclusiv plantei gazdă și marsupialelor andine aproape amenințate cu dispariția. Impactul acestor plante adesea mici și atârnate este atât de mare încât cercetătorii care le studiază caracterizează vâscul ca specie cheie. Acesta poate avea și proprietăți curative, fiind utilizat atât în medicina tradițională, cât și în cea occidentală.
„Sunt atât de ciudate și nu au primit atenția pe care o merită”, spune Isabel Carmona Gallego, doctorandă în biologie la Universitatea Națională din Comahue, Argentina, conform National Geographic.
Citește și: Animalele și artificiile: Un medic veterinar explică de ce ar trebui să renunțăm la articolele pirotehnice
O lume diversă a vâscului
Vâscul european și nord-american este asociat cel mai adesea cu tradiția sărutului de Crăciun, dar vâscul se găsește pe scară largă în întreaga lume și aparține ordinului Santalales de plante cu flori. Numai Santalales care acționează ca paraziți pe ramurile sau tulpinile altor plante sunt considerate vâsc, cu excepția unor Santalales care cresc din rădăcini pe sol. Cu alte cuvinte, dacă nu poți atârna, nu ești vâsc.
Există însă multe plante care pot atârna. Numai familia Loranthaceae are aproximativ 77 de genuri și 1.000 de specii, care parazitează copaci, tufișuri și chiar cactuși.
Vâscul produce fructe de pădure nutritive ca parte a strategiei sale de reproducere. Aceste fructe conțin semințe înconjurate de o substanță lipicioasă numită viscină, care poate supraviețui sistemului digestiv al păsărilor și mamiferelor. Când păsările și mamiferele mici care consumă fructele le elimină prin excremente, semințele se lipesc de ramuri sau trunchiuri și încep să pătrundă prin scoarță în sistemul radicular al gazdei pentru a fura resurse.
Vâscul nu intenționează să producă moartea plantelor gazdă
În condiții potrivite, vâscul poate aduce moartea plantelor gazdă. În orașele din America de Sud, de exemplu, unii oameni îl consideră un dăunător, deoarece vâscul poate ucide copacii prin absorbția lichidelor acestora. Dar Fontúrbel spune că, de obicei, vâscul nu are niciun beneficiu din uciderea gazdelor, deoarece acest lucru înseamnă și sfârșitul său.
Cel mai adesea, paraziții sunt mortali pentru gazdele lor doar în perioadele de secetă, când consumă prea multă apă, sau pentru speciile introduse, adesea întâlnite în orașe, care nu au evoluat alături de ele. „Rar ucid copacii nativi”, spune el.
Beneficiile vâscului pentru animale, plante și oameni
În majoritatea cazurilor, vâscul parazit aduce beneficii ecosistemului din jurul său. Fontúrbel a început să se intereseze de vâsc în timp ce studia monitos del monte, marsupiale minuscule din sudul Anzilor, cu cozi care le ajută să se cațere și să se agațe de crengi. Suficient de mici încât să încapă în palma mâinii, numele lor în spaniolă se traduce prin „mici maimuțe de munte”. El spune că aceste creaturi minuscule depind în mare măsură de fructele de vâsc, mai ales pe măsură ce altitudinea crește. Aceste marsupiale probabil că împrăștie semințele vâscului Tristerix corymbosus, care crește la altitudini mai mici, pe vărul său Desmaria mutabilis, care crește mai sus pe munte, de exemplu.
Deși aceste creaturi sunt principalele beneficiare ale fructelor și polenului vâscului, plantele le oferă și ele ceva în schimb gazdelor lor. Fontúrbel și Carmona Gallego spun că nectarul florilor de vâsc are un efect de propagare: copacii gazdă cu vâsc pe ramuri sunt adesea polenizați mai mult, crescând producția lor reproductivă de până la patru ori față de copacii fără vâsc, spune Fontúrbel.
„Ai aceste recompense pentru că ai un parazit pe tine”, spune Carmona Gallego.
Vâscul folosit în scop medicinal
Vâscul nu este atât de bine înțeles de știința occidentală. În America de Sud, multe culturi indigene recoltează vâsc pentru uz medicinal. În Chile, de exemplu, Fontúrbel spune că aceeași specie de vâsc care poate parazita un copac va fi utilizată pentru tratarea gripei sau a durerilor de stomac, în timp ce fructele de vâsc ale altui copac sunt utilizate pentru tratarea rănilor.
În Columbia, de unde provine Carmona Gallego, ea spune că oamenii pun frunze de vâsc pe piele pentru a ajuta la vindecarea oaselor rupte, ceea ce se presupune că ajută la refacerea lor.
Medicina occidentală începe însă să recupereze terenul pierdut. În timp ce în SUA extractele de vâsc nu au fost aprobate de Food and Drug Administration, în Europa acestea sunt prescrise în mod obișnuit pacienților cu cancer, iar cercetările privind diversele sale utilizări în oncologie sunt în curs de desfășurare de zeci de ani. Un studiu din 2025, de exemplu, a revelat că componentele vâscului pot ucide anumite tipuri de celule într-un mod care declanșează răspunsul antitumoral al organismului.
Fontúrbel speculează că tendința plantelor de a vindeca are legătură cu modul în care aceste plante extrag compuși secundari din speciile gazdă, împreună cu apa pe care o absorb, care apoi rămân în vâsc sub formă concentrată. Aceste substanțe ar putea fi cele care conferă proprietăți medicinale.