Volkswagen, SCANDAL uriaș. Este amenințată existența VW. RAR va verifica toate mașinile venite de pe piața externă

Volkswagen, cel mai mare producător auto mondial pe primul semestru al anului 2015, riscă falimentul din cauza scandalului privind emisiile, comentează MarketWatch, iar prima asumare a responsabilităţii ar putea fi înlocuirea directorului general Martin Winterkorn cu actualul şef al Porsche.

Potrivit publicaţiei Tagesspiegel, directorul general al grupului Volkswagen, Martin Winterkorn, probabil va fi eliberat din funcţie, vineri, din cauza scandalului privind emisiile poluante. Winterkorn, în vârstă de 68 de ani, director general din 2007, ar urma să fie înlocuit cu Matthias Müller, actualul şef al companiei Porsche, divizia de lux de VW.

Pe fondul acuzaţiilor autorităţilor americane, grupul VW a admis marţi că peste 11 milioane de vehicule cu motoare diesel vândute în întreaga lume sunt echipate cu softuri care induc în eroare sistemele de măsurare a emisiilor poluante.

"Este pusă sub semnul întrebării existenţa grupului Volkswagen", comentează site-ul Marketwatch.com. "Acest lucru se întâmplă pentru că amenzile judiciare pe care grupul auto le riscă în scandalul emisiilor ar putea fi doar vârful aisbergului", continuă Marketwatch.com, citând un studiu academic potrivit căruia VW ar risca penalităţi financiare pe pieţele auto de 7,5 ori mai mari decât amenzile.

[citește si]

Conform legislaţiei americane, Volkswagen riscă să plătească despăgubiri de peste 18 miliarde de dolari.

"Chiar dacă VW va reuşi să supravieţuiască în actuala formă, compania va ocupa o poziţie inferioară pe piaţă în următorii ani", subliniază MarketWatch.com.

Oficiali din Germania şi Franţa au cerut marţi ca investigaţiile referitoare la manipularea de către Volkswagen a testelor pentru emisiile poluante ale vehiculelor diesel să fie extinse la nivelul întregii industrii auto. Volkswagen a anunţat că intenţionează să aloce 6,5 miliarde de euro în trimestrul trei pentru acoperirea costurilor remedierii neregulilor legate de emisiile poluante ale motoarelor diesel instalate pe 11 milioane de vehicule la nivel mondial, în condițiile în care scandalul declanţat în SUA se extinde.

Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle şi Golf, precum şi modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 şi modelul Audi A3. Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor.

RAR va verifica toate maşinile provenite de pe piețele externe

Registrul Auto Român (RAR) verifică toate mașinile provenite de pe piețele externe, însă în România nu a intrat niciun autovehicul din SUA marca Volkswagen, produs în perioada 2008 - 2015, au declarat, marți, reprezentanții autorității, potrivit Agerpres.

"În România, constructorul nu poate să zică că îndeplinește (standardele de noxe n.r.) pentru că trebuie să vină la autoritate să îi confirme că le îndeplinește. Dacă ar fi venit mașini din SUA acestea ar fi trebuit să facă testul dinamic la RAR, care este obligatoriu. Acolo se remăsoară mașina. Degeaba avea trecut în acte un nivel de noxe pentru că aici s-a remăsurat. La testul dinamic asta se face, se face măsurătoarea de noxe", au precizat reprezentanții RAR. Potrivit surselor citate, în SUA fiecare constructor își face propriile măsurători.

În primele opt luni ale anului în curs, înmatriculările de autoturisme noi și second-hand marca Volkswagen au ajuns la 49.486. Din acestea, 4.675 au fost mașini noi, în creștere cu 16% față de perioada similară din 2014, iar 44.811 unități au fost second-hand, potrivit statisticii Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel