O nouă teorie sugerează că Pământul a avut, cu miliarde de ani în urmă, o a doua Lună, mai mică, care a dispărut însă după o coliziune cu "sora" mai mare.
Cercetătorii spun că coliziunea ar putea explica misterioşii munţi de pe faţa ascunsă a Lunii noastre, scrie BBC.
Oamenii de ştiinţă spun că viteza relativ mică a coliziunii a fost esenţială în adăugarea materialului pe partea nevăzută a Lunii.
Experţii speră ca informaţiile strânse de două misiuni NASA vor confirma teoria până la anul.
Decenii întregi, cercetătorii au încercat să înţeleagă de ce faţa vizibilă a Lunii este mai plată şi cu mai puţine cratere decât faţa ascunsă, plină de cratere şi de munţi de peste 3.000m altitudine.
Au fost propuse mai multe teorii, însă ultima se bazează pe o serie de coliziuni cosmice.
Cercetătorii spun că Pământul a fost lovit, acum circa patru miliarde de ani, de o altă planetă de mărimea lui Marte. Din urma coliziunii, s-ar fi format Luna. Experţii spun acum că s-ar fi format, de fapt, nu una, ci două Luni.
A doua Lună, mult mai mică, ar fi fost prinsă într-un război gravitaţional între Terra şi Lună. După milioane de ani în acest război, luna cea mică s-a ciocnit uşor, cu "doar" 2.4 km pe secundă - mai puţin decât viteza sunetului, lucru important, întrucât nu s-au produs şocuri mari sau topiri.
La momentul coliziunii, luna mai mare ar fi avut un ocean de magmă cu o scoarţă subţire la suprafaţă. Cercetătorii spun că impactul a dus la acumulare de material pe scoarţa Lunii şi la redistribuirea masei de magmă înspre partea vizibilă a Lunii, o idee susţinută e observaţiile sondei Lunar Prospector, de la NASA. Studiul a fost publicat în revista Nature.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu