Te întrebi de ce nu slăbești, deși simți că nu mănânci „mai nimic”?
E foarte posibil ca ceea ce pare „puțin” în farfurie… să fie mult în calorii. Să nu fii sătul nu înseamnă automat că ai mâncat puțin. Iar multe alimente aparent „nevinovate” sunt bombe calorice bine ascunse.
Hai să vedem câteva exemple:
1. „Doar o gustare mică…”
1 croissant cu ciocolată: 350 kcal
1 iaurt cu fructe „light”: 150 kcal
O mână de nuci: 200–250 kcal
Total = 700–750 kcal
Și ești înfometat după o oră.
2. Cafea + ceva „mic” dimineața
Cafea cu lapte și zahăr: 80 kcal
2 biscuiți „digestivi”: 140 kcal
1 banană medie: 100 kcal
Total = 320 kcal, fără senzație reală de sațietate
Un sendviș „dietetic” rapid
2 felii de pâine: 180 kcal
2 felii de cașcaval: 180 kcal
1 linguriță de maioneză: 100 kcal
O felie de șuncă: 50 kcal
otal: 510 kcal... și tot pare că ai mâncat „o gustare ușoară”
Cartofi „doar puțini” + un suc
Cartofi prăjiți fast food (150g): 450 kcal
Sos ketchup/maioneză: 100 kcal
Cola 330ml: 140 kcal
Total: 690 kcal
Și nici măcar nu ai avut un „fel principal”.
Desertul „mic, de poftă”
O felie de tort (medie): 350–450 kcal
Un pahar de vin: 125 kcal
Total = 600 kcal
Și te simți de parcă abia ai „ciugulit” ceva.
Nu te păcăli cu porțiile mici. Ceea ce pare „puțin” în farfurie poate avea multă energie (calorii), dar puțină sațietate. E motivul pentru care mulți oameni spun: „Nu slăbesc, deși abia mănânc!” Ajungi la 2.820 kcal, fără să fi mâncat practic nimic.
Ce poți face? Alege alimente dense nutrițional, dar sărace în calorii (legume, proteine slabe, fibre). Redu alimentele „calorice invizibile” (ulei, sosuri, ronțăieli). Fă mișcare zilnică: chiar și mers alert, 10.000 de pași. Ține un jurnal alimentar 2-3 zile, doar ca să vezi unde „se duce” energia.
Să luăm un caz foarte des întâlnit: Femeie, 40 de ani, 65 kg, 1,65 m, activitate moderată (mers, treabă prin casă, poate o plimbare zilnică).
Calorii pentru menținere: 1.900 kcal/zi
Pentru slăbit (deficit de 400–500 kcal): 1.400–1.500 kcal/zi
Și acum gândește-te: Doar cele cinci gustări „inofensive” din exemplul de mai sus însumează 2.800 kcal, adică dublu față de cât ar trebui să consumi într-o zi de slăbit.
Asta explică perfect de ce uneori slăbitul pare imposibil: pentru că mâncăm mai mult decât credem.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu