Cele mai citite

Pe 14 septembrie este zi de post. Este Înălțarea Sfintei Cruci, numită și Ziua Crucii

Autor: Ioana Dinu
frunze
frunze

Pe 14 septembrie este Ziua Crucii.

Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută drept Ziua Crucii, este cea mai veche sărbătoare creștină dedicată Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Cinstirea Sfintei Cruci își are originile în perioada apostolică. Sfântul Apostol Pavel vorbește despre semnificația Crucii în Epistola către Galateni: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14).

Tot Sfântul Apostol Pavel scrie în Epistola întâi către Corinteni: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).

Pe 14 septembrie se ține post

O particularitate a sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci este postul. Acesta este ținut indiferent de ziua săptămânii în care cade sărbătoarea. Este permisă dezlegarea la untdelemn și vin, potrivit rânduielilor bisericești citate de Doxologia.

Postul din această zi este legat de amintirea Patimilor Mântuitorului. În cadrul Sfintei Liturghii este citită Evanghelia din Vinerea Mare, care evocă suferințele de pe Golgota.

În tradiția creștină, postul nu se limitează la renunțarea la anumite alimente. El presupune rugăciune, smerenie, apropiere de ceilalți și fapte bune. Această dimensiune apare și în cartea prorocului Isaia, unde postul plăcut lui Dumnezeu este asociat cu înlăturarea nedreptății și ajutorarea celor aflați în nevoie.

În „Jurnalul fericirii”, părintele Nicolae Steinhardt vorbește despre Cruce ca despre un punct de întâlnire între Cer și pământ, între spirit și materie. Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci devine nu doar un moment de comemorare, ci și unul de reflecție asupra credinței, sacrificiului și vieții spirituale. Și pentru că luni se ține post, te-ai întrebat care este cea mai mare aberație din zilele de post?

Sfaturile vin chiar de la preotese și bucătari din mânăstiri. „Cea mai mare aberație în zilele de post mi se par chiar rețetele de post și îndemânarea preoteselor și a bucătarilor din mânăstiri de a compune mâncăruri care să te sature la fel de bine ca o mâncare de praznic. Mâncați în zilele de post cele mai simple bucate, încercați să nu vă preocupe ce aveți în farfurie, siliți-vă să înghițiți primul cartof, prima roșie, prima bucată de pâine pe care puneți mâna, și asta va fi adevărat război duhovnicesc cu trupul și cu patimile voastre, dar, desigur, totul după puterea fiecăruia și după locul și timpul lui”, a zis Ioan-Florin Florescu pe blogul său.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Lifestyle
Citește mai multe din Lifestyle
x close