De azi, mergem de la București la Focșani doar pe autostradă. Se deschide traficul pe lotul Pietroasele - Buzău din A7.
După zeci de ani de morți pe E85, astăzi se încheie o etapă. O etapă neagră. Odată cu deschiderea acestui tronson, drumul București-Focșani poate fi parcurs doar pe autostradă, fără a mai fi nevoie de drumuri naționale sau expres. Se estimează că traseul ar putea fi parcurs în aproximativ o oră și jumătate, în funcție de trafic și viteza legală.
Imagini din dronă:
Astăzi se deschide traficul pe lotul Pietroasele–Buzău din A7. Și nu, nu este doar un „lot”. Nu este nici măcar doar o statistică, o inaugurare festivistă sau un alt episod din epopeea autostrăzilor „aproape gata”. Este, fără exagerare, o despărțire de una dintre cele mai negre pagini ale infrastructurii noastre: E85. Drumul morții. Drumul pe care au murit mii de oameni. Drumul pe care ne-am obișnuit să-l parcurgem cu nodul în gât, cu o rugăciune la buzunar și cu o fatalistă acceptare: „Asta e România”.
Astăzi, pentru prima dată după foarte mult timp, putem spune altceva: „Asta e o altă Românie”
Un drum care s-a hrănit din tragedii. Cine a condus pe E85 știe. Nu ai nevoie de statistici ca să înțelegi ce înseamnă un drum care a funcționat, ani la rând, ca o loterie mortală. Șiruri de cruci lipite de marginea carosabilului, marcând tragedii atât de dese încât au devenit parte din peisaj. Fiecare depășire, o ruletă rusească. Fiecare indicator, o amintire a unui număr care creștea an de an.
Românii au murit cu miile pe acel drum. Români care plecau la muncă. Români care veneau acasă. Români care nu au avut opțiuni. Români pentru care siguranța rutieră a rămas un lux occidental. Astăzi, încă un tronson de autostradă nu repară vieți pierdute. Dar poate, în sfârșit, preveni altele.
Poate părea banal pentru cine trăiește într-o țară cu infrastructură funcțională. Pentru noi, însă, e un șoc: București–Focșani se va putea parcurge, integral, pe autostradă, fără tiruri pe contrasens, fără depășiri în orb, fără cruci la fiecare kilometru.
Și asta, în România, e o știre mai mare decât orice conferință, orice promisiune de campanie, orice expozeu despre „strategii naționale”. E o știre care ne spune că, în sfârșit, ceva începe să se miște.
În România, normalitatea vine greu, vine rar și vine cu lacrimi. Pentru că am fost atât de obișnuiți cu dezamăgirile, întârzierile, contractele contestate, șantierele nesfârșite, încât atunci când, în sfârșit, ți se dă un drum sigur, parcă îți vine să-l atingi cu palma, ca pe o promisiune pe care nici nu mai sperai să o vezi împlinită.
Imaginile cu drona ne-au lovit în plex nu doar prin frumusețea lor, ci prin contrastul cu realitatea pe care am trăit-o zeci de ani: România care merge înainte… și România care nu pleca niciodată din loc. Astăzi, cele două Românii au făcut, pentru o clipă, pace. Niciun drum nu schimbă o țară. Dar poate schimba vieți.
A7 nu este despre asfalt. Este despre timp câștigat. Despre vieți salvate. Despre copii care își primesc părinții înapoi acasă în siguranță. Despre o regiune care se conectează, în sfârșit, la restul țării nu prin curaj, ci prin infrastructură.
România nu are nevoie de miracole. Are nevoie de consecvență. Astăzi e un moment bun. Un moment rar. Un moment în care putem spune fără ironie: Se poate. Și aș putea pune ceva politică în acest articol, dar n-aș vrea să-l stric. Știți în ce mandat a fost făcut. Dar nu vreau să fie un articol de culoare politică roșie, mai ales că la CJ Buzău sunt alegeri. Dar unele merite trebuie totuși recunoscute.
Dar adevăratul test nu este inaugurarea unui tronson. Ci continuarea lui. Legarea lui. Finalizarea lui. Menținerea ritmului, nu oprirea lui la următorul ciclu electoral.
România nu trebuie să mai fie țara inaugurărilor spectaculoase și a stagnărilor ulterioare. România trebuie să devină țara normalității, și nimic nu e mai normal, în 2025, decât să ai autostrăzi care nu ucid.
Astăzi, A7 ne-a arătat ceva ce nu am mai văzut de mult: Că nu suntem condamnați să rămânem blocați în vechea Românie.
Uneori, e suficient să vezi un drum din dronă ca să simți că, poate, în sfârșit, mergem undeva:
VEZI ȘI: Profesor universitar: Ce am scris despre Ciolacu nu e comandat de PSD