Paste Monte e Mare, de Cezar Osiceanu:
"Italienii ne-au înnebunit cu pastele și pizza lor într-atât încât nu este copil, adolescent, matur sau vârstnic să nu le vrea a face sau mânca. Într-o zi fierbinte de vară a anului de grație 2000 mă plimbam alene prin centrul orașului Milano cu Ursu, celebrul meu mioritic de 98 de kilograme și etalon al rasei sale, amândoi mândri nevoie mare de incredibila noastră realizare de a prezenta pentru prima oară în istoria chinologica mondială, europeană și națională rasa noastră națională la un campionat mondial canin. Bineînțeles că lumea se uita la noi ca la urs și exclamațiile de mirare în toate limbile pământului ne însoțeau în mica noastră plimbare. Imperturbabil afișam o mină ușor flegmatică ținându-l pe Ursu de lesă, adică o simplă frânghie pe care o foloseam pentru a fi sigur de control asupra lui, dar și pentru că uram zgărzile metalice cu colți frecvent folosite în chinologie.
Ursu era înnebunit după copii și ar fi stat să îl călărească și să îl tragă de urechi și blană cât era ziulica de lungă. Însă nu era absolut deloc indicat să fugi spre mine, sau sa ridici tonul sau mâna la mine pentru că ….!
În fine, cum Ursu mirosea îndelung scrisorile patrupedelor locale publicate pe stâlpii semnelor de circulație sau pe orice avea roți, eu citeam meniurile teraselor cu gând să mănânc totuși ceva, dar și să văd dacă puteam sta cu câinele meu. Echipa cu care realizasem acel moment istoric plecase la hotel să se odihnească urmând ca seara să mergem să sărbătorim evenimentul așa că timp aveam destul.
Adulmecând de afară mai dihai decât un câine de vânătoare îmi făceam și o idee despre cat de talentat era fiecare bucătar în parte când fix la intrarea într-o astfel de terasă mă oprește un domn bine îmbrăcat, cu pălărie Borsalino care mai era și însoțit de un grup de vreo 4-5 persoane la fel de bine îmbrăcate. Distinsul domn își cere scuze în italiană pentru ca a îndrăznit să mă oprească din drum și îmi spune ca ar vrea sa afle, dacă se poate, mai multe despre câinele meu pastore romano mioritico. Eu, amuzat, dar și mirat că un italian știa ce rasă este Ursu îmi cer scuze pentru slabele mele cunoștințe de limbă italiană și îl invit să vorbim în engleză sau franceză. Ursu, ca un copil, simțind că este vorba despre el, veni și se așeză. Ca un mioritic stătea cu fundul lui cât ușa fix pe laba piciorului meu, în gestul tipic lor de a arăta cine este stăpânul lui.
Grupul ce îl însoțea pe distinsul domn era cu ochii cât cepele pe noi și uite așa am început discuția despre rasă, Ursu, România etc. După vreo 15 minute de vorbit îl rog pe partenerul meu de vorbe să îmi permită să ne așezăm undeva la o masă într-una din terasele din zonă, nu de alta dar simțeam că cele 98 de kilograme ale lui Ursu îmi făcuseră laba piciorului cam plată ca să zic așa.
Omul se scutură brusc ca trezit din somn și se scuză pentru situație după care mă întrebă dacă sunt de acord să accept invitația lui cu tot cu Ursu la o terasă din apropiere. Am zis ok și uite așa cu Ursu pe lângă noi, care se transformase într-o potaie alintată de tot grupul, am intrat într-o terasa plină ochi de lume unde ne condusese partenerul meu de vorbe.
Mi s-a părut mie un pic ciudat că după ce ne-am așezat într-un colț umbros unde au fost puse imediat două ventilatoare mari cu pulverizator de apă spre bucuria lui Ursu, terasa s-a golit discret, în timp ce în colțurile strategice s-au așezat ca din întâmplare câte un italian precum cei din filmele cu mafioți.
Mă rog, mie îmi era cam foame, lui Ursu îi era bine în vaporii de apă și cu scărpinpăurile și alintările grupului, partenerul meu de discuții era o adevărată comoară, ce mai încolo și încoace meritam să sărbătoresc cumva reușita acelei zile istorice.
Am rămas uimit de cât de multe știa despre chinologie în general, dar și câte cunoștea despre rasa mioritic. Evident că acele cunoștințe despre mioritic erau cam amestecate și confuze, dar important era că știa cât nu știau mulți români pe atunci, așa că l-am adus la zi cu mare plăcere.
Între timp, prietenii lui comandaseră de mâncare, iar eu am spus că aș dori niște paste specialitatea bucătarului. Așa că am mâncat ceva delicios, frumos și atât de gustos din care m-am inspirat acum în cele ce vă propun a pregăti împreună.
Ingrediente
Avem nevoie de:
- 6-7 cozi de ciuperci cât mai groase tăiate pe lung în patru
- o ceapă tăiată rondele potrivit de groase
- 4-5 căței de usturoi tăiați rondele
- 100 gr de măsline
- 100 gr brânză gorgonzola
- mirodenii după gust
- 50 gr de icre negre
- paste la alegere
Mod de preparare
Și acum la treabă!
În timp ce fierbem pastele călim în tigaie împreună ceapa, usturoiul și cozile de ciuperci.
Foto: Cezar Osiceanu
Turnăm peste ele măslinele și le lăsăm împreună la foc mic 2-3 minute.
Foto: Cezar Osiceanu
Scoatem pastele și le călim împreună cu cele din tigaia noastră 3-4 minute. Punem totul într-un castron și presărăm bucățele de gorgonzola, icrele negre și mirodeniile. Pentru parfum stoarcem o jumătate de lămâie peste. Mirosul superb, culorile splendide și gustul de neuitat vor fi la voi în farfurie".
Foto: Cezar Osiceanu