Dan Voiculescu a câștigat un proces în fața lui Traian Băsescu, după ce șeful statului a afirmat că patronul Intact a declarat că vrea să controleze Justiția, se arată într-o hotărâre a judecătoriei Sectorului 5 din data de 27 martie 2013, scrie luju.ro.
Instanța a constatat caracterul ilicit al faptei dar a respins cererea fostului senator ca președintele să facă o dezmințire publică. Sentința nu a fost încă motivată. Judecătoria sectorului 5 ”admite în parte acțiunea. Constată caracterul ilicit al faptei. Respinge capetele 2 și 3 ale acțiunii, ca neîntemeiate. Cu apel în 15 zile de la comunicare”.
Dan Voiculescu i-a trimis sentința președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso: ”Iată cum Justiția, apărată de el atât de puternic, este atrasă în dispute politice, asta e foarte grav”.
Dan Voiculescu a anunțat miercuri la o emisiune a televiziunii naționale că a câștigat un proces cu președintele Traian Băsescu, pe care l-a acuzat de calomnie pentru declarația din timpul campaniei electorale din 2009, atribuită fostului senator: ”Degeaba avem puterea dacă nu avem și justiția”.
Purtătorul de cuvânt al Președinției, Bogdan Oprea, a spus că președintelui nu i-a fost comunicată nicio sentință a Judecătoriei Sectorului 5, care, dacă ar exista, ”cu siguranță ar fi fost o sentință în primă instanță care ar fi fost în mod cert supusă căilor de atac”.
Citiți sentința AICI, publicată de luju.ro.