Astăzi, studenții de la Universitatea „Titu Maiorescu” au avut ocazia să intre în culisele jurnalismului modern, în cadrul unei întâlniri speciale la redacția și studioul DCNews, alături de Anca Murgoci Scutaru, Bogdan Bolojan și Adrian Ioniță, experți stagii de practică.
Discuția s-a concentrat pe un subiect extrem de actual: rolul inteligenței artificiale în presă. Mesajul principal a fost clar – AI-ul nu este autorul, ci un asistent de redacție. În jurnalism, adevărul rămâne responsabilitatea oamenilor, iar tehnologia vine doar să eficientizeze procesele.
Studenții au descoperit cum AI-ul poate elimina „munca de jos”, precum documentarea inițială sau transcrierea interviurilor, oferind astfel mai mult timp pentru activități esențiale: teren, interviuri și verificarea informațiilor. Au fost prezentate și instrumente utile precum ChatGPT, Gemini sau aplicații de transcriere, dar și limitele acestora.
Un punct important al întâlnirii a fost etica: orice informație generată de AI trebuie verificată, iar transparența față de cititori este esențială. De asemenea, s-au analizat semnele prin care pot fi recunoscute textele generate de inteligența artificială și cum pot fi evitate.
Partea practică a inclus exerciții de rescriere jurnalistică, realizarea unui stand-up și exerciții de dicție, menite să dezvolte abilitățile reale ale viitorilor jurnaliști.
La capitolul dicție, studenții au trecut prin exerciții provocatoare, care le-au pus la încercare claritatea și fluența vorbirii.
Proiect: „COMPAS: Comunicarea, primul pas spre succes” Cod SMIS: 317576
Proiect co-finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027
Pentru informații despre alte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, accesați https://mfe.gov.ro/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News