Gabriel Nuță-Stoica și Radu Leca, responsabili de coaching pentru studenți, s-au întâlnit ieri cu studenții Universității Titu Maiorescu pentru o sesiune practică despre autocunoaștere și comunicare eficientă.
În prima parte, studenții au lucrat pe un chestionar structurat (25 de întrebări), conceput pentru a-i ajuta să își înțeleagă și să își accepte mai bine abilitățile, emoțiile și trăsăturile personale. Exercițiul a urmărit trecerea de la reacții impulsive sau critice la o abordare conștientă, echilibrată și orientată spre dezvoltare.
În a doua parte, accentul a fost pus pe comunicare:
• identificarea „paraziților” vocali (ex: „ăăă”, „gen”, „practic”)
• conștientizarea impactului pauzelor și clarității în discurs
Studenții au realizat și exerciții de auto-evaluare emoțională (înainte și după vorbitul în public), pentru a observa evoluția încrederii, clarității și controlului emoțiilor.
Prin exerciții de tip „stop-cadru”, au analizat elemente esențiale ale unui discurs:
• contact vizual
• postură și gesturi
• controlul vocii
• coerența și stăpânirea subiectului
Felicitări studenților pentru implicare!
Proiect: „COMPAS: Comunicarea, primul pas spre succes” Cod SMIS: 317576
Proiect co-finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027
Pentru informații despre alte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, accesați https://mfe.gov.ro/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci