Teoria a fost pusă în practică în redacția DCNews, unde studenții Universității Titu Maiorescu au participat la o nouă sesiune coordonată de Anca Murgoci-Scutaru, expert în stagii de practică pentru studenți.
În cadrul întâlnirii, aceștia au exersat redactarea unui comunicat de presă pornind de la scenarii inspirate din situații reale, iar apoi au transformat informațiile într-un stand-up TV, adaptând mesajul pentru televiziune și prezentându-l ca și cum s-ar fi aflat la fața locului.
Sesiunea s-a încheiat cu o surpriză pentru participanți: Adrian Câciu a venit în redacția DCNews, unde a stat de vorbă cu studenții și a răspuns întrebărilor și curiozităților acestora. Întâlnirea le-a oferit viitorilor jurnaliști ocazia de a dialoga direct cu un invitat de prim-plan și de a afla răspunsuri la întrebările care îi preocupă.
Proiect „COMPAS Comunicarea, primul pas spre succes” Cod SMIS 317576
Proiect co-finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027
Pentru informații despre alte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, accesați https://mfe.gov.ro/

