Studenții SNSPA s-au întâlnit astăzi, 3 septembrie, cu Bogdan Bolojan, Expert stagii de practică, pentru o nouă sesiune dedicată jurnalismului și muncii dintr-o redacție.
De această dată, discuția s-a concentrat pe identificarea unei știri relevante dintr-o conferință sau un eveniment. Studenții au aflat cum să facă diferența între informația cu adevărat importantă și discursurile de PR, ce declarații merită urmărite, de ce cifrele, contradicțiile și anunțurile în premieră pot schimba unghiul unui material și, mai ales, cum găsești informația care îl interesează cu adevărat pe cititor.
Un accent important a fost pus și pe partea practică: ce notezi în timpul unei conferințe, cum identifici un citat puternic și cum alegi informația care poate deveni lead-ul sau chiar titlul știrii.
Pentru că, într-un discurs de o oră, pot exista zeci de declarații, dar știrea este cea pe care jurnalistul știe să o găsească.
Proiect „COMPAS Comunicarea, primul pas spre succes” Cod SMIS 317576
Proiect co-finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027
Pentru informații despre alte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, accesați https://mfe.gov.ro/

