Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, a fost eliberat din Penitenciarul Jilava, miercuri dimineaţă, după 6 ani de detenţie.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bucureşti Jilava, Marian Digă, a menţionat că Nuţu Cămătaru a executat o bună parte a pedepsei la Penitenciarul Bucureşti Jilava, el fiind "cazat" la mai multe închisori, printre care Mărgineni, Slobozia, Codlea.
Nuţu Cămătaru a intrat pentru prima oară în puşcărie în anii '90, pentru o tâlhărie, însă a ieşit la scurt timp, fiind cercetat în libertate. În 29 septembrie 1994, a fost arestat alături de alte trei persoane. Cazul a fost trimis în judecată un an mai târziu.
După ce a avut norocul ca dosarul să-i fie pur şi simplu pierdut şi să fie nevoie de patru ani pentru a-l reconstitui, Nuţu Cămătaru a fost condamnat la şase ani de închisoare, în 2004. A atacat cu apel decizia instanţei, însă Tribunalul Bucureşti i-a respins acţiunea.