Membrii trupei Guns N' Roses au fost reținuți vineri de polițiștii de frontieră de la graniţa canadiană după ce un pistol nedeclarat a fost găsit la bordul autobuzului trupei, scrie contactmusic.com.
Rockerii de la Guns N' Roses se deplasau dinspre Philadelphia, Pennsylvania, pentru a concerta în Toronto, la Rogers Centre, sâmbătă, 16 iulie.
Concertul lor a fost pus în pericol când un pistol a fost depistat în urma controlului la vamă, informează contactmusic.com.
"Nu am fost propriu-zis arestaţi, am fost reţinuţi", a ținut să precizeze fanilor săi solistul Axl Rose, odată ce rockerii au ajuns la spectacolul programat.
"Au fost extrem de amabili. Au fost foarte înţelegători. Ştiţi, se poate întâmmpla - poţi uita că ai un afurisit de pistol. Nu era pistolul meu."
Un reprezentant al trupei a confirmat povestea pentru Billboard.com, declarând "Da, acest lucru s-a întâmplat într-adevăr vineri, 15 iulie, în timp ce treceau frontiera venind dinspre Philadelphia."
Purtătorul de cuvânt al trupei a precizat că arma nu aparţinea niciunui membru al formaţiei, dar nu a menţionat ce persoană avea drept de posesie asupra armei. Nu se cunoaşte dacă au fost luate măsuri legale suplimentare în acest caz.
Guns N' Roses este o trupă rock, care a concertat și în România, în septembrie 2010, la complexul Romexpo din Capitală, dar şi în cadrul festivalului Rock the City, în iulie 2012, tot la Romexpo.