Starea femeii operate pentru fractură de coloană vertebrală suferită după ce a sărit în râul Dâmboviţa cu o maşinărie ca un pian, la concursul Flugtag, este bună, ea a fost coborâtă la marginea patului, şi-a mişcat picioarele şi ar putea merge perfect după câteva săptămâni de exerciţii de recuperare
El a adăugat că tânăra va mai rămâne internată câteva zile. "Tânăra va mai rămâne internată câteva zile. Sigur, nu toată perioada necesară până va reuşi să meargă perfect ca înainte, dar un timp va mai sta", a spus purtătorul de cuvânt al SUUB.
Popescu a precizat că evoluţia postoperatorie a tinerei este bună şi nu au apărut niciun fel de complicaţii.
O femeie şi un bărbat au fost răniţi, duminică, la competiţia Red Bull Flugtag din Capitală, după ce au sărit în râul Dâmboviţa cu maşinăriile lor de zbor improvizate. Femeia, în vârstă de 26 de ani, a fost operată luni, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost internată cu fractură la nivelul coloanei vertebrale lombare după ce a participat la concursul Flugtag organizat de Red Bull.