Un raport al Independent Monitoring Authority (IMA) arată că mulţi cetăţeni ai Uniunii Europene stabiliţi de mult timp în Regatul Unit se confruntă în continuare cu discriminări la locul de muncă şi în accesul la servicii publice, la cinci ani după Brexit.
Studiul autorităţii de supraveghere indică faptul că peste o treime dintre respondenţi s-au simţit discriminaţi de instituţii publice, iar unul din cinci a întâmpinat dificultăţi în exercitarea drepturilor fundamentale - dreptul la muncă, dreptul de a călători şi dreptul la tratament egal în serviciile publice.
Numeroşi respondenţi au semnalat discriminări în relaţia cu medici de familie, spitale, autorităţi locale sau agenţii
„La cinci ani de la Brexit, rezultatele sondajului confirmă înțelegerea noastră actuală că, deși nivelul de conștientizare a drepturilor este în creștere, persistă bariere în accesarea acestora pentru unii cetățeni. Este de asemenea probabil ca problemele cu care se confruntă cetățenii UE și cei din SEE/EFTA să continue să evolueze în complexitate”, a spus Miranda Biddle, directorul executiv al IMA. IMA este organismul creat prin Withdrawal Act 2020 pentru a garanta respectarea drepturilor de a locui, munci, ieși la pensie și accesa servicii de sănătate și protecție socială.
Raportul IMA - care monitorizează experienţele rezidenţilor europeni din 2021, primul an complet după ieşirea Marii Britanii din UE - vine în contextul celor circa 7,1 milioane de persoane din UE, SEE şi EFTA (de exemplu Norvegia) care deţin statut de rezident stabilit sau pre-stabilit în Regatul Unit. Chestionarul pentru 2025 arată că, deşi majoritatea respondenţilor cunoşteau drepturile garantate de Acordul de Retragere, probleme practice persistă.
Sondajul a scos în evidenţă şi lacune alarmante în privinţa copiilor: aproape patru din zece părinţi nu au aplicat pentru statutul de rezident stabilit al copilului, iar din acest lot peste 70% credeau în mod eronat că acel copil are automat dreptul la cetăţenie britanică. De asemenea, numeroşi respondenţi au semnalat discriminări în relaţia cu medici de familie, spitale, autorităţi locale sau agenţii precum Home Office şi Border Force.
Încrederea în instituţiile publice rămâne fragilă
Încrederea în instituţiile publice rămâne fragilă: doar 61% dintre cei chestionaţi au declarat că au încredere că autorităţile le vor proteja drepturile, iar gradul de neîncredere este mai ridicat în rândul persoanelor peste 65 de ani. Totodată, circa un sfert dintre respondenţi s-au plâns că calificările lor profesionale - de la contabilitate la arhitectură - nu sunt recunoscute corespunzător în Regatul Unit.
Când li s-a cerut ce măsuri ar face o diferenţă, mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi au indicat nevoia de asigurare a dreptului de a „călători liber, fără griji”, precum şi acces sporit la servicii şi garanţii pentru protecţia generaţiilor viitoare.
În replică la constatările IMA, Ministerul de Interne britanic a transmis: “Ne angajăm ferm să respectăm drepturile prevăzute în acordul de retragere pentru cetățenii UE. Schema de stabilire a statutului (EU Settlement Scheme) a oferit milioane de cetățeni europeni și membrilor lor de familie statutul de imigrare necesar pentru a continua să trăiască și să muncească în Marea Britanie.
Acest sondaj privește o fracțiune foarte mică dintre aplicanții EUSS, iar doar 9% dintre respondenți au spus că au interacționat cu Ministerul de Interne. Vom analiza conținutul raportului și vom colabora cu IMA după ce îl vom evalua”, conform The Guardian.