Reprezentanții pensiunii de 5 margarete, desemnată pensiunea anului 2013, au fost amendați de către Garda de Mediu și Poliție.
Comisarii Gărzii de Mediu au descoperit că se deversau apele menajere în lacul de acumulare Paltinu, așa că au aplicat o amendă de 160.000 de lei.
Amenda a fost aplicată de poliţie şi de Garda de Mediu, după ce au descoperit existenţa unei ţevi de aproape 20 de metri care fusese pusă în pământ şi care conducea apele menajere de la pensiune în lacul din apropiere.
”Am fost neplăcut surprinși că în ultima săptămână, pensiunea ATRA din Valea Doftanei a fost victima unor acuzații neadevărate cu privire la deversarea apelor fecaloid menajere în lacul de acumulare Paltinu. Considerăm că aceste acuzații sunt nefondate și lucrăm îndeaproape cu autoritățile pentru a clarifica această situație", se arată într-un comunicat de presă.
VEZI ȘI: Incendiu puternic la o pensiune din Drobeta Turnu Severin, mai multe persoane au fost evacuate
În același document se precizează că "Pensiunea ATRA deține propria stație de epurare a apelor uzate menajere, de tip Aquamax, cu alimentare secvențială (SBR), produsă de ATB UMWELT TECHNOLOGIEN GmbH GERMANIA. Aceasta este agrementată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului cu indicatori de calitate a apelor uzate, ce se încadrează în limitele maxime admise de prevederile NTPA 001/2002 pentru evacuare în emisar. Echipamentul este revizuit conform programului de service al producătorului, ultima verificare efectuându-se în luna februarie a.c.
După epurare, apa este stocată într-un bazin etanș și apoi este refolosită”, se consemnează în comunicat.