Psihologii Radu Leca și Mihail Jianu, alături de moderatoarea emisiunii Răspundem!Sâmbăta! Dana Iancu, consilier dezvoltare personală, propun următorul articol în exclusivitate pentru DcNews.ro:
Pentru că multe relații încep cu scântei, iar o parte dintre ele se sting rapid, nu din lipsă de atracție, ci din lipsă de potrivire reală pe valori, ritm de viață, stil de atașament și fel de a gestiona conflictul. Rolul articolului rămâne unul clar: să ofere un cadru psihologic, util în psihoterapia de familie și cuplu, care separă intensitatea de început de capacitatea de a construi o relație sigură, stabilă și matură. De ce pare atât de convingătoare “chimia” la început? Ce semne trădează compatibilitatea, dincolo de fluturi și dopamină?
Ce nume primește “chimia” în limbaj psihologic, dincolo de romantism? Chimia descrie o activare puternică a sistemului de recompensă, cu atracție, curiozitate, anticipare, energie și focalizare pe partener, iar mintea interpretează senzația drept confirmare de destin sau “aliniere perfectă”. În psihoterapia de cuplu, intensitatea devine uneori un filtru care colorează realitatea: defectele ajung să pară excentrice, diferențele ajung să pară stimulante, iar limitele personale ajung să fie negociate prea repede. Chimia susține apropierea rapidă, însă nu garantează siguranță emoțională, respect constant și cooperare în viața de zi cu zi. Când atracția se confundă cu potrivirea, relația pornește pe repede-înainte, fără discuții despre valori, bani, familie de origine, copii, loialitate și stil de viață. Ce se întâmplă când entuziasmul inițial scade și rămâne realitatea? Ce anume rămâne în cuplu după ce trece “high-ul” începutului?
Ce înseamnă compatibilitate în termeni clari, folosiți în terapia de familie? Compatibilitatea înseamnă potrivire funcțională: valori apropiate, obiective de viață care merg în aceeași direcție, moduri similare de a defini angajamentul, plus capacitate reală de negociere și reparare după conflict. Compatibilitatea se vede în detalii repetitive: felul în care se iau decizii, cum se împart rolurile, cum se oferă sprijin, cum se gestionează stresul, cum se setează limite cu familia extinsă, cum se vorbesc nevoile fără amenințări. Atracția oferă scânteia, compatibilitatea oferă combustibilul și disciplina de a merge împreună pe drum lung. Relațiile stabile se sprijină pe obiceiuri mici, previzibile: respect, consecvență, răspuns la cereri, disponibilitate emoțională, colaborare în sarcini. Cum arată o zi obișnuită într-un cuplu compatibil? Ce diferență apare între “ne distrăm grozav” și “funcționăm bine împreună”?
Cum ajunge un cuplu să creadă că atracția rezolvă diferențele majore? Confuzia se instalează prin proiecție și idealizare: fiecare vede în celălalt răspunsul la o nevoie veche, iar mintea completează golurile cu speranță. În terapie, se observă frecvent o narațiune: “nu ne potrivim la multe, dar simțim ceva rar”, iar acel “rar” devine justificare pentru compromisuri dureroase. Când chimia domină, apar grăbirea angajamentului, evitarea discuțiilor incomode și tolerarea unor comportamente care în timp erodează respectul: lipsă de transparență, jocuri de putere, gelozie, impulsivitate, retragere. Chimia are o calitate hipnotică: atenția se lipește de momentele bune, iar mintea minimizează semnalele roșii. Cine conduce relația când emoția arde puternic: valorile sau adrenalina? Ce preț plătește un cuplu care sare peste etapa de cunoaștere reală?
De ce “chimia” se simte uneori ca neliniște, nu ca liniște? Stilurile de atașament influențează felul în care este trăită apropierea: un atașament anxios caută confirmare, un atașament evitant se teme de dependență, iar combinația poate crea un dans intens de apropiere–distanțare. În psihoterapia de cuplu, această dinamică arată ca pasiune urmată de rece, promisiuni urmate de retragere, iar creierul interpretează imprevizibilul drept “magnetism”. Din păcate, imprevizibilul crește dependența emoțională, nu compatibilitatea. Un partener devine “premiu”, celălalt devine “vânător”, iar relația se organizează în jurul securizării, nu al construirii. Chimia devine un simptom al activării, nu o dovadă de potrivire. Cum arată atracția care vine din siguranță, nu din tensiune? Ce semne arată că relația hrănește atașament sigur, nu alarmă?
Ce legătură are familia de origine cu atracția intensă? Relațiile timpurii setează “normalul” emoțional: cum arată iubirea, cum arată conflictul, cum arată disponibilitatea, cum arată respectul. În terapia de familie, se vede des că “chimia” apare cu cineva care reproduce o dinamică familiară: un părinte critic, un părinte absent, un părinte imprevizibil, iar adultul încearcă fără să știe să “repare” trecutul în prezent. Atracția se aprinde pe teren cunoscut, chiar dacă terenul rănește. În cuplu, asta duce la roluri fixe: salvator, victimă, persecutor; sau la relații în care un partener conduce, iar celălalt se adaptează excesiv. Compatibilitatea reală cere diferențiere: capacitatea de a rămâne conectat fără a te pierde pe tine. Ce tipar din copilărie se repetă atunci când alegerea pare “inevitabilă”? Ce ar arăta o relație care nu cere demonstrații, ci cooperare?
Cum se recunoaște rapid un cuplu cu chimie mare și compatibilitate mică? Apar conflicte repetate pe aceleași teme, fără rezolvare: bani, timp, fidelitate, limite, priorități, muncă, intimitate, relația cu prietenii, relația cu părinții. Se negociază la sânge lucruri de bază: respect, adevăr, prezență, responsabilitate. Se observă alternanțe: iubire intensă urmată de pedeapsă emoțională, tăcere, sarcasm sau retragere. Se caută confirmări constante, se verifică, se testează, se joacă “dacă mă iubești, demonstrează”. Compatibilitatea se vede în capacitatea de a rămâne echipă în stres, nu doar în vacanțe sau în momente romantice. O relație funcțională rezolvă probleme, nu le colecționează. Ce se întâmplă cu un cuplu atunci când problemele cresc, iar comunicarea scade? Ce spune despre compatibilitate felul în care partenerii se repară după ceartă?
De ce sexul bun la început nu garantează intimitate pe termen lung? Atracția sexuală se poate aprinde din noutate, risc, idealizare, tensiune, iar corpul răspunde rapid, însă intimitatea matură cere încredere, siguranță, comunicare și grijă pentru limite. În psihoterapia de cuplu, multe relații cu sex intens ajung la blocaje când apar resentimente, lipsă de respect, critici sau lipsă de cooperare în viața zilnică. Dorința scade când partenerul devine sursă de stres, iar stresul cronic afectează erotismul. Compatibilitatea sexuală include și valori: fidelitate, exclusivitate, frecvență, inițiativă, fantezii, ritm, plus capacitatea de a vorbi fără rușine sau atac. Când chimia conduce, discuțiile despre nevoi sexuale se transformă în cereri, reproșuri, comparații. Ce fel de conversații despre sex întăresc un cuplu, nu îl rănesc? Ce înseamnă “suntem bine sexual” atunci când apar copii, muncă multă și oboseală?
Cum intervine terapia de familie și cuplu într-o relație prinsă între pasiune și conflict? Terapia aduce structură: clarifică nevoile, definește limite, identifică tiparele de reacție, reduce escaladarea și antrenează dialogul. Se lucrează pe “ciclul” conflictului: cine atacă, cine se retrage, ce emoții stau dedesubt, ce cerere reală se ascunde în spatele criticii. Se lucrează și pe contractul relațional: ce înseamnă loialitate, ce înseamnă transparență, ce înseamnă sprijin, ce înseamnă împărțirea responsabilităților. Terapia nu “stinge” chimia, ci o așază într-un cadru sigur, unde compatibilitatea se vede prin comportamente repetate, nu prin promisiuni. Uneori, terapia duce la consolidare; alteori, duce la separare matură, cu lecții învățate și cu mai puțină traumă. Ce arată că un cuplu are resurse să devină echipă? Ce arată că diferențele rămân ireconciliabile, chiar și cu muncă reală?
Cum se face diferența, în termeni ușor de folosit acasă? Chimia răspunde la întrebarea “mă atrage?”, compatibilitatea răspunde la întrebarea “trăiesc bine cu el sau cu ea, în mod repetat?”. Un reper clar este predictibilitatea bună: partenerul rămâne respectuos în stres, își asumă greșeli, repară, comunică direct, nu folosește tăcerea ca armă. Un alt reper este alinierea pe valori: banii, fidelitatea, planurile de viitor, rolurile, relația cu familia extinsă, limitele digitale, modul de a crește copiii. Compatibilitatea nu înseamnă identitate, ci negociere fără umilire și fără frică. Când intensitatea e mare, întrebările potrivite devin salvatoare: “Cum arată conflictul dintre noi?” și “Cum arată împăcarea dintre noi?”. Care este prețul ignorării valorilor, atunci când atracția pare suficientă? Ce fel de liniște caută un adult într-o relație matură?
VEZI ȘI: EXCLUSIV Ce înseamnă atașament evitant și de ce intimitatea declanșează teamă, nu confort
Ce rezultate obțin cuplurile care citesc și aplică ideile din articol? În primul rând, claritate: separă fluturii de fundație și înțeleg mai repede dacă relația se sprijină pe respect, cooperare și siguranță. În al doilea rând, decizii mai curate: aleg să construiască prin dialog și limite sau aleg să încheie fără a se agăța de intensitate ca de o dovadă de destin. În al treilea rând, relații mai sănătoase: mai puține cicluri de ceartă–împăcare dramatică, mai multă stabilitate, intimitate și predictibilitate. Ce alegi să pui în centrul relației: adrenalina sau compatibilitatea? Ce mic adevăr despre tine merită spus acum, ca să nu devină o criză mai târziu?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci