Cel mai mare gheţar din Antarctica orientală, a cărui dispariţie ar putea să genereze o creştere de şase metri a nivelului mărilor, a început să se topească într-un ritm accelerat.
Gheţarul Totten, care are o lungime de 120 de kilometri şi o lăţime de peste 30 de kilometri, era considerat până acum ca fiind situat într-o zonă scutită de curenţii calzi, în care gheaţa este foarte stabilă şi prezintă puţine variaţii, scrie Mediafax.
Întorcându-se dintr-o expediţie organizată la faţa locului, cercetătorii australieni au precizat că apa din jurul gheţarului s-a dovedit a fi mai caldă decât se aşteptau ei şi că gheţarul riscă să se topească pe dedesubt.
"Ştiam deja, graţie unor date din satelit, că gheţarul pierde în grosime, dar nu cunoşteam motivul", a declarat Steve Rintoul, şeful expediţiei.
Temperatura apelor din jurul gheţarului era cu aproximativ 1,5 grade mai ridicată decât în alte zone explorate cu ocazia acelei expediţii în Antarctica în timpul verii australe, a adăugat acelaşi cercetător.
"Faptul că apele calde pot să atingă acest gheţar demonstrează faptul că Antarctica de Est este potenţial mai vulnerabilă în faţa impactului generat de încălzirea globală decât credeam până acum", a spus Steve Rintoul.
Gheţarul Totten nu se va topi însă de pe o zi pe alta şi nu va provoca o creştere brutală a nivelului oceanelor, a precizat acelaşi cercetător. El a subliniat însă faptul că această descoperire este importantă pentru a calcula mai bine impactul pe care modificarea temperaturii oceanice îl are asupra calotelor glaciare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu