DCNews Homepage Turiștii preferați de Radu Mazăre: cei de weekend, care vin cu amanta

Turiștii preferați de Radu Mazăre: cei de weekend, care vin cu amanta

radu-mazare

Edilul municipiului Constanța, Radu Mazăre, nu este de acord cu cei care susțin că ar fi mult mai bine dacă în Mamaia ar fi încurajat turismul săptămânal și nu cel de weekend.

"Turismul în Mamaia este în proporţie de 60% turism săptămânal şi 40% turism de weekend. Sunt unii care spun că dom' le, ce să facem, este turism de weekend. N-ar trebui să-l facem săptămânal? Nu", a spus Mazăre, citează Mediafax.

Potrivit primarului municipiului Constanța, dacă Mamaia ar fi plină de luni până luni cu turişti care stau o săptămână, toţi turiştii de weekend nu ar mai veni şi s-ar duce în altă parte, în condițiile în care în stațiune, în fiecare weekend, merg vara aproximativ 10-12.000 de turişti.

"Mie personal, ca primar şi ca administrator al staţiunii îmi convine să îmi vină patru weekenduri, câte două zile în timpul săptămânii, nişte oameni care cheltuiesc, vin cu amanta, cu prietenii, lasă bani, merg în restaurante. Mie îmi convine lucrul ăsta", a explicat primarul Constanţei.

De altfel, în prima lună a sezonului estival din acest an, potrivit Digi24, oportunităţile de distracţie în Mamaia se rezumă, în afară de plajă, doar la weekend, chiar și la capitolul distracție nocturnă.

Nu acelaşi lucru este, însă, valabil când vine vorba de mâncare, deoarce cele mai multe dintre restaurante şi terase sunt deschise zilnic, de dimineaţă şi până la ultimul client.

Știri similare din categoria Vezi toate articolele